După 1989 s-a scris și s-a vorbit mult despre romanul și poezia
de sertar, despre teatrul de sertar. Este vorba despre lucrări care nu au putut
fi publicate sau jucate, din cauza conținutului lor considerat reacționar. Dar
în afara piesei lui Titus Popovici „O noapte nefurtunoasă” – text rămas
până azi în manuscris, care lua în răspăr politicile culturale ale lui Nicolae
Ceaușescu – și a poemului lui Radu Gyr – „Ridică-te Gheorghe,
ridică-te Ioane”, scris în închisoare, până la ora actuală nu s-a semnalat
niciun asemenea text.
Cenaclul de dramaturgie „Dragon 2” (Dramaturgi goniți), găzduit
de Casa de Cultură a sectorului doi, își face o datorie de onoare din a
prezenta în premieră un asemenea text iconoclast venit din lumea întunecată a
comunismului autohton. Dan Psatta, cercetător științific la Institutul de
Neurologie al Academiei Române, n-a avut deloc simpatie pentru regimul
comunist, dându-și seama de la început de minciuna pe care acesta a fost constituit.
N-a fost membru de partid și mai toată rezerva și antipatia lui față de regimul
instalat cu ajutorul tancurilor sovietice s-a canalizat în piese care să
reflecte realitatea așa cum o vedea el. Mulți ani a scris fără să se gândească
la faptul că piesele sale ar putea fi jucate. Era conștient de conținutul lor
periculos, în răspăr cu toată literatura angajată de partid, în contradicție cu
așa-zisele capodopere ale literaturii dramatice, care preamăreau realitatea
socialistă și regimul ceaușist.
Dar după evenimentele din decembrie ʼ89, când restricțiile și
cenzura au fost ridicate, Dan Psatta și-a tipărit la o editură particulară
(Anamarol), două volume care conțin 15 piese de teatru. Toate conțin adevăruri
crude, dureroase ale realității societății socialiste multilateral dezvoltate,
așa cum autorul și foarte mulți dintre noi le-au perceput, dar cum poate nimeni
nu a avut curajul să scrie – pentru că de publicat nici nu putea să fie
vorba. Sigur că, din când în când, în anumite texte ale unor autori consacrați,
apăreau diverse așa-zise „șopârle” dure la adresa regimului. Dar în ultimă
instanță, acestea erau ca un strop de apă într-un ocean comparativ cu
enormitatea de maculatură partinică prezentată pe scenele teatrelor din
România.
Sfânta Ioana corupției al lui Dan Psatta este un
text dramatic care se petrece în mare parte într-un spital, dar nu în saloanele
cu bolnavi. Personajele piesei sunt medicii spitalului, care uneori sunt mai
bolnavi decât cei din saloane. La lectura piesei am avut norocul de o echipă
senzațională de actori care s-au dăruit textului, eliminându-i de multe ori
inabilitățile și scoțându-i în evidență subtilitățile. Mai mult decât atât,
aceștia au adus la iveală critica acerbă a realităților pe care, în ultimă
instanță, majoritatea dintre noi le-am trăit, dar și a mentalităților care s-au
prelungit până în zilele noastre, ajungându-se la catastrofala situație din
spitalele de azi, unde mor pe capete pacienți din cauza proastei gospodăriri.
Petre Moraru, Radu
Zețu, Romeo Tudor, Viorel Păunescu, Ina Roman, Sonia Neagu, Gabriela Tănase,
actori de mare anvergură, cu o bună carieră în spate, au reușit să redea
„fauna” celor care se străduiesc să ne repună pe picioare atunci când ne
îmbolnăvim. În viața particulară însă, fiecare dintre acești medici are micile
lui obiceiuri, marote și, mai ales, nu poate să se dezbrace de obiceiul milenar
de a lua „sfânta șpagă”.
Actorii George Grigore și Doina
Ghițescu creionează cu vervă două crochiuri de nomenclaturiști care știu foarte
bine să se folosească de situația lor privilegiată. Deși oameni modești, vin și
ei înarmați cu micul plic cu care vor să li se garanteze sănătatea. Alături de
Sonia Neagu – o prezență extrem de agreabilă – am reușit
să înfățișăm un cuplu amuzant, răsplătit cu aplauzele celor prezenți. El nu
crede că e bolnav și nu vrea să se opereze, fiind convins că soția vrea să-l
omoare ca să-i ia mica avere agonisită din greu, iar ea e convinsă că soțul ei
e bolnav și insistă să fie operat. Bineînțeles, amândoi sunt înarmați cu ceea
ce toată lumea știe că este bine să ai și să dai atunci când mergi la medic.
Cu un fizic extrem de plăcut, cu o voce caldă, ademenitoare, o
prezență plină de feminitate și o drăgălășenie greu de imitat, Petronela Tănase,tânăra actriță a Teatrului Țăndărică a produs o impresie excelentă în rolul
principal al piesei – secretara spitalului. Printr-un joc
inteligent, matur, dozându-și efectele, a reușit să redea imaginea unei tinere
femei ariviste, care se luptă să supraviețuiască folosind și ea armele mediului
ce o înconjoară. Petronela Tănase și-a interpretat rolul cu argumentele și
modestia unei mari artiste. Și pentru această interpretare merită, alături de
ceilalți, toată admirația.
În discuțiile care au urmat, cunoscutul dramaturg Dinu
Grigorescu, autor a peste 50 de piese, directorul revistei de cultură „Ciripit
de păsărele” și nelipsit de la ședințele cenaclului, a punctat calitățile
piesei și ale autorului printr-o frază lapidară: „Dan Psatta în «Sfânta
Ioana corupției» a realizat o serie de portrete excepționale, pentru care
merită multe felicitări. El ar fi trebuit să-și numească piesa «Spitalul
bolnav»”.
