Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  PROIECTE  »  CAMPANII

Tehnica struţului cu capul în nisip crește magnitudinea curentului antivaccinare

Viața Medicală
Conf. dr. Mihai CRAIU vineri, 2 august 2019

Să punem în balanţă cât rău ar putea să facă virusul/bacteria în stare sălbatică, atunci când invadează corpul copilului, generând boala, și efectele apărute după administrarea, prin vaccin, a acelorași bacterii/virusuri în stare atenuată sau complet inactivate.

VM 31, p.4-5 -1Nu există niciun vaccin, niciunde în lume, care să nu fi produs măcar un efect advers. Niciun expert nu va spune că vaccinul nu va produce niciodată efecte adverse. Important este să avem așteptări rezonabile! Dacă vaccinul produce efecte adverse, să ne imaginăm cam cât de mari ar fi „efectele adverse” ale trecerii prin boală!

Abordarea fricii de efecte adverse

În prezent, părinţii sunt mai înclinaţi să se intereseze și să se sperie în primul rând de efectele adverse ale vaccinării. Acesta este un proces normal. Se întâmplă astfel pentru că au în faţa lor un copil sănătos, care nu are nicio boală. Toate aceste dileme se petrec într-o ţară în care acea boală a ajuns să fie foarte rară sau chiar absentă, tocmai datorită vaccinării. Atunci, acești părinţi se gândesc că noi, doctorii, venim cu un vaccin care ar putea să cauzeze copilului un posibil rău. Părintele se gândește doar la efectul advers vaccinal pentru că acesta este cel mai aproape temporal și cel mai plauzibil să se întâmple. Nu se gândește la efectele devastatoare ale unei boli pe care nu a văzut-o. Și nu se gândește că în majoritatea cazurilor efectele adverse posibile sunt puţin intense – copilul poate să plângă și foarte rar să facă convulsii febrile, locul administrării vaccinului se poate înroși etc.

Fiul/fiica lor nu va sta doar acasă

Înainte de a renunţa, trebuie să discutăm cu părintele ezitant despre riscurile trecerii prin boala naturală. Trăim într-o societate în care aproape că nu mai există anumite boli contagioase. În prezent, se pare că vaccinurile sunt „victimele” propriei eficienţe. Ca student, am văzut unele dintre aceste boli contagioase. Am văzut copii murind de difterie, care nu au mai putut respira și au avut nevoie să fie ventilaţi mecanic. Unul dintre dascălii mei era supravieţuitor de poliomielită. În generaţia părinţilor mei, în anii ’50, când a avut loc ultima mare epidemie de poliomielită, mii de familii de români și-au pierdut copiii. Cei care au supravieţuit au rămas cu membre mai scurte, paretice sau cu inabilităţi motorii.
Să informăm părinţii! Să vorbim cu ei și să le spunem care sunt riscurile bolilor contagioase naturale. Să le spunem că fiul/fiica lor nu va sta doar acasă, cu ei, încât să nu contracteze nicio boală contagioasă. În viitor, copilul va fi supus încontinuu unui risc. Copilul va merge la grădiniţă, va merge cu avionul, va merge în tabere sau cu burse în alte ţări. Epoca actuală este una a migraţiei, a amestecului de populaţie. Va fi supus și riscului de boli prevalente pe continentul african sau în Asia. Să nu uităm că în anumite ţări virusul poliomielitic sălbatic este încă în circulaţie. Bolile prevenibile prin vaccinare nu au dispărut complet.
Uneori vin în cabinet părinţi cu prospectul (și mă refer aici la vaccinul împotriva rubeolei, rujeolei și oreionului) și exclamă, citând din acesta, că „unul din 10.000 poate să facă mononevrite sau pareze, dacă se vaccinează”. Acestora trebuie să le răspundem calm și să le prezentăm și cealaltă parte, să le spunem că unul din 1.000 de copii infectaţi cu rujeolă poate să moară și că dintre supravieţuitorii infecţiei, la fiecare câteva sute de cazuri, este posibil să apară, după șapte sau zece ani de la boală, un caz de PESS (panencefalită sclerozantă subacută), iar aceasta este mortală.
Este necesar să judece ei riscurile. Să se întrebe care dintre acestea este mai mare. Trebuie vorbit despre magnitudinea riscului. Să știe că, și dacă au trecut aparent bine prin boala naturală, poate să treacă foarte mult timp până când să apară niște complicaţii care sunt mult mai grave decât cele ale vaccinării.

