Departe
de efervescenţa şi fastul anunţat, Concursul internaţional „George Enescu“ a
continuat să-şi parcurgă etapele, juriile (mai modeste comparativ cu valorile
de legendă care ne onorau la ediţiile de început) au selectat din numărul
destul de mare de candidaţi, eliminând, din păcate, mai toţi participanţii români,
aspect îngrijorător pentru cei care pregătesc instrumentiştii şi care, asistând
la derularea competiţiei, au avut prilejul să observe diferenţele de nivel faţă
de cei sosiţi din străinătate. La violoncel, în etapa a doua a trecut şi
clujeanul Octavian Lup, dar în finală au intrat doi tineri din SUA şi o solistă
din Coreea de Sud – Eun-Sun Hong (foto) –,
care a obţinut premiul I, după interpretarea Concertului nr. 1 de Şostakovici în
compania Filarmonicii, cu Ovidiu Bălan la pupitru. Demn de remarcat este însă
faptul că preşedintele juriului, Lluís Claret, a declarat că reputatul Radu
Aldulescu i-a fost profesor, avându-l acum alături pe Marin Cazacu, cel care, în
anii ’90, i-a fost asistent şi apropiat colaborator aceluiaşi maestru la
cursurile susţinute la Bucureşti, Sinaia sau Ploieşti. Un alt membru al
juriului deosebit de apreciat şi ca rafinat interpret a fost Frans Helmerson,
care a sosit din Germania, în timp ce Vladimir Malinovski activează în Austria.
Publicul a ascultat, de asemenea, partituri de Dvor˘ák şi Elgar, abordate de
Tony Rymer (premiul II), respectiv Sarah Rommel (premiul III).
La
secţiunea pian, lucrurile s-au petrecut cam la fel, printre cei calificaţi în
etapa secundă regăsindu-se şi Adela Liculescu, studentă la Viena, care însă nu
a acces în finală, acolo unde, alături de orchestra condusă de… pianistul
Justus Franz, s-a repetat situaţia de la vioară, pentru că şi grecul Vassilis
Varvaresos şi spaniolul Josu de Solaun au evoluat în Concertul nr. 1 de
Ceaikovski, iar rusul Ilya Raşkovski (de ce oare numele i-a fost scris într-o
complicată variantă „occidentală“ – Rashkovskiy?!) a preferat Concertul nr. 3
de Rahmaninov.
Interesant
este şi faptul că preşedintele juriului de pian, Jean-Claude Pennetier, a
oferit şi un recital aparte, împreună cu… fosta sa studentă la Conservatorul Naţional
Superior din Paris, Mara Dobrescu, în opusuri de Schubert, Schumann, Brahms,
program de factură romantică aplaudat de melomanii aflaţi sub cupola Ateneului.
În ultima zi de concurs, acolo au fost desemnaţi şi laureaţii acelei secţiuni,
premiul I revenindu-i lui Josu de Solaun (care va evolua, anul viitor, în
Italia, la Festivalul de la Ravello), pe locurile următoare clasându-se Ilya Raşkovski
şi Vassilis Varvaresos, conform hotărârii juriului, din care au facut parte
Rolf-Dieter Arens, Dana Borşan, Philippe Dinkel, Wolfgang Manz, Andrey Pisarev,
Alan Weiss.
În
acelaşi cadru s-au anunţat şi câştigătorii secţiunii de compoziţie, juriul
prezidat de Dan Dediu selectând, dintre cele 31 de partituri prezentate, „cea
mai buna lucrare simfonică“ – Tektonum, de
Sebastian Andone – şi „cea mai bună lucrare camerală“ – El Niño, de Alexandru-Ştefan
Murariu.
Mă întreb
dacă extinderea fără precedent a manifestărilor din competiţie, de-a lungul a
trei săptămâni, suprapunând-se, din păcate, cu Festivalul RadiRo (încheiat
chiar în acea seară de 27 septembrie) a avut impactul scontat, justificând
separarea de Festivalul „Enescu“? Mă îndoiesc, ecourile fiind destul de
modeste, chiar dacă numeroasele comunicate de presă au prezentat totul într-o
lumină… apoteotică. Cei ce au asistat la primele ediţii ale concursului,
programate în paralel cu evenimentele din festival, îşi amintesc bine
entuziasmul cu care erau urmărite şi comentate etapele preliminare, dar şi
avalanşa de public la galele laureaţilor, transformate în adevărate sărbători,
mai ales că premianţii erau, cu adevărat, valori excepţionale, afirmate apoi pe
toate marile scene ale lumii – şi mulţi dintre câştigători erau români, formaţi
la şcolile din ţară.
