Comunicări despre Comunicare

Doctorul Virgil Enătescu din Satu-Mare este înainte de toate un personaj carismatic: o frunte înaltă, luminoasă, ochi vii, o bărbuţă à la Kogălniceanu – cel de pe soclul din piaţa bucureşteană ce-i poartă numele – zâmbet permanent şi un discurs nuanţat şi convingător, propriu unui psihiatru. Dar nu al unuia oarecare, ci al unui specialist preocupat de comunicare, în general; de cea extraverbală – în special. O confirmă, de altfel, subiectele celor două teze de doctorat care îi onorează CV-ul: „Comunicarea extraverbală în Psihiatrie“ (conducător ştiinţific prof. dr. Eduard Pamfil, 1977) şi „Criterii antropologice ale comunicării extraverbale“ (conducător ştiinţific prof. dr. Victor Săhleanu, 1998). Precizarea că a lucrat şi lucrează în oraşul transilvan amintit – a împlinit la 11 noiembrie a.c. 70 de ani – e superfluă: dsa e cunoscut în lumea medicală din toată ţara ca psihiatru eminent, inventator, informatician (Premiul „Gh. Marinescu“ acordat de Academia Română pentru Informatică Medicală), autor de carte medicală („Dialogul medic–bolnav“, Ed. Dacia, 1981), memorialist („Ed. Pamfil sau jocul de-a geniul“, ediţie îngrijită de D. Ogodescu şi M. Lăzărescu, Ed. Helicon, 1997), medic-scriitor („Debut întârziat“, proză, Ed. Dacia 1999), politician – membru PNL, publicist. În această ultimă calitate, cea de publicist – „ultimă“, confirmată până acum! –, adună într-o carte, cu prilejul aniversar amintit, parte dintre eseurile sale apărute de-a lungul timpului în diferite periodice, în general locale. Sub titlul ÎNTRE REALITATE ŞI DORINŢE (Ed. Dacia XXI, 2010), Virgil Enătescu se adresează, după cum deducem din articolele culese în carte, unui public larg, traducând în texte clare şi înţelepte experienţa sa în privinţa comunicării dintre medic şi bolnav „atât din perspectiva diagnosticului, cât şi din perspectiva psihoterapeutului“.