„Culesul de cireșe” și parteneriatul cu părintele

Când se discută despre efectele adverse, oponenţii vaccinării au tendinţa să facă cherry-picking („să culeagă cireșele”), adică să aleagă doar informaţiile pe care vor să le audă. Este adevărat că dacă selectăm, pe motoarele de căutare online, 100 de articole care au studiat problema vaccinului X, vom găsi și trei-patru articole care au identificat efecte adverse sau lipsa eficacităţii. Cum se explică acest fapt? Abordarea trebuie sa fie nuanţată și vom da curs unor discuţii imunologice sau biochimice doar dacă interlocutorul este medic, biolog sau farmacist, adică dacă are același nivel de pregătire profesională cu al nostru. Dacă părintele ezitant nu are pregătire medicală, trebuie să îi explicăm pe înţelesul său, evitând termenii extrem de tehnici.
Putem face un parteneriat cu părintele. Să îl invităm să căutăm împreună pe computer sau pe telefon. El ne va spune „am căutat eu pe Google”, iar noi îi putem răspunde „Da, este adevărat, dar pe Google există și foarte multă informaţie care nu este validată de experţi. Este un motor de căutare universal”. Îi putem arăta PubMed, un motor de căutare medicală oficial, o librărie virtuală universală a tuturor articolelor medicale care au măcar titlul în limba engleză. Pe PubMed vom găsi pagini întregi despre siguranţa și eficacitatea vaccinurilor și, o dată la multe pagini, și câte un articol despre efectele adverse. Aceasta este realitatea. Nu trebuie ascunse efectele adverse, trebuie spus că există, dar nu trebuie căutate doar articolele referitoare la efectele adverse!

Cum explicăm simplu farmacogenetica

Putem explica la modul simplu farmacogenetica. Să ne imaginăm că trei oameni beau exact același pahar de vin, însă ei se îmbată diferit. Unul va fi vesel, altul somnoros și altul agresiv. Este modul în care organismul nostru reacţionează la vizitatorii temporari pe care îi introducem din exterior. Așa este și cu vaccinurile. Ele fac ce ar trebui să facă, produc anticorpi, uneori generează febră pentru două-trei zile sau disconfort local. Există o minoritate de copii care au efecte adverse mult mai spectaculoase. A nega existenţa efectelor adverse este contraproductiv și întărește convingerea părintelui că „suntem cumpăraţi de Big Pharma”.

„Implicarea” companiilor farmaceutice

Medicii români nu sunt plătiţi de companiile farmaceutice să vaccineze! Acest adevăr trebuie repetat în faţa fiecărui ezitant. Medicii de familie sunt plătiţi cu o sumă modestă de Casa Naţională de Asigurări pentru un consult și pentru actul de vaccinare. Medicul român nu are un stimulent financiar să vaccineze, așa cum își închipuie oponenţii vaccinării. Mai degrabă ar avea un beneficiu material dacă ar decide să consulte un vârstnic cu boală cardiacă sau un diabetic, decât un copil sănătos, în vederea vaccinării.
În alte ţări există un target, în care medicul de familie are ca ţintă o acoperire vaccinală de X procente. În Marea Britanie, dacă au o acoperire vaccinală de 70%, medicii primesc o anumită sumă pe fiecare copil vaccinat, iar cu cât acoperirea este mai mare, cu atât primesc o sumă mai mare per pacient. Strategia autorităţilor britanice, cu fixarea unei ţinte, este să îi determine pe medicii de familie să aibă o acoperire vaccinală cât mai mare, astfel că riscul de transmitere a bolii să fie cât mai mic și, astfel, să se plătească mai puţin pe spitalizări ulterioare generate de epidemii provocate de boli prevenibile. Cred că această abordare reprezintă o strategie corectă.
Sunt mulţi medici care spun „ăla este un copil dificil”, „cu părintele ăla nu ai ce să discuţi”. Nu le dau dreptate. Fiecare pacient la care renunţăm pentru că are un părinte ezitant reprezintă un risc în plus pentru apariţia viitoarelor epidemii.
Sănătatea publică riscă să moară ca specialitate în România, pentru că din punct de vedere financiar este mult mai bine să fii medic practician decât expert în sănătate publică. Cei care lucrează în acest domeniu „strâng de multe ori oalele sparte de altcineva”. Ei sunt mereu „responsabili” de lucrurile care merg prost. De aceea vor fi din ce în ce mai puţini și mai puţin motivaţi, în absenţa unei legi a vaccinării care să le ușureze munca.

Transparenţă în raportarea reacţiilor adverse

Ar trebui să existe mai multă transparenţă în raportarea efectelor adverse. Dacă Agenţia Naţională a Medicamentelor și Dispozitivelor Medicale ar publica rapoarte trimestriale sau măcar anuale în care să prezinte cifre reale, încrederea populaţiei ar crește.
VM 31, p.4-5 -2În România, discuţiile se nasc dintr-un „folclor” răspândit în social media, tocmai pentru că nu există date raportate transparent. Nu avem registre naţionale pentru chestii simple. Când nu discuţi o problemă, ea nu dispare. Tehnica „struţului cu capul în nisip”, care a fost aplicată în toată lumea în ultimul deceniu, a dus la creșterea magnitudinii curentului antivaccinare și, implicit, la situaţia actuală, cu epidemii și decese prin boli transmisibile.

