Maria ALEXANDRU
marţi, 14 octombrie 2014
„A
fi moral presupune a te recunoaşte pe toate fronturile înfrânt, în lumea trecătoare
de-aici.“ Este sentinţa dură aplicată figurilor exilului românesc, după cum a
povestit dr. Mihai Neagu Basarab în
cadrul conferinţei susţinute la Palatul Suţu la 18 septembrie 2014.
Prelegerea
pe tema memoriei culturale a exilului românesc s-a concentrat pe două teme
majore: sutele de publicaţii care au apărut, mai ales după 1945, sub redacţia
oamenilor de cultură aflaţi în exil, pe de o parte, şi, pe de alta, câteva
dintre aceste personalităţi, pe nedrept cvasianonime, după cum a explicat
Neagu.
Exilul
cultural românesc s-a exprimat în peste 2.000 de reviste şi ziare, majoritatea
editate în limba română, în zeci de ţări din Europa şi cele două Americi. O
serie de biblioteci din străinătate, printre care şi Biblioteca Română de la
Freiburg, pe care o conduce dr. Mihai Neagu Basarab, păstrează aceste
documente. Foarte puţine dintre revistele apărute în exil au fost exclusiv politice,
majoritatea având mai degrabă caracterul de magazin, detaliind teme culturale.
După
ce a inventariat cele mai longevive publicaţii româneşti din exil, dr. Neagu a
insistat asupra biografiilor a şase exilaţi despre care majoritatea românilor
din ţară „nu ştiu mare lucru“.
Mircea
Popescu a fost elevul lui George Călinescu, care i-a predat italiană. Activ în
cercurile ştiinţifice italiene, şi-a început activitatea didactică în 1945, ca
profesor de românistică la Universitatea din Milano, după care s-a mutat la
Roma. A murit la 56 de ani, în urma unui infarct miocardic, dar a lăsat în urmă
„o operă perfect rotunjită, încheiată“. A scris pentru multe reviste italiene şi
pentru presa românească din exil, editând chiar unele dintre revistele româneşti.
A fost editorul primelor 13 numere anuale ale Revistei Scriitorilor Români.
Chiar
mai necunoscut decât Mircea Popescu, Mihail Prodan a fost inginer silvic şi
profesor de silvicultură. Din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a început
să lucreze în Germania, continuând cercetările pe care le începuse în România.
A condus 37 de teze de doctorat la Universitatea din Freiburg, unde a fondat şi
Biblioteca Română.
Petre
Vălimăreanu este întemeietorul revistei cu cea mai longevivă existenţă din
afara graniţelor ţării: Vatra. După
cel de-al Doilea Război Mondial, a susţinut la Roma două doctorate: în drept şi
în teologie.
Ceilalţi
trei exilaţi despre care a vorbit sunt ceva mai cunoscuţi, cel puţin de către
specialiştii din domeniul lor de activitate. Grigore Nandriş, specialist în
slavistică, a susţinut, din 1946, prelegeri de filologie slavă la Facultatea de
Limbi medievale şi moderne din Universitatea Oxford, iar din 1947 a devenit
membru al Societăţii Universitare Slave din Cambridge. Dimitrie Găzdaru a fost,
începând cu 1949, profesor de filologie romantică la Buenos Aires, unde a
editat revista Cuget românesc şi
periodicul Pensamiento rumano. Cel
de-al şaselea, Niculae Herescu, a fost ales, în două mandate, preşedintele
Societăţii Scriitorilor Români. Specialist în limbi clasice, a fost şi
profesorul regelui Mihai. Herescu spunea că în perioada comunistă exilul a fost
necesar „pentru a te bucura de bunurile cele mai de preţ: libertatea şi
demnitatea umană“.
