Newsflash
Cultură

Conflictul de identitate

de Geo VASILE - aug. 17 2018
Conflictul de identitate
    Viața cea nouă este al cincilea roman scris de Orhan Pamuk (n. 1952). Despre acest volum, apărut în anul 2011 la editura Polirom (traducere și note de Luminița Munteanu), Wall Street Journal scrie că este „un roman nou, amețitor, parcă răsărit din îndoielile ce-l macină pe Borges și călăuzit de lirismul vioi al lui Gabriel García Márquez”.
    Pentru a vedea despre ce este vorba în carte, ne vom opri la frapanta frază de început, care ar putea rezuma esența, preludiul, uvertura ce anunță declanșarea și depănarea povestirii: „Într-o zi am citit o carte și întreaga mea viață s-a schimbat”. Fraza nu este lipsită de un oarecare suspans și ne lasă să sperăm că scriitorul va fi reușit să se desprindă de acea caracteristică prolixitate în favoarea unui stil mai concis și energic. Se simte imediat o adiere de origine kafkiană, dar și ecoul unui titlu celebru în literatura italiană: „Vita Nova” de Dante Alighieri.
    Protagonistul, un tânăr student la Universitatea de inginerie din Istanbul, găsește pe o tarabă de cărți uzate un volum văzut cu puțină vreme înainte în mâna unei colege foarte drăguțe. O cumpără, o citește pe nerăsuflate și viața lui se schimbă... și-așa începe povestea.
    Cartea pare să genereze o energie misterioasă, o lumină ce-l învăluie pe cititor, călăuzindu-l spre o lume diferită, străină, stranie și uimitoare, departe de contingentul cotidian care, puțin câte puțin, începe să-și piardă din semnificație și luminozitate. Lasă totul în urma sa, familie, studii, colegi, și pleacă, mânat de un fel de irepresibilă dromomanie, tendință nevrotică, obsesivă, de călător fără o țintă precisă. Într-unul din zecile de autobuze și autogări schimbate, prilej pentru Pamuk de a face un tur al propriei țări, Osman o întâlnește pe Canan, simbol al iubirii, al speranței, al acelui timp nepereche al realului, de care se îndrăgostește. Tânăra este nimeni alta decât colega de la universitate, în mâna căreia văzuse cartea miraculoasă. La puțin timp după aceea, îl va cunoaște și pe vechiul ei prieten, Mehmet, care lasă să se înțeleagă că este deținătorul misterului cărții și care pare să știe cum se poate ajunge în lumea acelei cărți definite de autor: „Viața cea nouă”. Până aici, totul pare neverosimil, absurd, chiar dacă deplasările personajelor, pasagerii, localitățile străbătute sau autobuzele sunt reale. Doar căutarea celor doi, Osman și Canan, rămâne un nonsens.
    Din Istanbul, colindă prin Anatolia, urcă și coboară fără soluție de continuitate din felurite autocare, practic, ducându-și viața chiar în autocarele respective, urmând acele semne care, chipurile, călăuzesc spre noua viață. Scapă teferi din accidente cu morți, își asumă identitățile victimelor din autocarul cu care călătoriseră. La un moment dat, Mehmet dispare. În cele din urmă, dau de firul urzelilor Marii Uneltiri ce luptă împotriva depersonalizării națiunii. Îl găsesc pe tatăl lui Mehmet, doctorul Narin (vrăjmaș îndârjit al complotului), care crede că fiul său a fost ucis tocmai de mâna uneltitorilor. Osman se substituie lui Mehmet, întru alinarea afecțiunii filiale rănite a tatălui. El se desparte de Canan, identificată ca Îngerul sau sensul pierdut al vieții, și-și continuă căutarea de unul singur. În cele din urmă îl găsește pe Mehmet, cu care va avea o confruntare definitivă. Acestea sunt faptele, nu detaliile, care vor face deliciul cititorilor antrenați să citească romanele tip Pamuk.
    Naratorul protagonist, Osman, înnoadă firele experienței sale într-o concluzie și ne povestește, în ultimele pagini ale cărții, momentul suprem spre care cartea intenționa să-l călăuzească. Altfel spus, pragul Noii vieți. Pe acest canevas, Pamuk își reia temele sale preferate: dublul înțeles ca glisare a unei personalități într-o alta, temă ce poate fi un preludiu la una mai amplă, și anume a relației dintre Occident și Orient în privința personalității subiectului colectiv numit Turcia. Aluzia continuă prin sugerarea altor realități care au cu totul alte dimensiuni, dincolo de pragul realului tangibil. Un tărâm de dincolo de lume, ce pare a avea fie o valență mistică, fie o valență concret istorică. Așa cum se petrecea în „Cartea neagră”, toate acestea se axează în jurul căutării cuiva dispărut, a unui personaj care, prin absența sa, este în măsură să activeze în scriitura lui Pamuk premoniția acelui alt tărâm, deschiderea confuză a unei porți dinspre care să se filtreze lumina altei lumi.
    Conflictul de identitate devine tot mai fățiș pe câmpul de luptă al ciocnirii dintre prăbușirea unei civilizații seculare și tradiționaliste, precum cea a Imperiului Otoman și deschiderea Republicii Turcia spre dinamica dezvoltării globale și, prin urmare, a societății de consum. Aceasta începe să-și asume comportamente de piață dictate de modele americane, sărindu-le pe cele europene. Tonalitățile asumate devin tot mai clare, tot mai înveterate, asertive, nu doar aluzive. Cinematograful nou pare să fie emblema acestui proces. Dar cu precădere aici e vorba de această carte citită de Canan și Osman și de Mahmet, fiul doctorului Narin, exponentul Rezistenței la acest proces, menit să stimuleze Viața cea Nouă venită dinspre Occident, spre un soi de revoluție antropologică, ce nu poate evita un conflict care se lasă cu sânge și moarte.
    Metafora dominantă a cărții este tocmai accidentul autocarului pe șosea, înțeles ca prag critic din care vor izvorî noi realități, identități și persoane noi. Dacă tematica de fond este aceeași, structura acestui roman este mai curând diferită față de „Cartea Neagră”. Se resimte lipsa alternanței capitolelor, lipsesc părțile în care vocea narativă lasă loc altor voci: povestirea e în permanență la persoana întâi, ca de obicei, distrasă de detalii, dar de data asta mai puțin înclinată spre divagații.
    Lipsește, totodată, și acel continuu dialog cu literatura universală. Îl vom găsi totuși în chip explicit în penultimul capitol al cărții. Acolo, Pamuk, prin vocea narativă, semnalează posibile surse ale acelei cărți magice (Dante, Rilke, Verne și mulți alții) scrise, așa cum vom afla, de unchiul lui Osman. Acesta era autor de benzi desenate „occidentale” pentru copii și funcționar al societății Căilor Ferate, simbol al unui instrument de modernizare și progres tehnic, în contrapoziție cu autobuzele. Desigur, orice scriitor se atașează unor teme predilecte, pe care le elaborează când și când, prin recurs la istorisiri și personaje diverse, folosind de fiecare dată alte structuri narative.
    Critica avizată îi impută totuși acestui roman o capacitate de inventivitate și figurativă mai scăzută. În ciuda acestora, Orhan Pamuk reușește să dea fiecărei cărți un relief global.
    „Viața cea nouă” este, în fond, un compendiu al complicatei mentalități turce, suspendată între trecut și viitor, între culturi diverse și ambiții contradictorii, pradă unor străvechi probleme ce încă îl așteaptă pe Alexandru Macedon să taie nodul gordian.
    Pentru o națiune precum cea turcă, obișnuită să ascundă gunoiul sub preș, a avea un scriitor care să transfigureze și să dea rezonanță mondială complexelor sale intime este chiar un motiv de orgoliu.
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe