Păi, mai întâi s-ar cuveni să dăm o fugă până la Pythia aceea cu-al său nosce te ipsum şi să vedem dacă îndemnul mai rămâne valabil şi în timpul nostru (când parcă le ştim pe toate, dar ne rămâne sufletul sărac), iar dacă da, să facem exact ce ne-ar aduce bucurie şi semn de împlinire într-un deinde… care să înceapă nu mâine, ci chiar astăzi.

    Cred că acest imperativ şi-l vor fi propus medicii Elena şi Dan Paulian începând cu anii tinereţii lor dintâi, ca absolvenţi ai Facultăţii de Medicină din Iaşi, promoţia 1963; profesia mai întâi, dar în niciun caz, ad calendas graecas răspunsul la chemarea aceea irezistibilă a glasului de sirenă care le era dragostea pentru arta culorii.

    Au început să studieze pictura… lucrând (ei spun că au făcut „studii libere de pictură“, de parcă foarte exigenta artă a picturii te-ar mai lăsa liber prin lumea ei de imperative şi legi suav-draconice!), au ascultat şi sfaturi şi îndemnuri, şi – mai cu seamă – au „furat“ din tehnica de lucru a unor maeştri contemporani de talia unui Dan Hatmanu, a pictorului-sculptor Ionel Maftei, a pictorului Ion Carp Fluerici etc. Printre laurii casei medicilor- pictori Paulian se află intelectualul de stirpe aleasă care a fost scriitorul-pictor-critic de artă Aurel Leon şi, deopotrivă, scriitorul Marcel Mureşeanu, fost director al Teatrului Naţional din Iaşi.

    Din 1980, încep să expună: la Muzeul Lemnului din Câmpulung Moldovenesc, la UMF Iaşi, la Casa Cărţii Iaşi, la Salonul UAP Suceava, Cercul Militar Naţional Bucureşti – expoziţii personale şi, nu mai puţin, expoziţii colective la saloanele de artă ale medicilor, la Iaşi, Cluj-Napoca, Bucureşti.

    Şi iată-ne acum. Între 8 şi 22 februarie a.c., la Cercul Militar Naţional – Sala Rondă – medicii-pictori Elena şi Dan Paulian, aflaţi în plină maturitate creatoare, ne oferă o expoziţie închegată valoric, pe care am putea-o numi „Amintiri despre prezent“ pentru că, în manieră diferită, fiecare-n parte, cei doi artişti pictori ne propun chipuri şi imagini ale unor oameni ai cetăţii (la Elena Paulian), peisaje desprinse din anotimpul pe care-l tot traversăm – cel cu… mulţumirile noastre oscilând între ger şi frig – încălzindu-ne privirea la albul de imaculate voaluri de sidef (la Dan Paulian).

    Recunoaştem nu doar chipul unor mari actori ai scenei româneşti – Maia Morgenstern, Dan Puric, Constantin Dinulescu – ci şi „acel ceva“, descifrabil, graţie redării măiestrite a pictoriţei, în licărul sau umbra din privirea modelului, a expresiei de dramatism sau ghiduşie abia mascată de zâmbet. Culoarea nu pare să mai aibă taine pentru plasticiana Elena Paulian; cromatica portretelor conturând şi concurând linia desenului spre a-i da profunzime, fluiditate, lumină interioară, forţă de parcă îndărătul fiecărei priviri surprinse pe pânză ai vedea că cineva este înăuntru…

    La Dan Paulian, simfonia iernii transformă cerurile şi munţii în alămuri de albastru în care „râde pân’ la lacrimi clopoţelul“ văzduhului, iar „focul vânăt“ înteţit de vânt duce în tării zvon cum că, pre pământul oamenilor, totul pare de un firesc ce ţine de poveste (Prima zăpadă, Albastrul iernii).

    Ce le-ar mai trebui medicilor Paulian să se simtă împliniţi pe de-a-ntregul? Cu siguranţă, alte şi alte cuceriri spre piscul artei, cu fiecare nouă treaptă. Dar nu chiar asta fac?