Citind versuri, îţi dai seama fără să vrei că unele poezii îşi înşiră fragmentele poematice unele după altele pe un fir de aţă discursivă, iar altele sunt deja construite înainte de a fi scrise. Altfel spus, la acestea din urmă transpare ideea literară, pe când la primele unităţile metasemantice se urmează pe măsură ce apar la lumină. Maria Mănucă are în minte de la început forma pe care o va da lutului pentru a-l face să conţină versurile şi ne îngăduie să urmărim întregul proces de modelare a tezei ficţionale. În afara faptului că metaforele curg, în poemele dnei dr. Maria Mănucă, pe o albie unitară neramificată în delte sau contorsionându-se în meandre, poeta ni le oferă în placheta TRENUL CERVANTES pentru ca prin ele să putem vedea aparenţele de dincolo de aparenţe. Unul din exemplele luate la întâmplare este poemul Modificare genetică, unde rondul de flori este un paravan în spatele căruia se ascunde o realitate fantastică. Aceasta din urmă se regăseşte des, începând cu noaptea din Oameni şi câini flămânzind. (...)

Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.