Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  LIFESTYLE  »  Cultură

„Ai încredere în mine”, un serial nou despre viața unei asistente medicale

Viața Medicală
Florentina Ionescu joi, 6 ianuarie 2022, ora 10:23

Anul 2022 a început la Focus Sat TV cu două sezoane ale serialului „Ai încredere în mine”.

Focus Sat TV a dat startul premierelor europene din noul an cu două povești diferite, în două sezoane ale seriei „Ai încredere în mine” (Trust me, 2017 - 2019).

Episoadele au început să fie difuzate din 3 ianuarie, în serile de luni și joi. Astfel, veți putea vedea câte două episoade începând cu ora 21:30.

Primul sezon de patru episoade o aduce în prim plan pe Cath Hardacre (interpretată de actrița Jodie Whittaker (foto), cunoscută publicului din rolul principal al serialului-cult produs de BBC, „Doctor Who”), o asistentă medicală idealistă, muncitoare, care visează la șanse cât mai bune în viață. Atunci când asistă la practici neprofesionale în spitalul unde lucrează, ea își exprimă îngrijorarea celor din management. 

KV Serial_Ai încredere în mine_sez1
Sezonul 1

Cu toate acestea, spre uimirea sa, pentru că a tras acele semnale de alarmă, ea își pierde slujba. Pentru a-și întreține fiica, fără speranță și ajutor, Cath este nevoită să ia măsuri drastice. Ea decide să îi fure identitatea celei mai bune prietene și să înceapă o nouă viață în Edinburgh ca și Doctor Ally Sutton, se arată într-un comunicat de presă transmis redacției.

Nu îi este deloc ușor să joace rolul de medic și în scurt timp Cath Hardacre se afundă până peste cap în probleme și, în plus, se îndrăgostește de doctorul Andy Brenner (Emun Elliott). Cu meseria mult visată și bărbatul perfect alături, Cath se identifică total în rolul ei de impostor.

Însă, când vechea ei viață amenință să-i distrugă noua existență, Cath se trezește că trebuie să apeleze la metode din ce în ce mai disperate pentru a-și acoperi minciunile. Lipsa unei pregătiri medicale va avea consecințe fatale? Cum poate fi într-o relație când nu poate fi ea însăși? Cum poate ea să-și păstreze viața perfectă când trăiește mereu în minciună?

Sezonul 2, difuzat în continuarea primului începând din 10 ianuarie, urmărește în cele patru episoade povestea caporalului Jamie McCain (interpretat de Alfred Enoch, care a mai jucat în seria de filme „Harry Potter”, precum și în serialul „Cum să scapi nepedepsit”), un supraviețuitor al unei ofensive militare care s-a încheiat dramatic. 

KV Serial_Ai încredere în mine_sez 2
Sezonul 2

Recuperându-se după o leziune a coloanei vertebrale și incapabil să meargă, Jamie se confruntă acum cu un nou inamic, atunci când colegii pacienți din unitatea medicală unde a fost spitalizat mor pe neașteptate în jurul lui. În timp ce Jamie caută frenetic adevărul, investigația sa face ca personalul clinic să se confrunte cu propriile coșmaruri tulburătoare.

La rândul său Jamie este forțat să-și înfrunte temerile, dar când comportamentul său paranoic devine din ce în ce mai greu de controlat, amenințarea sa este oare reală sau imaginară? Este Jamie un om în care se poate avea încredere?

Scenariul acestui thriller dramă este semnat de Dan Sefton, cel care a realizat și de scenariile producțiilor „Secretul celor cinci” (The Five, 2016), „Delicious” (2018) și „The Good Karma Hospital” (2017-2019). 

Seria „Ai încredere în mine” a fost nominalizată la BAFTA Scotland Awards 2018 pentru „Cel mai bun serial TV”.

Etichete: seriale serial ai incredere in mine asistenta medicala pregatire medicala focus sat tv

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.