Dr. Mircea DRĂGAN
miercuri, 6 noiembrie 2013
Ploieştenii iubitori de artă plastică s-au
întâlnit, la Muzeul Judeţean de Artă „Ion Ionescu Quintus“, cu un important
reprezentant al noii generaţii de pictori români. George-Leon Mircea nu mai este o promisiune, ci un artist consacrat
ce beneficiază de o critică plastică favorabilă. Îl recomandă participarea la
numeroase tabere de creaţie, expoziţii de grup şi personale din ţară şi străinătate.
Elev al maeştrilor Horea Paştina şi Sorin Ilfoveanu, s-a înscris şi pe orbita
valorilor universitare ca doctor în arte plastice, lector la Universitatea Naţională
de Arte Bucureşti. O prezenţă tăcută, interiorizată, modestă, calităţi care ar
putea părea puţin nelalocul lor în lumea de astăzi, dominată de ludic şi
locvacitate.
În pânzele sale, se exprimă în desen şi în
cromatică cu mare parcimonie. Pare să fi înţeles precoce spusele criticului de
artă Aurel Broşteanu, că valoarea unui artist se apreciază după desen şi
economia de mijloace de care dă dovadă.
La vernisaj, au luat cuvântul Alice Neculea,
curatoarea muzeului, scriitorul Florin Sicoe, directorul acestuia, şi criticul
de artă Oliv Mircea, tatăl artistului. Pe George-Leon Mircea îl obsedează ontic
temele esenţiale ale mitologiei iudeocreştine. Este remarcabil pentru tinereţea
sa că s-a apropiat de esenţe în favoarea clasicului, renunţând la bogăţia
efectelor cromatice şi la noile căutări în tehnică. În temele abordate, el pare
a fi un pictor figurativ, dar intervievat fiind, neagă acest lucru,
afirmându-se pe sine ca un cercetător al miturilor transpuse în faptele
concrete, un gânditor.
În expoziţia semnificativ intitulată „Cain
şi Abel“, pictorul expune o serie de lucrări cu tema mielului
sacrificat. Imaginea picturală a Mielului
apare în mod repetat pe mai multe pânze atât ca singulară, cât şi în două
triptice. Este de fiecare dată aproape aceeaşi imagine cu cea a Agnus Dei a lui Francisco de Zurbarán,
dar marcată de un fir roşu ce desparte pânza în două spaţii imaginare inegale.
Atenţionare şi demarcaţie a posibilului de imposibil şi a permisului de
interzis. Din capitolului 4 al „Facerii“, Întâia carte a lui Moise, ne amintim
că Abel şi Cain sunt primii oameni de pe pământ, copii ai lui Adam şi Eva.
Primul născut, Cain, era agricultor, iar fratele său, Abel, păstor de oi. Ei
erau iubiţi de Dumnezeu şi căutau să Îi aducă jertfe pe altar. Abel a adus
jertfă din oile sale, fapt ce I-a bine plăcut Domnului, dar la jertfa adusă din
roadele pământului de Cain, Domnul nu s-a uitat. Şi Cain gelos fiind, când au
ieşit împreună la câmp, a tăbărăt pe Abel, omorându-l. Dumnezeu l-a pedepsit pe
Cain cu izgonirea din locurile natale, în ţinutul Nod, la răsărit de Eden. Temă
mitologică originară cu mari profunzimi, a sacrificiului împletit cu păcatul, a
vieţii şi a morţii, a iubirii şi a urii, a pedepsei nu cu moartea, ci cu ispăşirea,
a căutării grădinii pierdute a fericirii.
Aşa cum ne mărturiseşte artistul, Altarul, care apare ca o altă dominantă
picturală, pleacă din observaţia sa empirică. Studiul mesei din sufragerie, cea
pe care mama aşeza mere roşii pe o faţă de masă brodată; un obiect înţeles ca
natură statică, dar şi ca loc de sacrificiu. Masa pe care artistul s-a ostenit
desenând. O altă temă dragă este Pădurea.
Două viziuni ale acesteia se confruntă faţă în faţă pe simezele sălii
principale a expoziţiei. Una în tonuri cenuşii, apoape de întuneric, alta
luminată de soarele unei după-amiezi de octombrie. Pădurea este pentru George
Mircea locul mitic în care te pierzi, unde te pândesc pericolele din întuneric.
Sălaş al hobiţilor şi gnomilor, imagine arhetipală izvorâtă din inconştientul
colectiv. O altă Pădure cu copaci
verticali, dispuşi într-un singur plan pe un fundal cenuşiu precum ghirlandele
de flori de pe un covor oltenesc, aduce aminte de Ţuculescu. O Fântână din Roma te împroaşcă cu o
ploaie de apă aurie. În fine, aşezat în prima sală, modest într-un colţ, îl
întâlnim pe artist în uleiul intitulat Cavalerul
cu mâna la piept, personaj într-o postură nemişcată, hieratică. Jurământ de
onoare şi nobleţe, precum cel din presupusul autoportret al lui El Greco, din
Muzeul „Prado“, intitulat „Bărbat nobil cu mâna la piept“. O mărturisire de
credinţă şi respect faţă de marii înaintaşi.
