Nepotul a două generaţii de preoţi cu voci de aur, instrumentiști, compozitori de cântări bisericești, George Enescu, cel de-al optulea copil al învăţătorului Costache Enescu și al Mariei Cosmovici, a văzut lumina zilei la 19 august 1881 în satul Liveni, judeţul Dorohoi (actualmente George Enescu, Botoșani).

Părinţii săi pierduseră deja doi copii la vârste foarte fragede și se mutaseră acolo în urma epidemiei de difterie din 1877-1878 care, în lipsa unui vaccin, a curmat vieţile celorlalţi cinci copii.

George Enescu era un copil foarte sensibil, iubitor de poezie, pictură și limbi străine, având însă o înclinaţie extraordinară și un talent de excepţie pentru muzică, susţinute de o remarcabilă memorie sonoră și vizuală, un auz absolut, o voce de bariton și o minte sclipitoare.

La vârsta de 3 ani imita vioara, ţambalul și naiul, la 4 ani cânta la vioară, la 5 ani concerta, fiind iniţiat în tainele muzicii de părinţi, de bona Lydie Cedre și de lăutarul Niculae Chiroiu (zis Lae Chioru).

Și-a construit singur, din șindrilă legată cu sârmă, prima vioară, adora polifonia pianului și visa să devină compozitor. Recomandat de Eduard Caudella și Eufrosina Aronovici, a fost admis la 7 ani, cu dispensă pentru vârstă acordată numai lui și lui Fritz Kreisler, la Conservatorul din Viena, continuându-și apoi studiile la Paris.

S-a stins din viaţă, dar continuă să fie prezent

Suita simfonică Poema Română marchează oficial debutul său componistic la vârsta de 16 ani. Absolvent al Conservatorului din Paris cu premiul întâi ca violinist, a primit o vioară Bernardel, inscripţionată Georges Enesco, începând o carieră internaţională de succes.

„Odihnindu-se de muncă prin muncă”, așa cum îi plăcea să spună, își împărţea timpul între compoziţii remarcabile (33 de opusuri dintre care două Rapsodii Române, opera Oedip, simfonii, suite, sonate, cvartete etc.), turnee în Europa, Rusia, SUA și Canada în calitate de dirijor, violinist (repertoriul său cuprinzând aproape toată literatura violonistică) sau pianist, excelent pedagog muzical, artist apropiat familiei regale a României, președinte al Societăţii Compozitorilor din România, membru al juriului Conservatorului din Paris, primul muzician membru al Academiei Române, fondator și dirijor al orchestrei simfonice din Iași, susţinător al înfiinţării Operei Naţionale și dirijorul spectacolului inaugural Loehngrin de Wagner și nu în ultimul rând ambasador cultural internaţional al României.

Deși iubea ţinuturile natale, poporul român și folclorul, sursa vie de inspiraţie a compoziţiilor sale, a fost determinat de regimul politic să emigreze în 1946 în SUA, sprijinit de elevul și bunul său prieten
Yehudi Menuhin.

Muzicianul, care dintr-o primă audiţie reţinea orice melodie, interpreta fără partituri 62 de volume de Bach, dirija din memorie întreaga creaţie wagneriană, înlocuia de la pupitrul dirijoral baritonul bolnav (Wotan) din opera Siegfried, a fost nevoit să se retragă din rolul de violinist din cauza spondilozei coloanei vertebrale și a cifozei severe, apoi, după primul accident vascular cerebral din cel de dirijor și pianist, iar după cel de al doilea, soldat cu hemiplegie, și din cel de pedagog.

S-a stins din viaţă la Paris în 4 mai 1955, dar continuă să fie prezent prin operele sale și prin Festivalul George Enescu, eveniment muzical de prestigiu internaţional iniţiat spre cinstirea geniului său în anul 1958.