Născută la Dorohoi, absolventă de Stomatologie la Iaşi, autoarea trăieşte, de 37 de ani, în Israel şi este o excelentă scriitoare de limbă română, membră a Uniunii Scriitorilor şi a Societăţii Medicilor Scriitori şi Publicişti din România. Ne vom referi în cele ce urmează numai la una dintre cărţile recent lansate. Cealaltă, cu elemente surprinzătoare, de „paranormal“ va fi prezentată ulterior. Romanul intitulat NUMĂRĂTOARE INVERSĂ, apărut la editura „Vremea“, s-ar fi putut intitula „Un emigrant“ – spunea autoarea la lansare – pentru că eroul, cu toate întoarcerile lui, rămâne un emigrant. O poveste obişnuită, neobişnuit de tulburătoare însă. (Poate că toate poveştile oamenilor sunt astfel, dar nu beneficiază toate de înţelegerea şi talentul unei Madeleine Davidsohn.) Personajul principal al „Numărătorii“, Peter Morisson, este un domn venerabil, plecat la 12 ani din România, în Israel, trăitor ca matur în Statele Unite ale Americii. El descoperă, la o analiză medicală de rutină, înaintea unei plecări în concediu, o situaţie nu tocmai confortabilă: are leucemie. Situaţie limită, şoc declanşator de bilanţuri şi autoanalize. Se caută un transplant de măduvă salvator. Dar, fireşte, nu de la oricine. De la rude, de la apropiaţi. Dar e un singuratic. Abia al doilea transplant e bun. Eroul e fericit. Prilej, de a mulţumi Divinităţii pentru norocul nesperat. Nu din America, însă. La Ierusalim, în Israelul tinereţii sale, va face o donaţie. Urmează o călătorie pe două coordonate: în prezent şi în trecut. Metafora de mare sensibilitate şi fineţe, redată prin verbul tonic, viu, cu efect puternic pe cititor, dezvăluie mari adevăruri existenţiale. De fiecare dată când pleci de undeva, „de tot“, îţi faci bagajele cu foarte mare atenţie, ca să nu uiţi nimic din ce e al tău. Ei bine, nu bagi imediat de seamă, dar ceva se încăpăţânează să rămână, din tine, acolo, în locul din care credeai că ai plecat, ceva „care cândva îşi va spune cuvântul“, ne asigură autoarea, care te va chema irezistibil spre locul acela, spre timpul acela, spre tine acela… Şi chiar dacă nu aflăm cu precizie sfârşitul poveştii (omul pleacă din nou sau din nou nu poate să plece „de tot“, de data asta spre lumea de dincolo), pe tot parcursul romanului întâlnim locuri, fapte, oameni debordând de înţelesuri. În această mare întoarcere, eroul descoperă o iubire abandonată, află că are oameni apropiaţi, urmaşi direcţi, de existenţa cărora nu ştia. Ritmul ameţitor al imaginilor n-o împiedică pe autoare să prezinte identităţi umane lucrate minuţios. Amănuntul unicităţii le învie, acţiunea capătă un dinamism aparte. Personajul principal, eternul emigrant, în efort continuu de adaptare la mediu, se prezintă astfel: „Mă număr printre

    Acţiunea, personajele, personalităţi distincte, cu itinerarele dramaticei lor existenţe vibrează intens în inima antrenată la urcuş a autoarei, care, cu prilejul lansării, se exprima prin vers: „Şi când migdalul înfloreşte/Tot îmi mai pare că-i cais…“.