Sunt
două drumuri. Al meu, cel de acum, se îndreaptă către locul nostru secret. Pe
vechiul aşezământ al unei mine de caolin transilvane, timpul a creat, cu migala
unui artizan, un lac miniatural. Acelaşi peisaj idilic pe care un altul,
pictoriţa clujeană Mihaela Gorcea,
l-a surprins în câteva din tablourile colecţiei Laguna albastră. Am
întâlnit-o la sfârşitul neobişnuit de cald al iernii, la vernisajul expoziţiei,
acolo unde părea că se simte ca între prieteni dragi.
Dincolo de jocul nuanţelor acvamarin, jad sau
auriu, memoria vizuală rămâne intrigată de griul compoziţiei, acela care te
face să stărui în faţa întinderii apei, nici prea aproape, nici prea departe,
cu ridicarea din sprânceană a detectivului dornic să decripteze misterul. Dacă
nu ar fi aşa, poate că mesajul ecologic al picturilor Mihaelei Gorcea, o
chemare la înţelegerea şi protejarea tainelor naturii, ar rămâne suspendat
între lumi paralele.
Tărâmul artei se
confundă din nou cu spaţiul m2 (Medicală II), pentru a câta oară...