Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  LIFESTYLE  »  Cultură

Creaţii româneşti la Opera Naţională

Viața Medicală
Anca FLOREA vineri, 14 iunie 2013
   Poate pentru prima oară în istoria de aproape două decenii a Săptămânii Muzicii Noi, creaţia lirică a fost reprezentată, la ediţia din acest an, prin trei momente cu o consistenţă aparte, chiar şi deschiderea manifestărilor fiind marcată prin spectacolul O scrisoare pierdută de Dan Dediu, recentă producţie a Operei Naţionale Bucureşti, pusă în scenă, în premieră absolută, în regia lui Ştefan Neagrău şi scenografia Vioricăi Petrovici, muzica amalgamată dar (voit) accesibilă, interpretarea bine susţinută de solişti şi ansamblu, precum şi decorurile sugestive, asigurând, de la început, un succes de public rar întâlnit în cazul unei lucrări româneşti de gen. Faţă de reprezentaţiile anterioare, la care m-am referit în urmă cu câteva luni, distribuţia a fost în parte diferită, pentru că, din varii motive, bagheta a fost preluată de Vlad Conta, iar în rolurile atât de cunoscute nouă din piesa lui Caragiale s-au regăsit Florin Simionca, un Tipătescu agreabil dar mai puţin temperamental, Valentin Racoveanu, corect Trahanache, dar fără umorul involuntar şi bonomia specifică personajului, Simonida Luţescu, o „consoartă“ elegantă şi răsfăţată, reluându-şi rolul din seara premierei, Andrei Lazăr redevenind un convingător Caţavencu, Iustinian Zetea un Pristanda poate cam „îngroşat“, Liviu Indricău reuşind să fie, şi de această dată, un Cetăţean turmentat cu un joc nuanţat şi perfect adecvat cerinţelor, alături de Daniel Filipescu (Farfuridi), Daniel Pop (Brânzovenescu), dar şi de Răzvan Georgescu, din nou invitat de la Filarmonică (de ce?!) pentru a fi Agamiţă Dandanache. Şi cuplul balerinilor a adus noutăţi, dansând Alina Ştefănescu şi Ionuţ Arteni, într-un spectacol de succes, care merită să fie păstrat în repertoriul curent al teatrului. Trebuie însă amintit faptul că, în ediţia SIMN din 2012, secvenţe din această partitură, pe atunci încă în lucru, s-au prezentat, sub titlul Momâi şi mumii, tot la Operă, dar în foaierul ce găzduieşte încă Studioul experimental, pentru ca acum să fie inclusă varianta integrală a lucrării.
   Dar pe aceeaşi scenă s-a derulat o altă premieră absolută, oferită de ansamblul Operetei (coproducător ONB), în colaborare cu interpreţi specializaţi în muzica nouă, Visătorul trezit fiind, cumva, o creaţie „în familie“, Varujan Vosganian şi fiica sa, Armine, semnând libretul şi textele pe care Mihaela Vosganian a scris muzica. Pentru cei care, de-a lungul anilor, i-au ascultat partiturile, a constituit o surpriză abordarea pe cu totul alte coordonate, departe de orice linie melodică, de lirismul regăsit adesea în paginile sale anterioare, optând acum pentru o încărcătură dusă la paroxism, cu trăiri şi retrăiri tensionate, la limita disperării sau chiar a isteriei. Deşi sincer nu am înţeles sau nu am regăsit reflectarea sugestiilor din titlu în conţinutul ideatic al spectacolului, am încercat să-mi imaginez că personajul central – actorul Constantin Florescu, foarte bun de altfel – se zbate printre amintiri diverse, cu frânturi (poate) din copilărie, cu îmbrăţişări şi accente „naturaliste“ (pentru că măcar câteva momente de sex nu pot să lipsească într-o montare actuală...), cu imaginea unei mirese rătăcite, a unei văduve (poate) îndurerate, cu zbateri în van, personaje ciudate şi, în final, încercarea repetată a femeii în negru (Liliana Iorgulescu, deopotrivă coregraf) de a-l urma, respinsă printr-un gest ferm de cel care se îndepărtează către niciunde. Şi textul este gândit din frânturi de gând, cu repere existenţial-filosofice, toată această frământare cu mare pondere negativă părând ideală pentru regizorul Alexandru Hausvater, care a apelat şi de această dată la proiecţii multiple (şi destul de asemănătoare celor din defunctul Trubadurul de Verdi) şi nu a rezistat tentaţiei de a aduce pe scenă măcar două trupuri dezgolite, scenografia aceleiaşi Viorica Petrovici propunând doar câteva elemente de decor minimal şi costume ciudate, dar sugestive pentru spiritul personajelor. Pentru ambele producţii, corul a fost foarte bine pregătit de către Daniel Jinga, însăşi autoarea devenind personaj, alături de cei din grupul Inter-Art – Irinel Anghel, Elmira Sebat, Berrie Webb din Anglia şi mulţi alţii. În fosă a fost orchestra Operetei, iar dirijorul Tiberiu Soare a revenit astfel în fosa Operei, ca într-o revanşă sau compensare sau... Oricum ar fi, a reuşit să relaţioneze cu rigoare demersul interpretativ extrem de dificil, iar ansamblul, deloc familiarizat cu asemenea scriitură, a realizat o adevărată performanţă prin rezolvarea paginilor care solicitau şi o adaptare la cerinţele muzicii moderne, combinată cu sonorităţi electronice şi cu percuţia diversă sau intervenţiile instrumentale de pe scenă, dar şi o expresivitate adecvată. Cu siguranţă le-a fost greu, dar cu siguranţă au redat partitura aşa cum a fost concepută, dovadă elocventă fiind atmosfera şi presiunea instaurate deopotrivă pe scenă şi în sală. O sală neaşteptat de plină, cu spectatori care intrau poate pentru prima oară la Operă, derutaţi, uimiţi, dar cu certitudine profund marcaţi de cele văzute şi auzite, a aplaudat o lucrare stranie, la care s-a muncit enorm, toţi cei implicaţi meritând astfel din plin o astfel de răsplată.
   După doar două zile, Opera a propus, în foaierul-studio, un „Portret componistic Carmen Petra-Basacopol“, readucând în prim-plan melodia, sensibilitatea, luminozitatea unor sentimente simple şi umane, în piese interpretate de fiul său, basul Paul Basacopol, sopranele Mihaela Stanciu şi Adriana Dumitriu, tenorul Lucian Corchiş şi baritonul Vicenţiu Ţăranu, acompaniaţi la pian de Lidia Butnariu, toţi solişti ai ONB, cântând de asemenea, în opusuri instrumentale, Ionela Brădean (harpă), Cornelia Bronzetti (vioară), Luiza Cârlan (flaut), Ildiko Emese (violoncel), cei doi balerini – Adina Manta şi Bogdan Plopeanu, în coregrafia Mariei Popa – dând un plus de culoare şi farmec unei seri camerale echilibrate, în coordonarea Andei Tăbăcaru-Hogea.
   Astfel, în programul SIMN, la Operă, s-au întâlnit ori succedat generaţii foarte diferite de creatori români, atraşi de lumea scenei şi a artei vocale, privită şi abordată în maniere şi tehnici componistice pe cât de diverse, pe atât de personale, ceea ce probabil chiar şi-au dorit organizatorii festivalului.

 

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.