În
miez de noiembrie a.c., s-au adunat în Rotonda Cercului Militar Naţional din
Bucureşti stranii alcătuiri din foşti copaci care vor fi ştiut cândva de
clocotul sevelor în muguri noi, de legănare cu sau fără vânt, în vremea-n care
frunza, înălţându-se, învaţă cum trebuie să cadă. Sunt lucrări de sculptură
realizate de Gavril Nichitean,
membru al Asociaţiei Artiştilor Plastici.
Artistul-sculptor
nu face parte din stirpea acelui „prinţ din Levant îndrăgind vânătoarea“, ci
este mai curând un atent căutător de forme ascunse în lemnul care va fi fost
odată copac. Drumul său spre artă avea să înceapă după absolvirea şcolii de ofiţeri
din Oradea, când urmează cursurile Şcolii Populare de Artă din Iaşi, pe care le
absolvă magna cum laude sub îndrumarea
Lucreţiei Filioreanu-Dumitraşcu, pentru ca, mai apoi, între 1979 şi 1992, să
devină instructor la secţia de sculptură a amintitei şcoli.
Participând
încă din 1976 la expoziţii de grup, saloane anuale de artă (Iaşi, Bucureşti),
expoziţii personale în ţară şi străinătate (Austria, Republica Moldova),
sculptorul este în prezent autorul unei vaste „păduri“ ai cărei copaci s-au
preschimbat în făpturi cu chip de om, în rotunjimi amintind de începutul lumii
– acelaşi început de care ştiu (şi
tac!) pietrele de râu de la Hobiţa Gorjului, în poveşti care ţin de viaţa pe pământ,
de armonia preschimbată-n dans învăţat de lemn din vremea-n care „păsări lăutari“
înfiorau cu trilul lor frunzişul.
Multiplu
premiant al saloanelor şi festivalurilor artistice din Iaşi şi Bucureşti, împătimitul
sculptor Gavril Nichitean abia de mai ştie astăzi prin care colecţii din cele
cinci continente lucrările lui spun lumii de nişte copaci fără pădure (nicio
aluzie la defrişările bezmetice din anii noştri fără căpătâi!) – martori
credibili ai setei de frumos după care a tânjit şi va tânji de-a pururi
sufletul omenesc.
Expoziţia de
sculptură Gavril Nichitean de la CMN – sala Rondă rămâne deschisă până la 26
noiembrie a.c. Să mai adaug că merită vizitată?… 
