De peste două decenii nu mai
trecusem pragul casei vornicului Ilie Burchi, poreclit Zmău. Din studenție, de
când înființasem aici – și funcționam în câteva încăperi – filiala Iași a Asociației
Române Anti Sida. Recent, am pășit în interiorul edificiului restaurat din str.
Zmeu nr. 3. La Noaptea muzeelor, capitala Moldovei și-a inaugurat Muzeul
Municipal, oferind vizitatorilor trei expoziții: „Colecționari ieșeni“,
„Personalități ieșene“, „Înființarea învățământului superior artistic la Iași“.
Cu puține zile în urmă ne
întâlnisem. Am schimbat câteva vorbe despre seria nouă a Însemnărilor ieșene,
pe care o propusesem spre a fi reluată la UMF Iași, revistă în redacția căreia
am fost colegi. Cu șapca-i neagră, de sub care îi ieșeau cârlionții albi și
ochelarii atârnându-i la gât, permanent cu un nostim arțag, Emil Brumaru e
poetul de care mulți au uitat sau chiar nu știu c-a fost medic la Dolhasca.
Poate că nici nu mai contează. Doar scrisul, care, vorba sa, „e singurul lucru
de făcut. Restul e lectură“.
Acum îl vedeam pe perete. Tandru
închipuit de Zamfira Bîrzu. De la studiul asupra nudului, la chipul
sanctificatorului nudității feminine, artista ieșeană, cadru didactic la
Universitatea de Arte „George Enescu“, printr-o anume adeziune, dar și
detașare, a construit și propus un chip, pe care, imperceptibil, îl acceptam și
care mă făcea să alunec în lectură. Alcătuind mental un diptic din imaginea sa
și din reprezentarea Zamfirei Bîrzu, efectul ultimei a fost marcant asupră-mi. Zamfira i-a smuls veșmântul poetic și l-a aruncat pe pânză. Lucrarea, realizată
la scară supradimensionată, ce aparține unui proiect început cu peste un
deceniu – „Expresii și tipologii“ – în care mai sunt portretizați universitari
ieșeni precum Hortensiu Aldea, Mihai Radu Diaconescu, Mihai Pricop sau Carol
Stanciu, îmbogățește reprezentările plastice ale personalităților medicale
românești și o așază pe artistă alături de cei mai importanți portretiști
români.