Cum
e să trăieşti cu o femeie? Ca o licitaţie. Nu ştii niciodată dacă oferta ta va şi
cea mai bună.
Când
spui Tornatore, gândul te duce inevitabil la unul dintre cele mai frumoase şi
intense filme despre copilărie şi pasiunea pentru cinema, o poveste minunată
despre vise, inocenţă şi dragoste. Cinema
Paradiso este un reper esenţial în materie de nostalgie postmodernistă, o
bijuterie de film care l-a consacrat de altfel pe Giuseppe Tornatore. Au urmat
apoi Legenda lui 1900, Malena, filme scrise în acelaşi registru
al reinventării memoriei şi amintirilor. Pasionat de cinema, de istoria
cinematografiei, Tornatore a revenit în acest an cu o poveste la fel de incitantă,
o altă abordare şi viziune în materie de artă: Ofertă irezistibilă. Prezentat în premieră la Festivalul Internaţional
de la Berlin ca invitat special, Out of
Competition, filmul lui Tornatore este o poveste despre opera de artă ca
produs, despre preţul ei, despre cei care intermediază operele în faţa clienţilor,
despre sentimente şi trăiri, pasiuni intense şi mistuitoare. „Emoţiile sunt
precum operele de artă. Pot fi imitate şi pot semăna cu originalul, dar tot
imitaţii vor fi. Totul poate fi contrafăcut: bucuria, durerea, ura, boala… până
şi dragostea.“ Graniţa dintre autenticitate şi fals se dovedeşte a fi extrem de
fragilă, fie că vorbim de artă, fie de emoţii. Dar până şi cel mai faimos colecţionar
se poate înşela. Tornatore explorează cu emoţie şi sensibilitate acest univers
fascinant.
Virgil
Oldman (interpretat de Geoffrey Rush) este un extravagant licitator şi iubitor
de artă. Renumit la nivel mondial în domeniul cu pricina, obişnuit să fie
tratat ca atare atunci când apar clienţi noi, respectat şi apreciat în branşă,
Virgil are o surpriză atunci când intră în casa lui Claire (Silvia Hoeks), tânăra
moştenitoare a unei impresionante averi. Îi va lua ceva timp până să o cunoască
personal, întrucât tânăra refuză să aibă contact cu oamenii. Pe măsură ce
evaluarea capătă formă şi sens, Claire continuă să rămână baricadată în spatele
uşii ce pare a fi o continuare
firească a picturii de pe pereţi. O pictură
perfectă secţionată de o uşă falsă ce urmează a se deschide la un moment dat.
Straniu momentul întâlnirii. Virgil o va obliga să-şi învingă fricile şi o va
provoca să iasă din propria cuşcă. Dar toate acestea vor avea un preţ?
Odată
ieşită în lumea reală, Claire va învăţa să trăiască din nou, iar Virgil va fi
cel care îi şi coordonează reîntoarcerea. Asemeni unei opere de artă pe care o
prezintă lumii întregi şi o ambalează spre vânzare, va fi timida Claire. Şi
peste toate acestea, o dragoste fără limite. Virgil se îndrăgosteşte nebuneşte şi
iremediabil. Uită de rigorile impuse sieşi, rigori şi reguli după care s-a
ghidat o viaţă întreagă. Claire îi aminteşte cumva de propria persoană:
faimosul licitator care intermediază cele mai scumpe şi rare piese de artă este
genul care stă departe de restul meselor într-un restaurant şi refuză să fie
felicitat de ziua de naştere, refuză chiar şi îmbrăţişările. Mănuşile albe pe
care le poartă spun mai mult decât orice altceva. Altfel, se respectă atunci
când vine vorba de detaliile din viaţa lui: vinuri bune, feţe de masă
imaculate, servitori cuviincioşi. Totul trebuie să fie perfect. Perfect precum
operele de artă pe care le recunoaşte dintr-o privire. Şi peste toate acestea,
descoperă încetul cu încetul că are şi o inimă. Obişnuit să admire femeile, dar
să se teamă de ele, cu o impresionantă colecţie de portrete feminine, Virgil nu
a avut nicio relaţie. Dar şi-a găsit pretextul perfect de a se apropia de casa
lui Claire: cu fiecare vizită mai descoperă câte un element dintr-un automaton
pe care Robert (interpretat de Jim Sturgess) îl va construi. Aşa cum această jucărie
va prinde viaţă, cam în acelaşi mod se reconstruieşte şi Virgil, 
iar el, la
rândul său, o remodelează pe Claire. Personajul lui Tornatore stârneşte
suficientă emoţie şi tandreţe, căci e ciudat, nu-i aşa, să te obişnuieşti cu
dragostea la o vârstă atât de întârziată.
Întrebat
fiind de unde s-a inspirat în scrierea scenariului, Tornatore mărturiseşte cum
ideile au venit separat şi nu poate numi o singură sursă de inspiraţie. Cea mai
bună ofertă, mai ales în materie de licitaţie, este cel mai bun preţ pe care îl
poţi oferi. În alte tranzacţii, este cel mai mic preţ pe care l-ai putea plăti.
Dar în dragoste cum e? Virgil învaţă să iubească necondiţionat. Şi va ajunge
dependent de aceasta.
