Newsflash
Cultură

Corpul uman în reprezentarea artistică

de Dr. Raluca BULEA - iul. 30 2021
Corpul uman în reprezentarea artistică

Expoziţia anuală a Pinacotecii Bucureștiului „De la anatomia artistică la opera finită”, de la Palatul Suţu, deschisă până la 29 august, este dovada concretă a faptului că medicina și arta se pot îngemăna pentru a da naștere unor lucrări excepţionale.

Dorind să le dea ocazia vizitatorilor să observe în mod detaliat evoluţia subiectului pe parcursul unui secol și jumătate de artă naţională, Elena Olariu, coordonatoarea proiectului, a ales cu precădere pentru expunerea prezentă lucrări ale secolului al XX-lea. Ele respectă tematica aleasă, dar se află într-o vădită transformare de stil faţă de rigoarea reprezentării detaliilor de orice fel întâlnită la primele generaţii de artiști români.

        În lucrările de secol XX, deși se păstrează în mod evident figurativul ca mod de reprezentare artistică, detaliile își pierd din importanţă și devin mai grosiere, tușele sunt adesea ferme, menite doar să schiţeze fugitiv un cadru, totul îndemnându-ne să ne concentrăm asupra esenţei, care este corpul uman. Chiar și așa, rămâne evidentă pregătirea riguroasă și importanţa studiului anatomic și al proporţiilor, indiferent de stilul ulterior pe care și l-a cultivat fiecare artist în parte.

Legătura dintre artiști și vindecători

        Referindu-ne în mod concret la numele prezente pe simeze, remarcăm atât pictori pe care i-am văzut și în prima parte a proiectului, precum Theodor Pallady ori Ion Theodorescu-Sion, cât și alţi artiști de prim rang: Iosif Iser, Camil Ressu, Nicolae Tonitza, Jean Alexandru Steriadi, Ștefan Dimitrescu, Corneliu Baba sau Octav Băncilă.

        Sculptura este reprezentată de lucrările încărcate de sensibilitate și profunzime ale lui Cornel Medrea. În plus, avem acum ocazia de a ne întâlni și cu remarcabile prezenţe feminine, care lipsiseră anterior: Nina Arbore, Mina Byck Wepper, Cecilia Cuţescu-Storck, Lucia Dem. Bălăcescu sau Georgeta Năpăruș.

        Pentru această perioadă, organizatorii au pregătit și două medalioane cu lucrări semnate de Micaela Eleutheriade (nepoata lui Gh. Tattarescu), la 121 de ani de la nașterea acesteia – 17 iunie 1900, și de Margareta Sterian (dintr-o donaţie făcută către MMB la sfârșitul anului trecut).

M. Eleutheriade
Micaela Eleutheriade
M. Sterian
Margareta Sterian

        Printre tablouri și sculpturi am întâlnit și de această dată vitrinele ce atestă în mod incontestabil cât de important este studiul anatomic în formarea oricărui viitor artist. Sunt prezente în continuare atât caietele de schiţe ale lui Gheorghe Tattarescu, cât și obiecte folosite de Theodor Aman, ori desenele studenţilor mediciniști de la începutul veacului trecut, dovadă grăitoare a legăturii necesare între artiști și vindecători.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe