Coincidenţa a făcut ca, la 7 martie, Orchestra Medicilor „Ermil Nichifor“ să ofere, la Ateneu, un concert deosebit, care marca Ziua mondială a rinichiului, anticipând totodată Ziua femeii, aşa încât programul a alăturat partituri diverse şi atractive, decupate prioritar din opere celebre, spre încântarea celor aflaţi în sală. Ca de obicei cu Iosif Ion Prunner la pupitru, ansamblul a colaborat cu solişti tineri, în parte deja cunoscuţi publicului. Violoncelistul Andrei Ioniţă, remarcat încă de la primele sale apariţii scenice pentru tehnica sigură, sensibilitatea şi eleganţa deosebită a frazării, a fost invitat să abordeze Concertul în re major de Haydn, pentru ca apoi să evolueze soprana Ana Cebotari – mult promovată în ultima vreme – şi tenorul Alin Stoica, al cărui glas liric şi cald, cu un timbru calitativ, a avut de luptat cu serioase deficienţe tehnice. Acestea, cel puţin în aria din Tosca (actul III), i-au creat momente deloc plăcute, rezolvând însă cu mult curaj canzoneta O sole mio de Di Capua. Am ascultat-o pe Ana Cebotari în arii din opera Rusalka de Dvor˘ák şi din opereta Giuditta de Lehar, susţinute cu aplomb, rochia verde punându-i în evidenţă silueta, care, firesc, a atras atenţia, cei doi solişti regăsindu-se pe podium în duetul final din Traviata şi, în ordine inversă a celor gândite de compozitor, în Brindisi, pagină ce trezeşte, în orice condiţii, entuziasmul publicului.

   Secvenţele vocale, acompaniate cu rigoare, au fost alăturate uverturii la opera Coţofana hoaţă de Rossini, întregul program fiind încadrat de o altă uvertură mult îndrăgită – Egmont de Beethoven – şi de Capriciul italian de Ceaikovski, interpretate cu acurateţe şi mai ales cu acea plăcere de a cânta pe care o regăsim de fiecare dată la medicii-instrumentişti, „atacând“ opusuri solicitante şi dificile, ba chiar pretenţioase în special pentru „suflători“, care, în acea seară, au fost „la înălţime“.

   Poate tocmai efortul deosebit depus pentru realizarea programului a determinat ansamblul să nu ofere bisul cerut de aplauzele insistente, spre dezamăgirea celor obişnuiţi ca fiecare concert al Orchestrei Medicilor să se prelungească prin cel puţin o (altă) piesă de efect; dar cei prezenţi în sală s-au bucurat din plin de frumuseţea opusurilor ascultate, melomanii trecând cu generozitate peste neîmpliniri, apreciind din nou şi dorinţa permanentă a ansamblului de a-i promova pe cei aflaţi la primii paşi într-o dorită carieră, la care încă visează, dar aceştia ar trebui să înveţe că nu se pot prezenta în faţa noastră – mai ales sub cupola Ateneului – decât atunci când sunt stăpâni pe ei şi siguri că nu vor interveni „surprize“ în demersul lor solistic.

   Un concert festiv dedicat Zilei mondiale a rinichiului, care a fost, în prag de 8 martie, (şi) un dar „de suflet“ oferit tuturor doamnelor şi domnişoarelor din sală, fără ca domnii care le însoţeau să se simtă cumva… discriminaţi, aplaudându-i la fel de entuziaşti pe slujitorii lui Hipocrat, deopotrivă devotaţi Euterpei.