Un
roman intitulat „Mioriţa“ – balada
noastră mitică servind ca metaforă pentru evenimente istorice contemporane –
invită cititorul la reflecţii privind identitatea noastră morală şi timpul când
vom recuceri sufletul nostru pierdut. Romanul poartă semnătura unui confrate
medic-scriitor, stabilit în Italia: Emil
Petre Raţiu.
Mioriţa, mitul nostru ancestral, nu înseamnă nicidecum o înfrângere, în
viziunea romancierului, ci o metamorfozare interioară a propriului destin,
transformându-l în victorie asupra morţii, fricii, deznădejdii, în ultimă
instanţă în victorie asupra celei pe care Mircea Eliade o numea „teroare a
istoriei“. Ea este la antipodul fricii
de moarte, cauzată de instinctul de conservare, este semnul eliberării de
această teamă, prin jertfă şi victorie eroică.
Sub
acest spirit al Mioriţei a stat înfruntarea inegală din 16 decembrie la
Timişoara şi din 21 decembrie 1989 la Bucureşti, între forţele de securitate şi
armata controlate încă de regimul comunist al lui Nicolae Ceauşescu şi sutele,
apoi miile de oameni care au ieşit dezarmaţi, cu pieptul gol, cerând libertate,
dreptate şi adevăr, readucând prin jertfa lor România în Timp, pe poarta majoră
a Istoriei, eliberând-o din lanţurile nefastelor acorduri de la Yalta.
Romanul „Mioriţa“, scris de confratele nostru dr. Emil Petru Raţiu, este un roman poliedric în al cărui
centru se află Revoluţia română şi atmosfera impregnată de aşteptarea
trepidantă a marilor evenimente ale istoriei din toamna lui 1989. În februarie în
acelaşi an, filosoful Jürgen Habermas scria („Die Ideen von 1789“, Frankfurt am
Main, 1989) că spiritul revoluţionar, la două secole de la Revoluţia franceză,
s-a stins, s-a epuizat în Europa.
Emil
Petru Raţiu, stabilit în Italia, unde se constituie o grupare a scriitorilor de
limba româna, militează printre altele şi pentru mai buna difuzare şi
cunoaştere a literaturii române în această ţară. Publică frecvent în România în
revistele literare, dar şi volume de proză, roman, eseuri, note de călătorie.
Este membru activ al Societăţii Medicilor Scriitori şi Publicişti Români,
filiala „Diaspora“.
Personajele romanului „Mioriţa“ se mişcă, în toamna lui 1989, în
America, în insula Malta – întâlnirea dintre Gorbaciov şi Bush –, la Vatican,
la Papa Ioan Paul al II-lea şi în final în România, la revoluţie, şi apoi la
adunările maraton din Piaţa Universităţii, până la „mineriada“ din iunie 1990,
cu repercusiuni de „flash“ în memoria personajului principal, care aduc la
suprafaţă luptele cu partizanii anticomunişti din munţii Făgăraş, dintr-o altă
etapă a vieţii sale şi a istoriei.
Roman realist, bine construit, care invită la lectură printr-un ritm alert,
dar în acelaşi timp vizionar, pune o întrebare majoră asupra identităţii
noastre morale, interogându-se în final cine va recrea „punctele cardinale“ din
conştiinţa noastră, adică identitatea, sufletul nostru pierdut, utopia
paradisului mioritic sălăşluind încă adânc în sufletul nostru colectiv. Poate
că „Mioriţa“, prin forţa ei spirituală, ne va reda punctele cardinale pierdute
şi pe noi, cei rătăciţi de noi, nouă înşine. Este răspunsul şi dezideratul
romanului şi al autorului, un deziderat moral major în a cărui notă încheiem şi
noi recenzia, invitându-vă să citiţi romanul apărut recent la Editura „Ideea
Europeană“.
