De la an la an tot mai atractiv, Festivalul
internaţional „Enescu şi muzica lumii“, iniţiat la Sinaia de entuziastul
violoncelist Marin Cazacu, dăruit slujirii muzicii în cel mai adevărat sens al
cuvântului, a ajuns la ediţia XIII – cu siguranţă un 13... norocos. Dovadă
extinderea şi diversificarea, dar şi afluenţa de public, chiar şi în zilele
ploioase.
Debutând la 31 iulie cu splendidul concert
al Orchestrei Române de Tineret, dirijat de Cristian Mandeal, reluat a doua zi
la Ateneu şi apoi oferit, cu un succes fulminant, în Festivalul de la Berlin,
serialul evenimentelor a continuat cu programe camerale în care ideea cântului
„în familie“ (lansată în trecutele ediţii) s-a regăsit în varii forme. La
biserica Sf. Împăraţi Constantin şi Elena din Predeal, soprana Bianca Manoleanu
şi soţul său, pianistul Remus Manoleanu, au abordat piese de factură religioasă
din repertoriul românesc contemporan şi universal, apărând, câteva zile mai
târziu, pe scena Cazinoului de la Sinaia, împreună cu fiica lor, soprana Stanca
Manoleanu, masterand la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, pentru
a prezenta un program ambiţios decupat din creaţia unor celebri compozitori
italieni de operă, care au scris şi câteva miniaturi vocale de mare frumuseţe
(Bellini, Catalani, Leoncavallo, Giordano, Mascagni, Puccini şi Verdi). Bianca
Manoleanu a „atacat“ un repertoriu departe de liedurile pe care le interpretează
de decenii, devoalând poate o atracţie către operă, un gen pe care Stanca
Manoleanu pare a fi hotărâtă să-l abordeze. Iar dacă mama sa a rezolvat
dificilele partituri cu aplomb şi siguranţă, etalând un acut de succes şi o
conducere a frazei pe linia conţinutului ideatic, mai tânăra soprană a evoluat
cu o anume timiditate şi reţinere, lipsa de experienţă şi neîmplinirile de
ordin tehnic şi expresiv urmând, probabil, să se rezolve în timp.
În cadrul Festivalului am putut asculta
deopotrivă opusuri de Beethoven şi Debussy, cântate cu mult curaj de tânăra
violoncelistă americană Sara Gabalawi, alături de pianistul Andrei Licareţ,
mult mai experimentat, dovedind că se simte bine în astfel de partituri,
încercând să o însoţească pe partenera sa. Andrei Licareţ a revenit ulterior pe
podium, propunând de această dată o Sonată de Schubert, interpretată cu
sensibilitate, într-o construcţie clară, susţinută cu o tehnică sigură şi fluenţă
a discursului – o partitură mai curând de factură intimă, introspectivă, cu
tentă visătoare, doar cu scurte secvenţe de anvergură. După pauză, ne-am
reîntâlnit cu rafinamentul şi ştiinţa unor muzicieni reputaţi – violonista
Mihaela Martin, soţul ei, excelentul violoncelist Frans Hellmerson, şi
apreciata pianistă Steluţa Radu –, oferind o altă pagină de referinţă din creaţia
romanticului compozitor vienez – Trio nr. 1 op. 99 – în care, pe lângă
calitatea sunetului, am admirat din nou maniera în care ştiu să se relaţioneze,
să se completeze cu un firesc şi o elevaţie specifică, în fond, adevăraţilor
artişti.
În aceeaşi ambianţă elegantă au evoluat, ca şi
la ediţia trecută, excelentul violonist Liviu Prunaru şi soţia sa, violonista
Valentina Sviatlovskaia-Prunaru, acum în Grand
Duo op. 57 de Beriot, alăturându-se apoi pianistei spaniole Maruxa Llorente
şi soţului său, violistul Cristian Ifrim, dar şi violoncelistului Marin Cazacu şi
contrabasistului Dorin Marc în cvintetul Păstrăvul
de Schubert, superb realizat sub toate aspectele.
A urmat o seară dedicată pianului, maestrul
Valentin Gheorghiu, cu aceeaşi anvergură şi tinereţe interioară dintotdeauna,
oferind, în compania soţiei sale, Roxana Gheorghiu, pagini pentru pian la patru
mâini de Schubert, Dvor˘ák sau chiar Enescu, fiica lor, Valentina, parcurgând
cu acurateţe un opus de Liszt, pentru ca imediat să se alăture părinţilor
într-o pagină de Rahmaninov pentru pian la şase mâini, redată cu reală 
plăcere,
într-o colaborare... ca în familie. După pauză, Valentin Gheorghiu a cântat,
împreună cu violonistul Gabriel Croitoru şi violoncelistul Marin Cazacu,
într-un Trio de Dvor˘ák, în care interpreţii s-au completat impecabil,
realizând o versiune pe care nu o vom uita curând. Aplauzele prelungi ale
melomanilor ce invadau sala au fost răsplătite printr-o surpriză, pe podium apărând...
copiii instrumentiştilor, la rândul lor deja binecunoscuţi şi îndrăgiţi de
public, violonista Simina Croitoru şi violoncelistul Ştefan Cazacu evoluând alături
de acelaşi Valentin Gheorghiu într-o impresionantă pagină beethoveniană, spre
încântarea celor din sală.
Simina Croitoru s-a aflat pe acea scenă şi
în ziua următoare, fie în calitate de concertmaistru al Romanian Sinfonietta
Orchestra, ansamblu creat, în urmă cu trei ani, sub bagheta lui Horia
Andreescu, fie în ipostază solistică într-un Concert de Vivaldi, tânăra violonistă etalând nu doar o tehnică performantă,
ci şi o fluenţă a discursului solistic, expresivitate şi fineţe, atât în secvenţele
extrem de rapide, cât şi în cele liric-evocatoare, punctate de efecte
inteligent gândite. Şi Ştefan Cazacu a fost deopotrivă şef de partidă la
violoncel şi solist în Dans ţărănesc de
C. Dimitrescu, cu un plus de spectaculozitate prin maniera sa de a cânta
într-un tempo năucitor, susţinut discret de ansamblul care a reuşit să depăşească
şi micile ezitări, foarte tinerii săi colegi dovedind o maturitate şi un
profesionalism aparte, aşa cum s-a petrecut şi în cazul colaborării cu soprana
Stanca Manoleanu într-o rugă de Leoncavallo, în care, destul de „crudă“,
aceasta s-a cam pierdut. Am aplaudat ansamblul şi în secvenţe beethoveniene,
precum şi în lucrări de J. Strauss, Rossini sau Piazzolla, apreciind la
superlativ sunetul calitativ, omogenitatea şi densitatea orchestrală, bogăţia
coloristică şi expresivă, capacitatea de relaţionare precisă şi din nou bucuria
cu care se implică instrumentiştii în rezolvarea cât mai plastică, mai atrăgătoare,
a opusurilor din program. Iar maestrul Horia Andreescu s-a dovedit, încă o dată,
pe lângă un dirijor de cotă, care ştie să lucreze cu tinerii şi să formeze o
asemenea orchestră alcătuită din muzicieni sosiţi din toată ţara sau chiar din
străinătate, şi un cuceritor „prezentator“, plin de umor.
Deosebit de interesante şi binevenite au
fost şi programele susţinute de câţiva membri ai orchestrei, melomani şi
muzicieni aplaudându-i, la Cazino, pe violonista Beatrice Gagiu şi pianista
Ioana Enea, pe aceiaşi Ştefan Cazacu şi Andrei Licareţ, dar şi pe pianista
Adela Liculescu, apoi cel de al doilea concert al „Generaţiei mileniului III“
s-a derulat la Vila „Luminiş“ – Casa memorială „George Enescu“, exact la 19
august, zi în care s-a născut, în urmă cu 131 de ani, Maestrul omagiat şi prin
acest festival. Un bun prilej să ascultăm alţi tineri de real talent –
violonista Anda-Lucia Andrei în compania experimentatei pianiste Verona Maier,
care a colaborat deopotrivă cu violoncelista Alexandra Curcă, cu trompetistul
Iosif Sătmărean sau cu violonistul Aron Cavassi. De asemenea, au evoluat cu
aplomb şi seriozitate violonistul Răzvan Anemţoaiei, din nou Ştefan Cazacu sau
contrabasistul Almos Kardos, matineul încheindu-se cu surpriza Toccatei de Enescu în interpretarea
pianistului Alexandru Gabriel Boţac, un talent de mare perspectivă pe care, în
22 august, şi publicul bucureştean l-a ascultat cu încântare, pe scena
Ateneului, în compania Romanian Sinfonietta Orchestra.
Un ansamblu cuceritor care, la final, a
entuziasmat atât la Buşteni, cât şi la Sinaia, propunând, cu Horia Andreescu la
pupitru, Uvertura Hebridele de
Mendelssohn-Bartholdy şi Simfonia nr. 2 de Beethoven, încadrând Concertul în mi
bemol major KV 482 de Mozart. Solista Elisabeth Leonskaja a oferit o versiune
de mare frumuseţe, răsplătind ovaţiile cu un bis care a prelungit acea atmosferă
cu totul aparte. Iar Romanian Sinfonietta Orchestra a convins, ca de fiecare
dată, prin nivelul incredibil al acestor tineri deosebit de talentaţi, prin
capacitatea lor de a se concentra şi de a răspunde cerinţelor dirijorale, reuşind
să colaboreze şi cu personalităţi de cotă internaţională, pentru a bucura cât
mai mulţi melomani.
O ediţie bogată, în care s-au regăsit
muzicieni din generaţii foarte diferite, consacraţi sau abia la primii paşi
într-o carieră extrem de promiţătoare, cântând ca într-o mare familie, în
contextul unui festivalul de cotă, aflat sub semnul lui Enescu.