Vaccinarea gravidelor, o piatră de temelie

Tot mai mulţi colegi ginecologi se plâng în ultimul timp de disconfortul pe care îl generează discuţia cu o femeie însărcinată pe tema vaccinării. Aceleași dificultăţi le au medicii neonatologi aflaţi în faţa lăuzei care a născut recent. VM 31, p.4-5 -3

În discuţie sunt aduse multe elemente de „folclor”, părinţii considerând fie că bebelușul este prea mic pentru vaccinare, fie că numărul de vaccinuri administrate acestuia este prea mare în intervalul de timp dat. În plus, părinţii sunt de multe ori preocupaţi de aspectele nașterii și nu au în vedere și vaccinarea.

Vaccinurile din maternitate

În vecinătatea nașterii, decizia vaccinării trebuie luată foarte rapid. Trebuie să le explicăm părinţilor utilitatea vaccinului la această vârstă, contextul și momentul în care copilul poate face boala respectivă. De exemplu, o infecţie cu virus hepatitic B (VHB) la un adult imunocompetent nu este la fel de severă ca o infecţie apărută în copilărie. Peste 90% dintre adulţii infectaţi cu VHB reușesc să își elibereze organismul de replicarea virală. Doar în 6-8% dintre cazuri infecţia se cronicizează, iar din acest procent, doar la o minoritate continuă procesele de inflamaţie, fibroză și necroză. O și mai mică parte dezvoltă cancer – hepatom asociat infecţiei VHB.
La nou-născut, infecţia duce la cronicizare în peste 90% dintre cazuri. Organismul nou-născutului nu reușește să oprească replicarea virală pentru că are doar echipamentul imunologic primit transplacentar de la mamă, insuficient pentru a se descurca în acest caz. Din acest motiv, este extrem de importantă vaccinarea.
Părinţii pot veni cu păreri precum „Eu n-am făcut investigaţii pentru infecţie cu VHB și nu cred că este cazul să îmi vaccinez copilul”. Acestora le putem explica faptul că există o lacună imunologică, o perioadă în care o persoană infectată este de multe ori asimptomatică și încă nu produce anticorpi detectabili pentru serologie. Deci, poate avea teste normale pentru VHB.
Putem menţiona și căile de transmitere, faptul că se pot infecta și la cosmetică, în saloanele de tatuaj, la stomatolog, prin tehnici de microchirurgie sau chiar prin unele proceduri ginecologice.

Fragilitatea femeii însărcinate

Procesul de imunizare este unul care ar trebui să aibă loc pe perioada întregii vieţi, nu este o chestiune doar a bebelușului.
La gravidele care fac gripă, mortalitatea este de zece ori mai mare decât la femeile de aceeași vârstă care nu sunt însărcinate. Aceeași boală, la două femei, gemene, una însărcinată și cealaltă nu, are o rată a complicaţiilor și a mortalităţii mai mare la cea gravidă. De aceea este necesară cunoașterea detaliilor de comunicare privind vaccinarea în faţa unei femei însărcinate.
Pe lângă emoţiile inerente legate de copil, trebuie să discutăm și despre statusul imun matern. La modul ideal, ar trebui să fie o discuţie cu întreaga familie și deciziile să fie adoptate prin consens.

Vaccinarea anti-HPV

Campania de vaccinare anti-HPV în Romania a fost un eșec total. De ce? Probabil comunicarea către părinţi a fost defectuoasă. Până de curând, vaccinul se administra numai adolescentelor, prima doză la 11-12 ani, o vârstă la care nu și-au început viaţa sexuală, limita inferioară coborând până la 9 ani. Știinţa a dovedit în ultimul deceniu că infecţiile cu acest virus sunt la fel de frecvent întâlnite la femei și la bărbaţi, iar în prima parte a vieţii ele sunt complet asimptomatice. Evoluţia temporală a riscului de cancer este diferită la cele două sexe, riscul crescând odată cu înaintarea în vârstă la sexul masculin. Multe ţări au crescut vârsta la care se poate recomanda vaccinarea persoanelor de sex feminin, în conformitate cu aprobarea FDA (Food and Drug Administration), până la 45 de ani, inclusiv la femeile care au istoric de infecţie cu HPV. La băieţi, vârsta recomandată este între 9 și 26 de ani.
VM 31, p.4-5 -4Australia a fost prima ţară care a introdus vaccinarea și la băieţi. Decizia a fost implementată deoarece s-a constatat că rata de apariţie și de progresie a leziunilor maligne este mai mare la cei infectaţi și nevaccinaţi faţă de cei infectaţi și vaccinaţi.
Este un exemplu de echilibru dinamic. Doar vaccinând aflăm multe lucruri despre sănătatea publică, despre sănătatea populaţiilor.

Stocurile DE VACCINURI

Fără instrumente funcţionale, va fi foarte dificilă asigurarea unui program de vaccinare eficient. Degeaba convingem părinţii să-și vaccineze copiii, dacă nu avem cantităţi suficiente de vaccinuri, eventual stocuri, cum a fost în trecutul apropiat situaţia hexavalentului. Există perioade în care nu există stocuri suficiente de vaccin la nivel global, situaţie ce are repercusiuni asupra campaniilor naţionale în ţările în care nu există o reglementare clară în acest sens.

Etichete: campanie vaccinare

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.