Newsflash
Cultură

Concert „în beneficiu“

de Anca FLOREA - apr. 18 2014
Concert „în beneficiu“
    Dacă în lume, evenimentele „în beneficiu“ au devenit, de decenii, modalităţi binecunoscute de a strânge fonduri pentru cauze umanitare, la noi, asemenea manifestări – obişnuite, la început de secol XX, în special întru susţinerea unor artişti – au fost (re)descoperite în ultimii ani, cu un ecou deosebit în general în sfera celor „cu bani“, care donează sume importante mai ales în cadrul unor licitaţii sau la balurile de caritate, cu tentă mondenă pregnantă, intens promovată de mass-media.
     Poate cu mai multă „discreţie“, dar la fel de eficiente, concertele „în beneficiu“ se dovedesc a fi tot mai apreciate ca formulă elegantă de a sensibiliza românii în sprijinirea unor proiecte sau chiar a unor oameni aflaţi în dificultate. Exemplele sunt numeroase, doar la Bucureşti organizându-se, în ultimele săptămâni, câteva astfel de seri speciale. Spre exemplu, sala Radio a găzduit un concert aparte, gândit în beneficiul copiilor cu autism, chiar în preajma Zilei internaţionale de conştientizare a autismului. Cu mult entuziasm şi convingere că poate contribui la asigurarea tratamentului gratuit pentru recuperarea copiilor cu autism, Mihai Stan, prin Asociaţia sa pentru muzică, artă şi cultură, împreună cu Asociaţia „Help Autism“ şi în parteneriat cu Societatea Română de Radiodifuziune, cu Centrul InfoEuropa din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, a propus, sub genericul „Suflet în culori“, un program „colorat“ şi accesibil unui public larg, cu concursul unor tineri solişti cu care colaborase şi în alte concerte sau recitaluri de succes. Astfel, o sală aproape plină, în care se aflau şi mulţi copii, a ascultat cu plăcere „Preludiul“ din „Partita“ în mi major de Bach pentru vioară solo, apoi „Introducere“ şi „Rondo capriccioso“ de Saint-Saëns, în care violonistul Vlad Maistorovici a cântat cu rigoare şi sunet rotund, destul de discret, dar în stil, alături de pianistul Ştefan Doniga. Acesta a acompaniat deopotrivă pagini vocale celebre, abordate de soprana Rodica Vică – prezenţă agreabilă, cu voce uşor mată, dar cu coloratură şi supraacut evidenţiate frecvent, susţinând cu co­che­tărie fie „Les filles de Cadix“ de Delibes, fie „La Danza“ de Rossini sau „Las Hijas del Zebedeo” de Chapí. Soprana a evoluat deopotrivă în compania tenoru­lui Ştefan Pop, în duete din operele „Elixirul dragostei“ de Donizetti şi „Traviata“ de Verdi, solistul etalându-şi timbrul încă superb, marcat însă de căutări în emisie, manierisme şi artificii menite să rezolve dificultăţile, păstrându-şi acutul generos, regăsit şi în ariile celor două opere sau în îndrăgita canzonetă „O sole mio“ de di Capua. Dar Ştefan Doniga a convins că este un pianist cu o solidă pregătire şi în partituri solistice, optând de această dată pentru „Mazurci“ de Scriabin şi, în primă audiţie mondială (după cum s-a menţionat), „Mazurcile“ op. 64 nr. 1 şi 3 de Bortkiewicz, amintind de sonurile chopiniene, redate cu un tuşeu frumos şi o tehnică riguroasă, trecând de la nuanţele estompate la desfăşurări în forte, solicitând deci şi latura virtuoză. Aplauzele spectatorilor au fost răsplătite printr-un bis ce i-a reunit pe cei patru solişti – duetul din opereta „Văduva veselă“ de Lehár, pe suportul discret al viorii şi al pianului.
    Deloc întâmplător, prezentarea a fost realizată de Marius Constantinescu, re­dac­tor TVR, şi de ac­triţa Manuela Hărăbor, care au vorbit despre spe­cificul unei boli severe, despre moda­lităţile de depistare şi tratare, despre posi­bilitatea ca, prin sumele rezultate din cumpărarea biletelor pentru concert şi prin donaţii, să se asigure „accesul la terapie gratuită unui număr cât mai mare de copii diagnosticaţi cu au­tism“. Un demers generos, în care s-au implicat asociaţii de profil sau din zona culturală, apelând la solişti dispuşi să se alăture şi să contribuie la campania susţinută „în beneficiu“, prin intermediul unui concert alcătuit şi gândit cu suflet de organizatori.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe