Newsflash
CAMPANII

Sondajele pe Twitter, instrument de sănătate publică

de Dr. Mariana MINEA - mar. 11 2021
Sondajele pe Twitter, instrument de sănătate publică

Twitter reprezintă un potențial uriaș pentru monitorizarea sănătății publice în timp real. Platforma oferă acces la o audiență numeroasă și permite transmiterea de feedback în mod instantaneu și anonimizat.

 

Cu 316 milioane de utilizatori activi în fiecare lună și 500 de milioane de mesaje postate în fiecare zi, Twitter poate fi un instrument valoros de sănătate publică.

Metoda chestionarelor pe Twitter ar putea fi utilizată de autoritățile în sănătate care își doresc metode necostisitoare și rapide în aflarea părerilor publicului în diferite domenii.

Twitterbird

Un studiu spaniol a dorit să analizeze cum poate ajuta Twitter în aflarea opiniilor publicului privind telemedicina. Cercetătorii au creat două sondaje pentru Twitter, utilizând întrebări folosite anterior în chestionare, menite să afle gradul de acceptare a telemedicinei în rândul utilizatorilor platformei. Cele două sondaje au fost plasate pe contul unuia dintre autori, care avea 9.300 de urmăritori (followers). Aceștia au fost invitați să răspundă la chestionar și să îl distribuie mai departe, pentru a-i oferi o audiență mai mare. Rezultatul a fost oarecum surprinzător, ținând cont că sondajul se adresa unor persoane familiarizate cu noile tehnologii. Astfel, un număr semnificativ de twitters au răspuns că, în opinia lor, telemedicina nu este la fel de bună precum medicina tradițională. Atenție însă la întrebări!

Cum formulezi chestionarul

Întrebările postate au fost după cum urmează:

  1. „Consider că telemedicina este o modalitate acceptabilă de a primi servicii de îngrijire a sănătății. Sunteți de acord?” (postată în mai 2016)

Răspunsuri posibile: Da/Nu.

Postarea a avut 51 de distribuiri și 6.698 de vizualizări. Dintre cele 108 răspunsuri primite, 89,8% (97) au fost afirmative, iar 10,2% (11) negative.

  1. „Ce notă ați acorda calității asistenței medicale oferite de telemedicină în comparație cu calitatea asistenței medicale tradiționale?” (postată în noiembrie 2017)

Răspunsuri posibile: Mai bună/Aproximativ la fel/Nu la fel de bună/Nu sunt sigur.

Sondajul a fost distribuit de 49 de ori și a avut 4.364 de afișări. Dintre cele 113 răspunsuri primite, 38,9% (44) au fost Nu la fel de bună, 18,6% (21) Aproximativ la fel, 22,1% (25) au ales Mai bună, iar 20,4% (23) au spus că Nu sunt siguri.

Coordonatorii studiului remarcă, așa cum au putut observa deja și cititorii acestui articol, cât de important este modul în care formulezi întrebarea, acest lucru putând influența rezultatul unui studiu. În fapt, am spune noi, este practic imposibil să compari cele două modalități de asistență medicală la modul general. Există domenii în care telemedicina chiar rezolvă problema distanței interpusă în calea actului medical tradițional, iar altele în care este nevoie de intervenție tradițională.

Rata mică de răspuns la chestionare, mai spun autorii studiului, poate indica și faptul că întrebările nu li s-au părut suficient de atractive utilizatorilor pentru a-i convinge să răspundă.

Twitter și social media rămân instrumente cu potențial ridicat pentru realizarea de sondaje inteligente, cu angajare rapidă, anonimă a utilizatorilor și cu feedback în timp real.

 

Bibliografie

https://bit.ly/3rAskL2


Notă autor:

Bibliografie
https://bit.ly/3rAskL2
foto: Wikimedia Commons

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe