Teatrul din Deva, condus cu energie creatoare de Mihail Panaitescu, în colaborare cu Institutul Cultural Român (ICR), a reușit înaintea altor instituții prestigioase, care înghit anual mari fonduri de la stat, să lanseze în premieră națională un spectacol intitulat Fotograful Unirii. Acesta, prin persoana lui Samoilă Mârza, are legătură cu Marea Unire, subiect actualmente la ordinea zilei, demonstrând, dacă mai era nevoie, că și prin alte colțuri ale țării există emulație artistică de calitate.

Samoilă Mârza, un tânăr român din satul Galtiu – la vremea aceea, cetățean al imperiului Austro-Ungar aflat în dezagregare –, de meserie fotograf, a reușit cu un aparat cumpărat de tatăl său, cu prețul a doi boi, să execute trei clișee fotografice, care surprind sfințirea primului steag tricolor al Consiliului Național Român Militar. Acest moment a avut loc la 14 noiembrie 1918, în prezența generalului Boeriu, a lui Iuliu Maniu și a celorlalți militari. Pe steag, femeile din Galtiu au scris: „Trăiască unirea și România Mare”. A murit în 1967, după o viață plină de privațiuni, dar având în suflet amintirea marelui eveniment la care a fost martor ocular și pe care l-a imortalizat.

Piesa lui Denis Dinulescu (autorul piesei „O zi din viața lui Nicolae Ceaușescu”), scrisă special pentru acest eveniment, regizată de Mihai Panaitescu și interpretată de Eugen Pădureanu, Delia Lazăr și Mihai Panaitescu, încearcă, și de multe ori reușește, cu succes, să fie o mică bijuterie sentimental-ironică a unui arc de timp. Spectacolul prezintă, de fapt, trei episoade complet diferite din istoria zbuciumată a României.

Dacă în primul episod tonul este când dur, vindicativ, când evocativ, sentimental, ascuțimea actului dramatic se subțiază în partea a doua, care începe neașteptat de strident cu cântecul Macarale (ca și regimul comunist venit la putere).

La terminarea spectacolului, spectatorul obișnuit poate părea derutat. Nimic din discursurile gălăgioase, nimic din demagogia de rigoare ce se folosește din plin pentru asemenea eveniment, ci doar un spectacol auster, demn, fără artificii, fără tromboane festivaliste. Acesta se încadrează într-un anumit fel în ceea ce numea marele regizor polonez, Jerzy Grotowski „teatrul sărac”, iar Peter Brook – „spațiul gol”.

Fără decor, cu o recuzită minimă, doar cu actori și uneori cu proiecții, Mihai Panaitescu reușește aproape miraculos să creeze credibil și să redea scenic un moment important din istoria României moderne. Poate cel mai important, prin jocul lor dens, economic Eugen Pădureanu, Delia Lazăr (o prezență feminină plăcută, dar foarte discretă) și chiar Mihai Panaitescu (în cele două apariții ca actor) aduc pe scenă un joc actoricesc foarte simplu, condensat la maximum, dar sincer, fără artificii care impresionează dincolo de ceea ce știm sau aflăm din cărțile de istorie. Autorul a intuit exact că unul dintre factorii importanți ai Marii Uniri, pe lângă marea voință populară, a fost Armata Română, care a dat un obol de circa 880.000 de morți, alături de peste 275.000 de civili care și-au pierdut viața. Inexplicabil totuși, din coloana sonoră a spectacolului lipsește cântecul care a umplut inimile, la vremea respectivă, tuturor românilor și poate și a generațiilor următoare: marșul „Treceți, batalioane române, Carpații”.

În altă ordine de idei, poate ar fi fost bine-venită o înfruntare cu cei care nu i-au dat acreditare să fotografieze în interior, poate ar fi trebuit dezvoltată mai mult partea a doua, care să cuprindă privațiunile eroului în timpul regimului comunist, sau ar fi fost minunat să fie imaginată întâlnirea lui Mârza cu regele Ferdinand, care l-a acceptat printre furnizorii Casei Regale, pe care amintirile contemporanilor o consemnează. Poate...

Fără a umbri cu ceva prestațiile actorilor, cel mai emoționant moment, care a impresionat asistența, care a umplut până la refuz sala Studio a Teatrului Național, este cel al discursului ținut de Iuliu Maniu la adunarea de la Alba Iulia, placat peste fotografia ilustrului om politic: „Unirea tuturor Românilor într-un singur regat este nu numai un ideal sfânt, izvorât din trecutul nostru, ci este și un drept indiscutabil al nostru, în baza ființei noastre naționale unitare. Noi, fiii Națiunei Române de pretutindeni, suntem de aceeași obârșie, de aceeași fire, cu o singură și unitară limbă și cultură și suntem încălziți de aceleași tradiții sfinte și de aceleași aspirații mărețe”.

Felicitări autorului, felicitări întregului colectiv și mult succes în continuare Teatrului de Artă din Deva și mai ales spectacolului său, „Fotograful Unirii”, care, potrivit unei informații de ultimă oră, va avea reprezentații pe scenele multor orașe europene. Acum, când se neagă cu perseverență demnă de o cauză mai bună Tratatul de la Trianon și se cere autonomia ținutului secuiesc, ar fi bine să răsune ca un memento cuvintele: „Treceți, batalioane române, Carpații / La arme cu frunze și flori / V-așteaptă izbânda, v-așteaptă și frații / Cu inima la trecători…”.