După
cum poate observa orice trecător, la Teatrul Naţional, invadat de schele, în
zgomote de pickammere, din spatele cărora răsare ca un miracol prima faţadă,
amintind de catedrala din Ronchamp, se lucrează de zor. Dar nu numai în
exterior. Cu câtva timp în urmă, Ion Caramitru şi-a invitat spectatorii la o
dramatizare a nuvelei Două loturi, datorată lui Alexandru Dabija, care, părăsind linia „inovatoare“
trasată în cele două spectacole lucrate până acum („O noapte furtunoasă“ la Naţionalul
din Iaşi şi „O scrisoare pierdută“ la Teatrul de Comedie, de un gust destul de
îndoielnic, după părerea mea), realizează acum un veritabil şi surprinzător
spectacol Caragiale.
Inaugurând,
cu această ocazie, o sală nouă (Sala Mică), utilată scenic impecabil,
folosindu-se de un decor excepţional realizat de Helmuth Stürmer, Alex. Dabija
reuşeşte să facă din nuvela care povesteşte tribulaţiile funcţionarului Lefter
Popescu o dramă cu multiple şi subtile reverberaţii închegate într-un tot
unitar şi, timp de o oră şi zece minute, redă autentic o lume deja dispărută.
Scurta
nuvelă, apărută mai întâi în „Gazeta Săteanului“ (1898), republicată în volumul
„Momente şi schiţe“ (1901), a fost receptată de majoritatea comentatorilor
operei caragialiene mai întâi ca o mică glumă, iar ulterior i s-au adus conotaţii
profunde, considerându-se că „eroul lui Caragiale a devenit o jucărie a
norocului şi ghinionului, care îşi permite să-l atragă într-o cursă amară şi
crudă, legănându-l în iluzia unei îmbogăţiri de basm, urmată de o teribilă
trezire la realitate“.
Spectacolul Teatrului Naţional are la dispoziţie
o distribuţie numeroasă, formată în majoritate din tineri actori (Mădălin
Mandin, Daniel Hara, Eduard Cârlan, Mihai Munteniţă) aproape necunoscuţi,
exceptându-l pe protagonist, devenit notoriu marelui public cu rolul lui
Terente din filmul cu acelaşi nume. Regizorul recompune minuţios, culegând
aproape fiecare rând din nuvelă, recreând, cu mijloace adecvate, artistice şi
cu ajutorul unui povestitor (Marius Manole), universul în care trăieşte
personajul principal: ambianţa familială (soţia: Nicoleta Lefter, o autentică
soţie Popescu), lumea birocratică (şeful, subşeful, bancherul, funcţionari
umili), peisajul prieteniilor de la berărie (Mitică, căpitanul Pandele, vânzătorul
de ziare), atmosfera „bătăioasă“, chiar „tumefiantă“ de la poliţie (comisarul
Turtureanu, poliţistul călău), ambianţa sordidă din cartierul chivuţelor cărora
li s-a dat haina în care se bănuieşte că s-ar găsi biletele norocoase, în
schimbul unor farfurii (şi care, în anumite momente, vorbesc în limba romani),
interpretate excelent şi fără stridenţe adiacente de Ana Ciontea, Corina Moise
şi Valentina Zaharia, absolut totul petrecându-se, repet, într-un decor unitar
de mare expresivitate scenică, dând naştere unui fremătător şi fermecător
spectacol… Este de notat că pe tot parcursul reprezentaţiei (chiar când turnanta
se învârteşte), toţi actorii sunt prezenţi în scenă, manifestându-se conform
cerinţelor rolurilor respective, aproape ca într-un film.
Se detaşează, din grosul distribuţiei,
protagonistul Gavril Pătru, care compune, contrar tradiţiei, un viguros
personaj atras printr-o simplă întâmplare a destinului în vârtejul nebunesc al
mirajului îmbogăţirii peste noapte: un vis perpetuu al românului interbelic.
Un punct culminant al spectacolului este momentul când protagonistul, în
culmea furiei ce-l cuprinde, sparge zece farfurii autentice, spre deosebire de
momentul final, care este eludat, escamotat, ratat, în mod inexplicabil de
regizor.
Una
peste alta spectacolul Teatrului Naţional regizat de Alex. Dabija este o
realizare valoroasă şi poate fi dat de exemplu de valorificare creatoare a
operei caragialiene. Felicitări tuturor, chiar şi celor care au contribuit la
alcătuirea programului de sală, unde ni se relatează, în premieră, o poveste
dureroasă a decapitării unui proiect cinematografic de mare anvergură iniţiat
de marele regizor Jean Georgescu, a ecranizării nuvelelor „Două loturi“ şi
„Telegrame“, precum şi a piesei „D’ale carnavalului“, care, pur şi simplu, s-au
luat şi „s-au dat“ unor proaspeţi absolvenţi ai unei universităţi din URSS.
Asta după ce Jean Georgescu predase studioului de filme „Bucureşti“, „la
cheie“, decupajele, schiţele de costume şi distribuţiile celor trei viitoare
filme! Halal „viceversa“!
Foto: Augustin Bucur