Este oare suficient ce facem pentru BPOC?
este întrebarea-titlu a editorialului semnat de prof. dr. Florin Mihălţan în
nr. 1/2012 al revistei PNEUMOLOGIA.
Implicarea insuficientă a medicilor de familie în diagnostic este generată de
nivelul de aderenţă a acestora la ghiduri, utilarea cabinetelor şi utilizarea
spirometriei. În ceea ce priveşte educaţia pacienţilor, medicii fac prea puţin,
începând cu ajutorul pentru a înţelege mai bine boala, până la modalitatea de
dezvoltare a strategiilor optime de stăpânire a ei. Programele educative nu
schimbă prea mult obiceiurile pacienţilor, nu ameliorează calitatea vieţii,
simptomele, nivelul de activitate etc. Pentru a le modifica, e nevoie de mai
mult şi totul pleacă de la informare şi adresabilitate la nivelul de percepţie
al pacientului. Spirometria – depistarea activă a bolii – nu e poziţionată pe
locul pe care-l merită, de aceea sunt foarte utile campaniile de informare şi
de efectuare gratuită a spirometriilor, pe care le-a organizat în ultimii trei
ani Societatea Română de Pneumologie.
Gabriela Jimborean şi colab. discută despre
refluxul gastroeofagian (RGE) şi astmul bronşic (AB). Acestea sunt comorbidităţi
frecvent întâlnite, ce întreţin o relaţie ambivalentă generatoare a unui cerc
vicios, în care RGE amplifică simptomele astmatice sau precipită astmul, iar AB
poate declanşa sau agrava RGE. Mecanismele fiziopatologice ale acestor interrelaţii
sunt incomplet elucidate. Au fost incriminate: reflexele vagale
bronhoconstrictoare esobronşice, hiperactivitatea bronşică şi inflamaţia
neurogenă indusă de pătrunderea acidului clorhidric în esofag, microaspiraţia
de acid clorhidric în căile respiratorii (cu efecte trigger astmatice), creşterea
rezistenţei bronşice sau intensificarea răspunsului imun la antigen. Obstrucţia
bronşică din AB necontrolat şi unele efecte ale medicaţiei antiastmatice pot scădea
presiunea sfincterului esofagian inferior, cu declanşarea sau agravarea RGE.
Diagnosticul implică un examen clinic atent, dar şi teste funcţionale digestive
(monitorizarea timp de 24 de ore a pH-ului esofagian) şi morfologice
(esogastroscopia). Tratamentul reclamă eliminarea factorilor de risc comuni
ambelor afecţiuni, regim igieno-dietetic, administrarea de inhibitori de pompă
de protoni.
Pneumopatiile interstiţiale difuze (PID)
reprezintă un grup heterogen de boli (peste 200), cu prevalenţă redusă (nu
există însă cifre pentru ţara noastră), dar cu impact major asupra calităţii
vieţii şi supravieţuirii pacienţilor. Irina Strâmbu şi colab. propun înfiinţarea
unui Registru naţional de pneumopatii interstiţiale difuze şi sarcoidoză
(REGIS), care să permită acumularea unei experienţe clinice colective în
domeniu, evaluarea datelor epidemiologice, crearea unei platforme educative
pentru tinerii medici, mai buna înţelegere a evoluţiei şi prognosticului
acestui grup de afecţiuni, formularea unui ghid de diagnostic şi management al
PID şi utilizarea bazei de date pentru protocoale de cercetare clinică.
Registrul e iniţiat ca proiect-pilot la Institutul de Pneumologie „Marius
Nasta“ Bucureşti şi la Clinica de pneumoftiziologie din Spitalul de Boli Infecţioase
„Victor Babeş“ Timişoara, urmând să fie extins în toată ţara.
Un caz clinic interesant prezintă Andrei
Cristian Bobocea şi colab. – abordarea cervicală video-mediastinoscopică a
fistulei de bont bronşic postpneumonectomie stângă, prima de acest fel (metoda
Azorin) efectuată în ţara noastră. Abordul bronşic transcervical videoasistat
este una din metodele de rafinament în practica medicală curentă, cu indicaţii
precise şi criterii tehnice bine definite, ce poate aduce beneficii maxime la
pacienţi selecţionaţi. Metoda presupune şoc operator minim, rezultate pozitive
imediate, aceleaşi complicaţii posibile ca ale mediastinoscopiei tip Carlens,
mult mai mici decât ale oricărui alt procedeu de tratare a fistulei bronşice
postpneumonectomie, iar recuperarea rapidă o face uşor de acceptat de către
pacient. Operatorul necesită experienţă în mediastinoscopie, în chirurgie
mediastinală videoasistată, dar şi în chirurgie deschisă, la nevoie făcând
conversia la chirurgie clasică.
Articolul din European Respiratory Journal
(semnat de J. H. Ryn, H. Sekigrechi, E. S. Yi) se referă la manifestările
pulmonare ale maladiei sclerozante asociate imunoglobulinei G4. Aceasta este o
afecţiune fibroinflamatorie sistemică recent descrisă, asociată cu niveluri
circulante crescute de IgG4. Leziunea caracteristică prezintă inflamaţie
limfoplasmocitară, fibroză, flebită şi plasmocite IgG4 pozitive. Boala poate
fi localizată la unul-două organe sau poate da afectare difuză multiorganică. În
torace, leziuni asociate bolii au fost descrise în parenchimul pulmonar, în căile
aeriene, pleură, dar şi în mediastin. Datele publicate până în prezent sugerează
că boala poate fi responsabilă de o parte a diferitelor stări de cauză
necunoscută din torace, printre care pseudotumorile inflamatorii, pneumonitele
interstiţiale idiopatice, mediastinita fibrozantă, leziunile inflamatorii
pleurale şi, uneori, bolile căilor aeriene.
Cristian Didilescu şi Mihaela Tănăsescu
analizează ponderea şi structura pe localizări a tuberculozei
extrarespiratorii, în perioada 2007–2010, în România. În intervalul respectiv,
au fost înregistrate anual între 1.525 şi 1.304 cazuri cu TB extrarespiratorie.
În 2010, pe primul loc s-a situat localizarea ganglionară periferică (244 de
cazuri), urmată de cea osteoarticulară (233) şi la nivelul SNC –
meningoencefalită (133). Numărul de cazuri de pericardită TB a fost 40–50
anual.
