Moartea lui Leontin Sălăjan, ministrul forţelor armate şi membru de vază în PCR, a atras numeroase discuţii, dar şi anchete în rândul corpului medical. Prin cartea „Un proces de malpraxis la comandă politică“,dr. Mihail Mihailide încearcă să clarifice acest episod, din perspectiva implicării politicului în ştiinţă. Recenzia volumului este semnată de Elena Solunca, la Cartea confraţilor.

"> Când comandă politicul, ştiinţa este îngenuncheată - Viața Medicală
Cultură

Când comandă politicul, ştiinţa este îngenuncheată

de Elena SOLUNCA - apr. 3 2014
Când comandă politicul, ştiinţa este îngenuncheată

Moartea lui Leontin Sălăjan, ministrul forţelor armate şi membru de vază în PCR, a atras numeroase discuţii, dar şi anchete în rândul corpului medical. Prin cartea „Un proces de malpraxis la comandă politică“,dr. Mihail Mihailide încearcă să clarifice acest episod, din perspectiva implicării politicului în ştiinţă. Recenzia volumului este semnată de Elena Solunca, la Cartea confraţilor.

   Că impactul politicului poate avea efecte malefice asupra ştiinţei este o constatare la îndemâna oricui îşi aruncă privirea pe istoria ştiinţei contemporane, un întristător adevăr cu care ne-am obişnuit într-atât încât îl trecem cu vederea. Implicarea politicului în ştiinţă are nebănuit de multe forme, nu puţine ocultate, ca nu cumva puterea reală a ştiinţei să-i pericliteze statutul. De un timp, doctorul Mihail Mihailide întreprinde o necesară şi utilă anchetă asupra acestui fenomen, aşa cum s-a manifestat în medicină, trecut sub tăcere de mulţi istorici şi pe care îl aşază sub semnul unei „seducţii“, concept care îi permite analize documentate şi nuanţări ce înles­nesc mai mult înţelegerea decât incriminarea neselectivă. În recenta lucrare Un proces de malpraxis la comandă politică. Dosarul Doctorului I. Făgărăşanu. Docu­mente adnotate şi comentate (Editura Viaţa Medicală Românească, 2013), autorul descrie anatomia relaţiilor dintre puterea comunistă, ignorantă şi cu atât mai peri­cu­loasă, şi medicină, pe marginea unui caz concret – al chi­rur­gului Ion Făgărăşanu, membru al Academiei Române.
   Întreaga „poveste“ se desfăşoară în jurul lui Leontin Sălăjan (1913–1966), general de armată, ministru al forţelor armate, fost şef al Marelui Stat Major, membru al Comitetului Executiv al Partidului Comunist Român. Dacă adăugăm şi faptul că a fost apropiat de Gheorghe Gheorghiu-Dej şi, mai apoi, de Nicolae Ceauşescu, realizăm de ce moartea sa a fost pusă pe seama unui „malpraxis“: doar nu era cazul unui om obişnuit, fie el „al muncii“... Deşi lucrarea se adresează cu prioritate medicilor, ea este şi de un interes mai larg, făcând să cunoaştem mai bine comportamentul uman în ipostaze concrete diverse, fără ură şi părtinire. Prezentarea documentelor ca atare este inspirat punctată de adnotări şi comentări scurte, la obiect, ca „sarea în bucate“, cât să faciliteze cititorului accesul la o realitate pe care n-am dori-o nicicând repetată, deşi...
   Moartea lui Leontin Sălăjan a făcut subiectul a numeroase discuţii, unii specialişti apreciind ca neclare chiar şi circumstanţele în care s-a îmbolnăvit printr-o coincidenţă (semnificativă) cu momente destul de tensionate din relaţiile româno-sovietice. În primăvara lui 1966, Leontin Sălăjan participase la o întâlnire la vârf a Comandamentului Tratatului de la Varşovia, în calitate de ministru al apărării, unde punctul de vedere prezentat nu a fost cel aşteptat şi agreat de Moscova. Întâmplător (?!), la scurtă vreme după această vizită, la 28 august, generalul Leontin Sălăjan a încetat din viaţă în urma unei operaţii efectuate de profesorul Ion Făgărăşanu, o somitate pentru timpul său şi ca atare consemnată de istoria medicinii româneşti. Acesta ar fi un aspect al puterii mai subtil şi perfid pentru că, învăluit în confuzie, nu lasă loc decât pentru ipoteze, cu diferite grade de probabilitate, îndepărtându-ne de o cunoaştere reală. Cert este că generalul Leontin Sălăjan s-a stins din viaţă la Spitalul Elias „în urma unor greşeli imputate doctorului Ion Făgărăşanu, academician şi profesor universitar, medic al Partidului, chirurg şef la Elias“. A urmat un „proces colegial“, al cărui dosar a fost descoperit de dr. Mihail Mihailide şi prezentat în întregime; un proces „cu participarea a 35 de somităţi medicale şi aspre măsuri punitive, privindu-l nu numai pe incriminat direct, ci şi extinse la întreg aparatul Ministe­rului Sănătăţii şi al conducerii spitalului nomenclaturii“. Printre rânduri se simte atmosfera tensionată, incompatibilă cu o dreaptă judecată, deşi este evidentă preocuparea pentru salvarea aparenţelor.
