La Institutul Clinic Fundeni a avut loc, săptămâna aceasta, inaugurarea secţiei de Hematologie din cadrul ramurii de Oncologie Pediatrică a spitalului, situată la etajul 7. Aceasta a fost renovată prin iniţiativa #spitalepublicedinbaniprivaţi.
În România populaţia pare mai dispusă să își gestioneze singură anumite probleme minore de sănătate decât să meargă la doctor, arată rezultatele unui studiu realizat recent.
O simulare realizată pentru anul 2040 arată că, în ţara noastră, cancerul pulmonar va deveni cea mai mare problemă de sănătate.
Prioritare în Programul Operaţional de Sănătate (POS) sunt investiţiile în unităţile sanitare de tip ambulatoriu și în serviciile de paliaţie.
Ministerul Sănătăţii a inclus în Strategia Naţională de Sănătate Publică 2021-2027 Planul Naţional pentru Bolile Rare. Este, de asemenea, în lucru și o lege a bolilor rare.
Noul număr al revistei „Maramureșul Medical” propune câteva articole ce-l au în centru pe Mihai Eminescu.
CMR și asociaţiile de pacienţi cer ca elaborarea ghidurilor de bună practică să intre în atribuţia Colegiului, în prezent ele aflându-se sub jurisdicţia Ministerului Sănătăţii.
Șase scurtmetraje semnate de regizorul Radu Jude pot fi vizionate în cinema din 1 iulie, sub forma unei proiecţii de 100 de minute.
Din cele mai vechi timpuri, arta a fost folosită și ca modalitate de vindecare. Art terapia este folosită de numeroși terapeuţi ca metodă de sine stătătoare sau complementară altor terapii.
INML nu mai eliberează certificate de virginitate la cerere, ca urmare a unei note semnate de directorul Institutului.
Nouă din zece români ar fi vulnerabili din punct de vedere economic în cazul unui eventual diagnostic de cancer.
Acţiunea este parte a proiectului Screening pentru Cancerul de Col Uterin și Tratament Precoce (SCCUT), cu finanţare europeană.
Guvernul a dat undă verde înfiinţării Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate.
Pacienţii cu leucemie acută limfoblastică și cu limfom cu celulă mare B din România au, de anul acesta, acces la terapiile celulare CAR-T, a anunţat recent prof. dr. Alina Tănase.
Din 6 iunie, Teatrul Vasilache din București organizează un curs de dezvoltare personală prin joc scenic.
Comprimatele de iodură de potasiu vor fi distribuite de farmacii, pe baza unei reţete de la medicul de familie, la indicaţia autorităţilor și doar în caz de incident nuclear, a anunţat Ministerul Sănătăţii, într-un comunicat de presă.
Peste 800 de profesioniști din domeniul medical au participat, în perioada 12-14 mai, la cea de-a doua ediţie a Forumului Știinţific Naţional al Tinerilor Medici Oncologi. Au fost trei zile pline de emoţii, știinţă, dar și de bucuria revederii și socializării faţă în faţă, după doi ani de pandemie.
O aluniţă traumatizată îţi dă o perioadă de graţie de 30 de zile, după care virează către o formă de cancer, a atras atenţia, recent, dr. Alin Nicolescu, secretar general al SRD.
Peste o sută de oncologi din întreaga ţară au susţinut lucrări în cadrul celei de-a doua ediţii a Forumului Știinţific Naţional al Tinerilor Medici Oncologi (FSNTMO).
Peste 800 de persoane au participat, în perioada 12-14 mai, la cea de-a doua ediție a Forumului Științific Național al Tinerilor Medici Oncologi din Poiana Brașov
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe