Acum cinci decenii, alături de o mare realizare inginerească, hidrocentrala de la Vidraru, era așezată, în semn de recunoaștere a eforturilor umane deosebite, o operă de artă ce ne întâmpină și astăzi de pe Muntele Pleaşa: „Monumentul Electricităţii” sau „Statuia lui Prometeu”. Dorind să marcheze această aniversare deosebită (care s-ar fi cuvenit sărbătorită anul trecut, dar a fost amânată) și să omagieze personalitatea lui Constantin Popovici, autorul acestei remarcabile sculpturi din oţel inoxidabil, Hidroelectrica SA, alături de Augustina Popovici, soţia artistului, și de Muzeul Naţional al Literaturii Române au organizat la sediul muzeului din Calea Griviţei o amplă retrospectivă. Expoziţia, deschisă până la 30 octombrie a.c., este însoţită și de un excepţional catalog monografic.

Lucrări în lemn, piatră sau bronz

Parcurgând sălile de expoziţie, avem ocazia să constatăm, o dată în plus, că anumiţi artiști au darul extraordinar de a excela nu doar într-o unică manieră de exprimare, ci în toate cele de care instinctul îi îndeamnă să se apropie. Dacă pentru cei mai mulţi Constantin Popovici este sculptorul căruia îi datorăm monumentale lucrări de for public, cunoscătorii, precum și cei care aleg să se apropie de personalitatea sa vizitând această expoziţie știu că artistul a lucrat în egală măsură și sculpturi de atelier și că a fost un la fel de talentat grafician.

Modelând cu aceeași plăcere și măiestrie lemnul, piatra sau lutul, turnând apoi în bronz anumite variante pe care le considera demne de tăria metalului, Constantin Popovici s-a apropiat în momentele sale de introspecţie chiar și de poezie, cu versuri de o sensibilitate aparte, după cum ne-o dovedesc paginile din catalog.

Suferinţă transpusă în opere

Lucrările de grafică expuse, majoritatea din colecţia Augustinei Popovici, pot fi văzute atât ca etape de căutare în procesul de creaţie a sculpturilor, dar și ca lucrări independente, ilustrând o anumită nevoie de exprimare asociată unui moment ori unor trăiri emoţionale. Marcat definitiv de asasinarea tatălui, petrecută sub ochii săi de copil, Constantin Popovici își va transpune durerea și dorul în nenumărate opere, în care regăsim elementele de legătură precum simbolistica zborului frânt ori rozeta reprezentând semnul lăsat de glonţ.

Din expoziţie nu puteau lipsi portretele emblematice, precum cel al lui Eminescu sau cel al lui Bacovia. În cazul acestuia din urmă, putem vedea o variantă în ghips, precum și una în bronz, cu soclul din piatră de Măgura, versiuni ale impresionantei lucrări ce stă de decenii în centrul Bacăului.

Marcat de melancolie și tristeţe, Constantin Popovici și-a găsit alinarea în arta sa, pe care ne-a lăsat-o în dar, în ciuda plecării sale premature, și de care ne putem bucura acum, aprofundând universul interior al unui artist cu o forţă expresivă extrem de personală.