   Povestea începe în ziua de 13 august 1966, când Leontin Sălăjan a fost internat la spitalul Elias cu diagnosticul de hemoragie digestivă superioară, complicaţie a unui ulcer duodenal mai vechi. Aici este, dacă vreţi, momentul psihologic, în care cazul clinic se converteşte într-unul politic, pentru că, în afara specialiştilor, apar, inevitabil, mai marii vremii. Între ei, Nicolae Ceauşescu însuşi şi, în discuţia purtată, nu lipsită de umor (involuntar), este evidentă diferenţa de nivel. Ceauşescu îi cere profesorului „să facă ceva eroic“; răspunsul este prompt: „Nu cunosc nimic eroic. În afara de «Eroica» lui Beethoven“. S-a recurs la o primă intervenţie chirurgicală şi evoluţia părea să fie cea dorită. Dar, în ziua de 24 august, a apărut o nouă hemoragie, extrem de gravă, făcând necesară o altă operaţie, ale cărei complicaţii au dus la decesul înaltului personaj politic în noaptea de 26 august. Pe scurt, aceasta a fost derularea evenimentelor legate de acest caz de „malpraxis“. Cum demonstrează dr. Mihail Mihailide, procesul care a urmat a fost „cu antepronunţare“ şi lectura atentă a documentelor ne ajută să înţelegem cum se face că România este o ţară a absurdului. O comisie special constituită, condusă de acad. Ştefan Milcu, şi-a început activitatea la 21 octombrie, fireşte, cu audierea principalului „actor“, acad. Ion Făgărăşanu. Au urmat altele şi altele, o adevărată „dezbatere“, consemnată într-o stenogramă pe care dr. Mihail Mihailide o face publică pentru prima dată. Ce nu aflăm – şi nici nu avem cum – sunt vorbele şi indicaţiile trasate, după un încetăţenit obicei, cu glas şoptit, comenzile scurte şi tăioase care trebuiau să ajungă doar la cel care avea a le împlini necondiţionat. Rând pe rând, au trecut prin faţa comisiei nume celebre: acad. Th. Burghele şi acad. Aurel Moga, profesorii O. Fodor, Gh. Chipail, Voinea Marinescu, Gh. Firică, N. Nestorescu, Andrei Zoltàn, A. Nana, I. Bilegan, Th. Ilea, conferenţiarii Pop D. Popa, Zoltan Csizer şi încă alte nume sonore şi de respectuoasă aducere aminte. Între specialişti, discuţiile sunt în general la obiect şi, decupate din context, ar putea fi lesne interpretate ca o prezentare de caz. Cele mai multe din observaţiile cu adevărat acuzatoare ţin de sistemul de organizare – a spitalului şi nu numai.
   Finalul „antepronunţat“ pare a fi rupt de calitatea şi nivelul discuţiilor şi priveşte eliberarea lui Ion Făgărăşanu din funcţia de profesor la Clinica chirurgicală a IMF Bucureşti. Urma o recomandare făcută Academiei Republicii Socialiste România, să analizeze dacă prof. Ion Făgărăşanu „mai poate să păstreze calitatea de academician, ţinând seama de gravitatea faptelor expuse în referatul prezentat de Colegiu“. Profesorul Ion Făgărăşanu a fost ales membru corespondent al Academiei Române în anul 1955 şi a devenit titular în 1963, într-un timp când criteriile ştiinţifice erau subordo­nate celor politice. Cu toate acestea, Academia nu a dat curs „recomandării“, profesorul continuându-şi nestinghe­rit activitatea academică. Absurdul îşi face loc între discuţiile de specialitate şi „hotărârea“ care mai că te face să întrebi la ce au fost necesare dezbaterile, în afara unui exerciţiu de putere spre intimidare. Să recunoaştem însă că a fost mai bine, dacă e să ne gândim la ce s-ar fi întâmplat prin anii ’50, când medicului i s-ar fi imputat cine ştie ce culpă gravă şi ar fi fost pedepsit cu închisoarea. Cum nimic nu e perfect, episodul a avut şi urmări bune, în sensul reformării întregului sistem de asistenţă medicală a nomenclaturii.
   Ne mai destindem citind anexele şi, între ele, textul lui Ion Făgărăşanu „Boala lui Tudor Arghezi“ (spondilită supurată lombară prin metastaze uroseptice, cu paraplegie tranzitorie şi abces osifluent rezidual în teaca psoasului) cu implicaţiile literare – piesa de teatru „Seringa“. Cum boala era deosebit de rară, celebrul chirurg a numit-o „boala lui Tudor Arghezi“, iar povestea ei a avut sfârşit fericit prin îngrijirea competentă a celui învinuit mai apoi de „malpraxis“. Întrebat „ce poate face pentru el“, Ion Făgărăşanu a răspuns cu demnitate: „Mai scrieţi o piesă în care să reabilitaţi «Seringa». V-aţi făcut bine graţie unei «singure seringi»“. Interesantă este şi anexa care cuprinde „exemple ale stării de sănătate a unor tovarăşi din conducerea superioară de partid“, lă­sând să se întrevadă condiţiile de viaţă şi muncă, semna­tă de Theodor Burghele în anul 1974, din care rezultă că „o parte suferă de afecţiuni cronice, în evoluţia cărora există riscul apariţiei, în orice moment, a unor actualizări sau complicaţii care pot chiar să pericliteze viaţa“.
   Îi datorăm doctorului Mihail Mihailide acest documentar menit să dezvăluie alte faţete din istoria unui timp, cu oamenii şi viaţa lor, cu felul propriu de a se comporta în faţa manifestărilor tentaculare ale puterii politice. O variaţiune, din cele aproape nesfârşit de multe, pe o temă asupra căreia atrăgea atenţia psalmistul: „Când se ridică sus oamenii de nimic, nelegiuiţii mişună pretutindeni“. Lectura cărţii înlesneşte, dincolo de plusul de cunoaştere, o înţelegere mai profundă, resemnată cumva, a prezentului amprentat de sechelele morale ale unui trecut ce se perpetuează.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe