
Site-ul Libris.ro, un nume de referință pe segmentul de librării în România, a dat publicității „Harta României în cărți citite”, arătând astfel ce volume au ales românii de pe platformă anul trecut.
Librăria online Libris.ro a vândut în 2022 peste 2,3 milioane de produse, cu o medie a comenzii înregistrate la nivel național de 113 lei.
Cele mai active județe în privința achiziției de carte au rămas București, Brașov și Cluj, care cumulează mai mult de un sfert (28%) din volumele comandate la nivel național, se arată într-un comunicat de presă transmis redacției.
Topul celor mai vândute cărți include bestsellere internaționale precum „Când corpul spune nu” ( Gabor Mate), „Cum să ne păstrăm copiii aproape” (Gabor Mate, Gordon Neufleld) sau „Din cer au căzut 3 mere” (Narine Abgarian), dar și volumele pentru copii și adolescenți Micul Prinț (Antoine de Saint-Exupery) și Recreația Mare (Mircea Sântimbreanu).
Cel mai vândut autor
Gabor Mate este cel mai vândut autor pe Libris în 2022, alături de Coleen Hoover și Antoine de Saint Exupery.
Topul celor mai vânduți autori români este condus și anul acesta de Ioana Chicet-Macoveiciuc, urmată de Dumitru Constantin Dulcan și Ioana Pârvulescu.
Cele mai multe comenzi de carte pe cap de locuitor s-au făcut în 2022 din București, oraș urmat de Brașov și Cluj, iar cele mai puține comenzi pe Libris s-au plasat din Harghita, Covasna și Ialomița.
În 2022, la nivel național, numărul mediu de volume per comandă este 3,7, iar media națională a comenzii înregistrată pe Libris a fost de 113 lei, în creștere cu 10% față de 2021, cu un maxim de 240 lei/comandă medie, înregistrat în județul Brașov.
La nivel național, cel mai mare trafic a fost înregistrat de pe dispozitivele mobile, respectiv de 3 ori mai mare decât de pe desktop: București (83,5%), urmat de Timiș (82,4%) și Cluj (81,9%).
„Harta României în cărți citite, demersul nostru analitic deja cu tradiție la început de an, devine de la an la an mai mult decât o simplă radiografie a vânzărilor din anul precedent. Este un punct de referință pentru piața națională de carte, o adevărată biografie a României și, totodată, o sursă veritabilă de inspirație pentru lecturile din anul ce tocmai începe. Suntem încântați să descoperim că se menține interesul față de lectură al celor mai mici cititori. Un sfert din volumele livrate în 2022 sunt Cărți pentru Copii, categorie care domină topurile de vânzări, ceea ce este un semnal bun privind viitorul lecturii în România”, a declarat Laura Țeposu, CEO Libris.
Biografia României: Ce s-a citit anul trecut
În 2022, interesul pentru cărțile în limba engleză a crescut spectaculos, fiind livrate cu peste 70% mai multe volume decât în anul precedent.
Cele mai multe volume livrate au fost din categoriile Cărți pentru Copii, ocupând locul fruntaș în fiecare județ, urmate de cărțile din categoria Beletristică. Cărțile de dezvoltare personală sau cele din categoria Științe Umaniste ocupă locul 3 la nivel național, excepție făcând județul Covasna, unde locul 3 este ocupat de cărțile din categoria Spiritualitate, Ezoterism.
Cel mai vândut volum de pe Libris.ro în 2022 este „Când corpul spune nu” (Gabor Mate), titlu care se regăsește pe primul loc în alegerile cititorilor din 13 județe, respectiv Alba, Bacău, Brăila, București, Cluj, Constanța, Galați, Iași, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu și Timiș.
Cartea Asistentului de Medicină Dentară
Dacă în Călărași cei mai mulți cititori sunt pasionați de lectura clasică, Jane Austen fiind unul dintre cei mai vânduți autori, în Arad, „Cartea Asistentului de Medicină Dentară” a lui Kathryn Porte a fost cel mai vândut titlu al anului 2022.
„50 de exerciții pentru a-ți îmbunătăți abilitățile de comunicare “- Jean Philippe Vidal a fost preferată de publicul brașovean în 2022, în timp ce în Maramureș, topul vânzărilor a fost dominat de „Păsări fantastice. Carte de colorat pentru adulți”, arată datele Libris.
Top 5 cele mai vândute cărți pe Libris în 2022
- Când corpul spune NU- Gabor Mate
- Micul prinț- Antoine de Saint-Exupery
- Cum să ne păstrăm copiii aproape - Gabor Mate, Gordon Neufleld
- Recreația mare - Mircea Sântimbreanu
- Din cer au căzut 3 mere - Narine Abgarian
În ceea ce privește cele mai populare categorii și cele mai vândute 3 titluri din fiecare, Libris arată că în categoria „Dezvoltare personală” în top 3 au fost:
- Când corpul spune NU - Gabor Mate
- Arta manipulării - Kevin Dutton
- Mitul normalității. Trauma, boala și vindecarea într-o cultură toxică - Gabor Mate
Care sunt cele mai citite volume, numărul de cărți comandate, traficul de pe dispozitive mobile și date despre comenzile celor mai fideli cititori din fiecare județ pot fi consultate pe harta interactivă creată de Libris prin prelucrarea datelor* de vânzări la nivelul anului 2022, pe acest link - România în cărți citite, Ediția 2022.