Atelierul
de Filosofie şi Antropologie Medicală de la Cluj s-a reîntrunit miercuri,
16 noiembrie a.c., cu prilejul prezentării dlui Paul Popovici, lector la Facultatea de Drept a Universităţii
„Dimitrie Cantemir“. Titlul incitant al prezentării – puţin chiar „comercial“,
poate, la prima vedere… – a fost tocmai Comerţul cu medicină şi a atras şi
de această dată un public destul de numeros şi participant activ la discuţiile
care au fost şi acum de substanţă.
Prezentarea în sine a fost cu atât mai
interesantă şi poate chiar „sfidătoare“, cu cât dl Paul Popovici a recurs de
fapt la o structură retorică specific juridică, cu ajutorul căreia a schiţat pe
rând diferite posibilităţi de contact şi de interpretare între „medicină“ şi
„comerţ“… însă în aşa fel încât despre majoritatea fiecăreia a reieşit pe
parcurs că sunt de fapt nu doar capcane şi fundături, ci tocmai neclarităţi
periculoase şi, la o adică, chiar degradante pentru practicarea profesiei
medicale.
Şi asta cu atât mai mult cu cât a fost „omisă“
voit precizarea de la început a faptului că prezentarea utilizează termenul de
„comerţ“ în sensul său preponderent juridic şi mai puţin în cel principal, adică
economic, socio-antropologic sau istoric. Spun „mai puţin“ deoarece şi
sensurile juridice şi legislative româneşti ale reglementărilor şi ale denominaţiilor
actuale ale activităţilor comerciale au, desigur, în vedere aspectele sale
economice şi de eficienţă (recte: de profitabilitate), numai că într-o
modalitate atât de generală şi confuză, încât – sub diverse aspecte şi în mai
multe direcţii – nu fac decât să adâncească atât criza sistemică, cât şi cea
financiară în care se zbat astăzi aşa-zisele „servicii medicale“ sub forma unuinomen iuris aproape golit de conţinuturi
propriu-zis medicale. „Niciuna dintre legile moderne (…) nici măcar noul Cod civil
(2009) şi nici legile sistemului medical nu au calificat vreodată serviciile
medicale ca fiind comerciale. şTotuşi,ţ (…) cadrul legal în vigoare permite nu
doar medicilor, ci şi altor profesiuni liberale, asocierea într-o formă de
societate comercială…“. Şi, mai departe, „Este aproape ilar cum defineşte
legiuitorul român spitalul: «unitatea sanitară cu paturi, de utilitate publică,
cu personalitate juridică, ce furnizează servicii medicale» (Legea nr. 95/2006,
art. 165, alin. 1). Accentul cade pe obiecte (paturi), abia teza a doua şi a
treia relevând natura instituţională, natura curativă constituind substanţa
ultimei teze… În mod evident, toate unităţile sanitare furnizează servicii
medicale, doar spitalul «cazează» pacientul, de unde «patul» constituie o
diferenţă esenţială, care trebuie deci subliniată. Însă este stranie opţiunea
legiuitorului de a menţiona diferenţa specifică mai înainte de genul proxim“.
La care se adaugă alte aspecte problematice şi din noul Cod civil. Căci: „…în
noul Cod civil se reglementează în cadrul aceleiaşi legi raporturile de drept
privat (drept civil, dreptul familiei, drept comercial). Această schimbare de
viziune a legiuitorului român (…) este una fără corespondent în diacronia
raporturilor juridice sau a majorităţii doctrinare“.
Concluzia prezentării nu putea fi, astfel,
alta decât: „Este medicina o afacere? Deşi răspunsul teoretic este negativ, în
practică se pot constata răspunsuri care din punct de vedere formal sunt
pozitive (însă defavorabile prin implicaţii). În fond, acesta este un tribut plătit
pentru o serie întreagă de lacune: de la lipsa unui învăţământ vocaţional până
la reacţia anemică a diverselor instituţii cu un oarecare rol în această direcţie.
Astăzi, când domeniile se întrepătrund tot mai mult, nu se pune problema integrării
într-o categorie pozitivă sau negativă a judecării, ci a existenţei unor legi
care să protejeze atât drepturile pacienţilor, cât şi derularea corectă a
actelor de comerţ cu sistemul medical“.
Iar discuţiile
care au contribuit şi ele la consistenţa şi la reuşita întâlnirii nu au făcut
decât să detalieze şi să îmbogăţească prin noi întrebări o problemă plină de
neclarităţi şi capcane. Căci, într-adevăr, cum s-a şi spus în prezentare: „sintagma comerţ cu medicină vizează numai acele practici care degradează
actul medical la nivelul de exploatare a unor cunoştinţe în detrimentul subiecţilor
acestuia“. 
