Abordând un subiect aparent arid, cu puternic iz juridic, lucrarea „Răspunderea legală a personalului medical din perspectiva particularităţilor generate de pandemia COVID-19” este o lectură facilă, convingătoare și educativă pentru personalul sanitar.
Peste 500 de participanţi au fost prezenţi, fizic și online, la simpozionul „Screening on TB and migration”, care a avut loc la București în perioada 29 septembrie - 1 octombrie.
„Zilele Viaţa Medicală online powered by MedicHub” au ajuns la a treia ediţie. Evenimentul din 15-16 septembrie a reunit lideri de opinie din lumea medicală românească.
În contextul economic și social actual și înainte de iarnă, interesul pământenilor s-a modificat.
Avem o abordare limitată faţă de noul val pandemic, avem tot mai mulţi fumători și o legislaţie învechită.
Înainte de a pune sub semnul întrebării educaţia medicilor în ceea ce privește empatia și grija faţă de pacient, ar trebui să ne întrebăm și dacă acesta din urmă le manifestă faţă de corpul medical.
Un studiu recent demonstrează că utilizatorii de ţigară electronică au un risc de 2,2 ori mai mare faţă de nefumători de a dezvolta o formă de cancer. Aceste cancere au localizări diferite de cele ale fumătorilor de ţigară tradiţională și apar la vârste mai mici.
Umanitatea trebuie să facă faţă unei crize de mediu critice, care pune în discuţie chiar supravieţuirea noastră.
Avem păduri de vânzare, trafic ilegal de lemn, joagăre care lucrează non-stop, fără a ne gândi că fenomenul de „chelire” a munţilor Carpaţi este o realitate dureroasă și ireversibilă pentru generaţiile care vor urma. Lucrurile nu stau mai bine nici în sănătate.
Prin generarea a 8 milioane de decese anual pe glob, fumatul ucide mai mult decât SIDA, malaria și tuberculoza la un loc.
Nici artiștii nu au fost iertaţi de consecinţele unor boli; dacă ar fi trăit în zilele noastre, cu siguranţă ar fi avut un sprijin mult mai mare din partea medicinei moderne.
Continuăm seria anchetelor medicale în viaţa unor iluștri predecesori.
Experţii germani se așteaptă ca printre refugiaţii din Ucraina să fie și persoane cu TB. Provocarea cea mai mare va fi identificarea celor infectaţi și tratarea lor. Dar problemele nu se opresc aici.
Analiza la distanţă a cauzelor de deces în cazul unor iluștri predecesori poate fi și un barometru al progreselor știinţifice pe plan medical.
De-a lungul timpului, numeroase personalităţi au purtat povara unor boli mai mult sau mai puţin cunoscute medicinei vremii.
Datele raportului „Global Tobacco Industry Interference Index 2021” arată interferenţe ale industriei tutunului în politicile pentru controlul tabagismului din ţara noastră și nu doar în această arie.
De câteva zile presa duduie din nou despre un subiect nou și vechi: consumul de tutun. Astfel, am aflat că tutunul este cel mai mare contribuabil la PIB-ul ţării, cu 20 de miliarde de lei pe an.
Omicron s-a alăturat cu brio discuţiilor despre scumpirea energiei și a facturilor, a dat apă la moară realizatorilor de talk-show-uri, transformându-se într-o „vacă bună de muls” pentru presă.
La început de an, am ales să fac o trecere în revistă a celor mai recente adevăruri știinţifice publicate, în locul polemizării interminabile între cele două tabere: vacciniști versus antivacciniști.
Oricât de mult ne-am fi dorit ca lucrurile să stea altfel în România, anul 2021 a fost unul al crizelor. Am avut, rând pe rând, o criză politică, una socială, una energetică și alta medicală.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe