Prof. univ. dr. Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti, le-a prezentat ieşenilor proiectul „Controlează Obezitatea”.
Se va discuta planul de implementare a componentei neurologice din Strategia Naţională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare şi Cerebrovasculare (SNBCC).
Potrivit celor mai recente date ale Societății Române de Hematologie, în România există în prezent peste 2.000 de pacienți cu boala von Willebrand, dar și circa 1.800 de pacienți diagnosticați cu hemofilie.
Bolile cronice netransmisibile reprezintă o provocare majoră pentru sistemul de sănătate, iar impactul acestora asupra societății este impresionant.
Laboratorul de Tehnologie Farmaceutică din cadrul Facultății de Inginerie Chimică și Biotehnologii București a fost dotat cu aparatură de ultimă generație, grație unui parteneriat încheiat cu Grupul de companii Zentiva România.
Societatea Română de Hematologie începe demersurile pentru înființarea centrelor de asistenţă comprehensivă a hemofiliei și a consiliului national.
O clinică de referință în domeniul fertilizării in vitro și al ginecologiei din România sărbătorește patru ani de la înființare, amintind cât de mulți copii s-au născut prin FIV de la acel moment până în prezent.
Doctorul Costin Duțu, medic primar chirurgie generală în cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”, a primit acreditarea de Master Surgeon in Hernia Surgery.
Noua unitate medicală a preluat copiii internați până acum în secțiile de oncologie, neurochirurgie, chirurgie și ATI din clădirea veche a spitalului.
Programul va oferi suport emoțional și psihoeducație printr-o serie de sesiuni săptămânale de grup online.
Un tânăr de 21 de ani din comunitatea Global Shapers (o inițiativă a World Economic Forum) și o antreprenoare și-au unit recent forțele pentru a oferi seniorilor servicii și activități care să le îmbunățească sănătatea fizică și mentală.
Administraţia locală din municipiul Buzău a început să marcheze locurile de parcare special destinate femeilor gravide, în contextul intrării în vigoare la data de 22 aprilie a modificărilor aduse de Legea nr. 280/18.10.2023.
Săptămâna trecută a avut loc masa rotundă pe tema „Percepţii şi Atitudini Privind Vaccinarea HPV - Provocări şi Soluţii”.
Copilul are o evoluție a bolii din 2019, când a fost supus pentru prima oară unei intervenții chirurgicale.
UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca, în parteneriat cu Universitatea din Reykjavik din Islanda şi Alianţa Naţională pentru Boli Rare din România, anunţă finalizarea proiectului pilot de screening neonatal extins METABOMS.
Evenimentul are loc pe 17 aprilie, la Business Garden Bucharest, unde o parte din Centrul de Transfuzie Sanguină București va fi relocată temporar.
Propunerea de modificare a criteriilor de acces în Subprogramul FIV-ET al Ministerului Sănătății a fost depusă de Asociaţia SOS Infertilitatea la registratura instituției.
Termenul de cinci ani avansat de autorităţi pentru amenajarea centrelor de stat dedicate tratării tinerilor dependenţi este prea îndepărtat, consideră ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia Intotero.
MedicHub Media organizează cea de a doua ediţie a cursului dedicat profesioniştilor din Sănătate care doresc să-şi dezvolte abilităţile de gestionare a propriei afaceri, începând cu data de 13 mai 2024.
Viasat Nature difuzează în premieră luni, 15 aprilie, de la ora 21.00, programul „Transilvania: urșii din spatele casei”, un documentar filmat în pădurile din Transilvania, pe urmele celui mai fascinant mamifer omnivor.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe