Zilele
mereu mai lungi îndeamnă din ce în ce mai mult la promenadă. Parcurile ne aşteaptă,
dar şi străzile oraşului pot să fie o tentaţie, mai ales dacă descoperim
surprizele adăpostite de spaţiile expoziţionale, în ultima vreme în cele mai
neaşteptate locuri. Cred că Bucureştiul încă mai poate fi o provocare, chiar şi
pentru cineva născut şi crescut aici. Cu atât mai mult pentru un vizitator care
are ocazia de a poposi ceva mai mult pe meleagurile noastre. Iar când călătorul
străin nu doar rămâne o perioadă ceva mai îndelungată în oraşul meu, dar îl şi alege
ca subiect de creaţie şi exprimare artistică este motiv de nedisimulată
bucurie. Pentru că Bucureştiul mi-e drag şi despre aceasta am mai vorbit, iar
când afecţiunea este împărtăşită de alţii şi transmisă mai departe publicului
larg, ce poate fi mai bine?
Misiunea
aceasta şi-a asumat-o luna trecută artistul ceh Stepan Vrbicky, prin expoziţia
de la Librăria Cărtureşti Verona, intitulată Bucureşti în vis, în realitate,
în amintiri. Poate că ultimele două situaţii nu sunt de natură să ne
surprindă foarte mult, dar oare la ce se referă visul? În fapt, până la un
punct, totul a început de la el. De la felul în care artistul ceh şi-a imaginat
capitala noastră, atunci când venirea la Bucureşti era doar o dorinţă, un vis.
Dar iată că a fost un vis suficient de consistent încât a putut să prindă viaţă
pe hârtie, sub creionul desenatorului. A venit apoi, în 2011, şi
rezidenţa
artistică pe malurile Dâmboviţei, când visul a început treptat să fie înlocuit
de realitate, iar după întoarcerea acasă au rămas amintirile, toate
transformate de Stepan Vrbicky în desene în cărbune, uneori şi cu câte o tuşă
discretă de culoare, în caietul său de schiţe.
Ceea
ce am putut vedea în ceainăria de la Cărtureşti au fost cele aproape 25 de
desene, pe marginea cărora încă se vede legătura din caiet, înrămate simplu şi
despre care aş spune că sunt mai degrabă impresii decât imagini, surprinse pe
străzi, în parcuri, în cartierele de blocuri şi în zonele industriale de la
periferie sau din intimitatea propriei camere, prin ale cărei ferestre priveşte
mereu dincolo, spre oraş. Bucureştiul lui Vrbicky nu este uşor de recunoscut.
Poate singura reprezentare indubitabil identificabilă este cea a masivului
edificiu al Casei Presei, surprins de dincolo de lacul Herăstrău. Cu ceva mai
multă atenţie la detalii, mai remarcăm, dincolo de perdelele unei camere de
lucru, silueta inconfundabilă a Bisericii Ruse, care ne apare fragmentată prin
ochiurile ferestrei, alături de izolata prezenţă vie a unei plante. De altfel,
acesta este elementul important care lipseşte aproape complet din percepţia
artistului: prezenţa umană. Oraşul redat de artistul ceh, mai ales în desenele
de la periferie, pare complet pustiu şi lipsit de viaţă sau de o timiditate dusă
la extrem, care îi împiedică pe locuitorii săi să se arate în faţa artistului,
preferând să observe totul din siguranţa propriilor cămine.
Parcurgând
desenele cu privirea, nu ştim unde se termină visul pentru a face loc realităţii
şi unde aceasta devine amintire. Poate că tocmai 
acesta este farmecul expoziţiei,
căci ne face participanţi activi, mai ales afectiv, la un gest de creaţie
artistică. Astfel, pentru fiecare vizitator, Bucureştiul schiţat de Stepan
Vrbicky poate să aibă o altă savoare.
Gusturi
şi savoare, imagini, impresii şi abordări originale, inedite ale unor subiecte
aparent arhicunoscute, cum sunt literatura, gastronomia şi fotografia, ne sunt
oferite şi în expoziţia găzduită de Institutul Cervantes. Sub titlul Cocinando
al pie de la letra, Yolanda
Castaño, având în grijă cuvintele, şi Andrea Costas, plăsmuitoarea imaginilor,
ne propun să parcurgem un drum aproape deloc bătătorit, pentru a descoperi o
posibilă legătură între gastronomie şi literatură, cu ajutorul fotografiei. Şi
totuşi, expoziţia în sine şi senzaţiile pe care ni le dau imaginile de pe
simeze nu pot fi înţelese până la capăt dacă nu ştim măcar o parte din povestea
care se ascunde în spatele a ceea ce vedem şi dacă nu acceptăm provocarea celor
două creatoare.
Proiectul
lor, intitulat, asemeni expoziţiei de la Bucureşti, Cociñando ao pé da letra (în galiciană, de această dată), s-a
concretizat sub forma unei cărţi ce are ca subtitlu „Intră în literatura
galiciană... până în bucătărie“ şi care, mai mult decât o carte de bucate, îşi
propune să înfăţişeze publicului, cititorilor o altă faţetă a scriitorilor
contemporani din Galicia, care să nu mai fie văzuţi ca nişte figuri distante,
demiurgice, ci ca oameni obişnuiţi. Oameni cărora le place să gătească şi să mănânce,
care se mai şi murdăresc pe traseu şi care reuşesc să fie creativi şi în bucătărie,
nu numai pe hârtie. Căci şi acolo îşi pot pune imaginaţia la treabă, doar că de
această dată în slujba artei de a crea mâncăruri, nu într-acelei de a crea poveşti,
aşa cum sunt cunoscuţi de obicei. Şi pentru a da mărturie de acest aspect neobişnuit,
fotografa Andrea Costas a ales imaginile cele mai ilustrative pentru fiecare
scriitor în parte. Ba mai mult, pentru că este ea însăşi creatoare de
metafore, uneori le-a sugerat câte o postură care să le pună mai bine în evidenţă
personalitatea, o continuare a reţetei propuse în carte. Toate aceste
dedesubturi au fost prezentate la vernisaj printr-un film şi o conferinţă susţinută
de cele două autoare.
Păşind
prin expoziţie, identificăm trei tipuri de imagini în selecţia făcută pentru
publicul bucureştean. Pe de o parte, sunt portretele scriitorilor, care încearcă
să redea relaţia lor cu mâncarea.
Vedem
apoi imagini care sunt ca un stop-cadru din procesul adesea complicat de
elaborare a unui anumit fel de mâncare. Nu în ultimul rând, pentru că aici
fotografa şi-a dat frâu liber creativităţii, sunt imaginile concepute pentru a
ilustra coperta şi începutul fiecărui capitol din carte, în care sunt
amestecate, cu inspiraţie şi mult umor, ingrediente culinare şi literare. Spre
deliciul celor care vor avea curiozitatea să accepte această provocare.
