Nu pot trece cu vederea şi doresc să împărtăşesc cele relatate de o seamă de colegi şi nu numai, dar şi ceea ce eu însămi am pătimit. Uneori, o înşiruire de fapte poate da de gândit mai mult decât un lung comentariu. (...)

   Puţine dintre articolele scrise de colegi, în numele multora dintre noi, atinşi sau zdrobiţi de reforma în sistemul sanitar, au trezit reacţii publice din partea celor ce ar fi trebuit să aibă răspunsurile pregătite. Nici eu nu-mi amintesc vreo reacţie oficială în ceea ce priveşte propriile-mi tentative. În zecile de ani în care ne-au năpădit tranziţiile, am cunoscut sentimentul că am dreptul să mă plâng doar dacă nemulţumirii exprimate civilizat şi public nu i s-au dat răspunsuri. Un pacient, fost director administrativ al unuia din spitalele desfiinţate dar încă „nereformate“, profund tulburat, găsea mai important necazul personalului decât cel propriu. Omul mai avea câteva luni până la atingerea vârstei de pensionare, dar cei mulţi nu ştiau încotro s-o apuce. (...)