Seară de toamnă cu soare aurind frunzișul.
Pe strada Visarion nr. 4 din Capitală, un palat al Brătienilor, cei care au
înscris în istoria românilor pagini de înaltă artă politică și diplomatică.
Palatul a fost recuperat de un demn descendent al ilustrei familii – Ion I.
Brătianu – după încâlcite lupte „seculare” în jungla noii democrații
post-decembriste, în care doamna cu balanța și-a smuls banda de pe ochi ca să
poată măslui în voie jocurile de-a dreptatea la masa verde a tuturor matrapazlâcurilor.
La amintitul palat, în seara zilei de 17
octombrie 2017, a fost deschisă, pentru două săptămâni, „Expoziția colectivă de
pictură și artă decorativă”, găzduită în saloane de o eleganță sobră. Am fost
întâmpinați chiar de amfitrion, ca și cum am fi niște prieteni vechi ai
acestuia cu care urma să împartă bucuria întâlnirii cu arta.
Retrocedatul palat, la care râvneau mulți
înfometați de case arătoase în timpul care le rămânea liber între două
comisioane dolofane, este acum sediul Fundației Culturale Brătianu. Aici
ființează Galeriile de Artă, unde își expun din lucrările lor artiști pictori
români (și nu numai), se desfășoară simpozioane literar-muzicale și alte
evenimente încadrabile în noțiunea de cultură.
Actuala expoziție a reunit lucrări semnate
de zece pictori, membri sau nemembri ai uniunilor de creație, diferiți ca stil
plastic: Paul Mecet, Crenguța Macarie, Ammar Al Nahhas, Vergil Cojocaru, Ofelia
Huțul, Ioana Zinelli, Neluța Stăicuț, George Costea, Elena Grigorescu, Matilda
Teodorescu. Temele abordate: peisaj, natură statică, portret, desen decorativ.
S-ar putea spune: nimic nou. Și totuși!
Nouă rămâne bucuria artistului de a „spune” în felul lui vechea poveste despre
frumusețea unei flori, despre alcătuirea diafană a unui trup de femeie cu
rotunjimi de măr numai bun de cules din livezile noii toamne prin care rătăcim
visând la primăveri d’antan… Nouă rămâne și privirea celui care descifrează
într-o imagine o întreagă istorie a unui cartier precum Ferentarii – de un
pitoresc devastator. O întreagă poezie înscrisă pe un portativ de liniști în
turla unei bisericuțe din care nu ne-am mira deloc să vedem cum se înalță în
tării „untdelemnul cântecului sfânt” al unei păsări cântătoare care nu se va
mai fi îndurat să plece și să ne lase pustiiți în iarna vrajbelor noastre,
alegând alte țări de soare mai pline…
Care or fi acelea? Pentru că oamenii pământului par să fie într-un perpetuu
exod, într-o perpetuă migrațiune în căutare de ubi bene, iar păsările
migratoare par cârduri de emigranți sub un cer prea strâmt!
O vizită la Palatul Brătianu în zilele
acestea este o evadare într-un timp al ordinii, al nobleței, al eleganței și al
sobrietății și, deopotrivă, un prilej de întâlnire cu arta pictorilor care
trăiesc printre noi slujind frumosul spre a ni-l oferi cu generozitate, oameni
diferiți și totodată atât de naturali încât se confundă cu firescul.