Odată cu venirea verii și apariția temperaturilor caniculare, multe
teatre au tras cortina. S-a pierdut obiceiul ca teatrele să aibă stagiuni de vară.
Grădinile care până mai ieri constituiau farmecul orașului și erau locul de desfășurare
al spectacolelor de vară au dispărut sau nu sunt folosite, managerii teatrelor preferând
să-și petreacă vacanța pe plajele de la Copacabana și Miami ori având alte îndeletniciri
profitabile.
Totuși, sub toate condițiile climaterice aspre, la Teatrul Bulandra
se joacă, încă, „Crimă și pedeapsă“, dovedind că există spectatori nemiloși pe care
canicula nu-i sperie. Romanul lui Dostoievski, capodoperă a literaturi rusești și
mondiale, a atras încă de la apariția sa numeroși oamenii de teatru care nu au rezistat
tentației de a-l dramatiza. Unii dintre ei l-au prezentat cel mai adesea ca pe un
studiu despre vină, ilustrând modul în care Raskolnicov pune la cale uciderea și
jefuirea unei bătrâne cămătărese pentru a-și rezolva problemele financiare, dar
și din dorința de a-și demonstra lui însuși că este îndreptățit să o facă. Personajul
nu simte vinovăția decât ca pe o teroare și o profundă înstrăinare față de restul
omenirii.
Spectacolul este jucat în sala denumită destul de pretențios „Studio
Space“ (care este de fapt o magazie de decoruri reamenajată și utilată cu aer condiționat,
cu doar 90 de locuri). Având premiera în anul 2006 în sala „Toma Caragiu“, întâmpinată
cu surle și trompete de noua critică teatrală, piesa a fost refăcută de curând de
același regizor în noul spațiu amintit, în distribuție apărând acum și reputatul
actor Marian Râlea.
Regizorul, Yuri Kordonsky, denumit de cronicari „rusul care-i tălmăcește
pe ruși“, despre care se spune că-și pune actorii să ardă pe scenă ca și cum ziua
de mâine n-ar exista, este – așa cum lui însuși îi place să spună – un fugar. Un
fugar din specia marilor căutători de adevăruri teatrale, care n-are teamă s-o
ia din loc de fiecare dată când simte că rutina l-a împotmolit.
Regizorul unui excepțional spectacol – „Unchiul Vania“ de Cehov,
Yuri Kordonsky este un client obișnuit al teatrelor din România, și în special al
Teatrului Bulandra unde a realizat mai multe spectacole interesante, apreciate la
unison atât de interpreții cu care a lucrat, cât și de critica de specialitate.
În noua montare a piesei „Crimă și pedeapsă“, pe Kordonsky îl interesează în special
momentul descoperii lui Dumnezeu, transformând povestea într-un spectacol despre
omul care se află între Dumnezeu și diavol. Astfel, regizorul a inventat omul care
se rupe în trei, materializându-l prin trei înfățișări umane, prin trei actori.
Toate personajele – cei trei Raskolnicovi, Sonia, Aliona și anchetatorul
– evoluează într-un fel de cameră pătrată, care are la fiecare colț o ușă prin care
protagoniștii intră când intempestiv, când mai lent. Camera decorată de Tina Louise
Jones are proiectate pe podea, din când în când, gratii luminoase în care tronează
un mare topor înfipt într-un buștean. Este toporul cu care cei trei Raskolnikovi
o căsăpesc pe bătrână, într-o scenă funambulească. Proveniența bușteanului se pare
că este autohtonă. Spectatorul este invitat să vadă faptele nu cum s-au petrecut
altădată, ci cum arată în acel spațiu în care se recreează frământările protagonistului.
În cele trei ore de spectacol dens, Marius Manole, Richard Bovnoczki,
Vlad Logigan, Rodica Lazăr, Anca Andone și Marian Râlea „ard“ vorbind textul lui
Dostoievski și având scenariul lui Kordonsky în cap. Se povestește că tensiunea
creată uneori în spectacol este atât de mare încât, în urmă cu ceva timp, Marius
Manole ar fi leșinat și a trebuit să fie transportat de urgență la spital. Nu se
știe însă dacă s-a întors imediat la spectacol după ce i s-au dat îngrijirile de
rigoare sau dacă reprezentația s-a suspendat. În orice caz, spectacolul este un
eveniment aproape unic. Marius Manole, poate cel mai reprezentativ actor al tinerei
generații, este și cel mai întrebuințat.
Cu experiența acumulată în zeci de spectacole pe scenele multor teatre,
Marian Râlea reușește să creioneze un personaj interesant, uneori misterios, alteori
surprinzător de diurn, a cărui armă principală este tenacitatea și perseverența.
Cu o figură care n-are nevoie de machiaj, Marian Râlea are capacitatea de a se infiltra
uimitor în pielea personajelor pe care le interpretează, fiind uneori de nerecunoscut.
Este excelent ca noua generație să ia contact cu textul lui Dostoievski
atât de generos și poate mai actual decât s-ar crede, deși dramatizării actuale
(care a folosit o traducere a Oanei Turbatu) i se poate imputa că, față de bogăția
și profunzimea de fapte și sensuri a romanului, eșafodajul dramatic al regizorului
este totuși destul de modest. Cu toate acestea, paradoxal, spectacolul este de o
acuratețe surprinzătoare, chiar dacă la pauză o parte din locuri au rămas goale.
Costumele extrem de simple ale Ninei Brumușilă sunt coerente și întregesc
admirabil atmosfera austeră a spectacolului. Ar mai fi de adăugat că lucrul unor actori din spectacol
cu regizorul Kordonsky a lăsat o urmă de neșters în amintirea lor, uneori schimbându-le
radical poziția și concepția lor față de teatru, pe care le-au regândit din temelii.
Felicitări Teatrului Bulandra pentru noua sală unde tinerii creatori – regizori
sau actori – își pot duce la îndeplinire proiectele, dar și pentru amenajarea ei
tehnică.
P.S: Aflu târziu că totuși există o grădină de
vară care prezintă spectacole de teatru: aceasta este amenajată în curtea Televiziunii
Române.
