Cartea AMOR INTELLECTUALIS, avându-l ca autor pe Ion Vianu, este atractivă chiar prin subtitlu: Romanul unei educaţii, pentru aceia care, în mod constant, dar pe ascuns, şi-au potolit setea de cultură la izvorul limpede al acelui tip de educaţie de care a avut parte autorul. Aceasta avea un caracter de subversivitate şi cel care se dădea de gol risca foarte multe. Faptul de a fi surprins cu „Les fleurs du mal“ sub pupitru sau şoptind numele lui Baudelaire echivala cu un risc de exmatriculare. Pentru aceste motive, figura unui medicinist ca Ion Vianu stârnea pentru câţiva o profundă admiraţie şi un reazăm de speranţă. Personalitatea umanistă a lui Ion Vianu, o fiinţare atât pe tărâmul medicinii, cât şi pe cel al literaturii, a fost marcată tot timpul de vocaţia protestului. (...)"> Cu medicina, spre libertate - Viața Medicală
Newsflash
Cultură

Cu medicina, spre libertate

de Dr. Al. TRIFAN - sept. 17 2010
Cu medicina, spre libertate

    Cartea AMOR INTELLECTUALIS, avându-l ca autor pe Ion Vianu, este atractivă chiar prin subtitlu: Romanul unei educaţii, pentru aceia care, în mod constant, dar pe ascuns, şi-au potolit setea de cultură la izvorul limpede al acelui tip de educaţie de care a avut parte autorul. Aceasta avea un caracter de subversivitate şi cel care se dădea de gol risca foarte multe. Faptul de a fi surprins cu „Les fleurs du mal“ sub pupitru sau şoptind numele lui Baudelaire echivala cu un risc de exmatriculare. Pentru aceste motive, figura unui medicinist ca Ion Vianu stârnea pentru câţiva o profundă admiraţie şi un reazăm de speranţă. Personalitatea umanistă a lui Ion Vianu, o fiinţare atât pe tărâmul medicinii, cât şi pe cel al literaturii, a fost marcată tot timpul de vocaţia protestului. (...)

    Student fiind, a avut curajul să nu cedeze presiunilor politice ale tovarăşilor săi obedienţi la ordinele partidului unic. Psihiatru fiind, nu s-a sfiit să-şi înciudeze şefii şcoliţi la Moscova prin aderarea la Psihanaliză, o psihoterapie anatemizată de aceştia ca idealistă şi decadentă. Pentru că umanismul lui Ion Vianu l-a chemat necontenit să fie de partea libertăţii, a participat la protestul grupului Goma, iar la sfârşitul carierei sale de psihiatru a fost un lider a Asociaţiei Psihiatrilor Liberi, punându-şi competenţa în slujba reparării prejudiciilor produse de utilizarea psihiatriei comuniste în scopuri politice.
    Cântărind greutatea celor trei perioade ale aplicaţiilor sale: filologice, medicale şi literare, ajungem imediat la concluzia că medicina „a stat în faţă“. Mai importantă pentru cronică mi se pare perioada studenţiei acoperind parte din anii ’50, în care s-a produs crepusculul medicinii tradiţionale româneşti. Într-adevăr, este perioada înlăturării de la catedră, prin posesorii de dosare doldora de isprăvi politice şi prin predici cu antecedente proletare, a profesorilor autentici. Or, studentul Ion Vianu s-a arătat, mai deschis ori mai discret, admirator al unui Cuty Juvara, Bazil Teodorescu, Titel Păunescu, Vlad Voiculescu, Oscar Sager ş.a., dovedind în acest fel opţiunile educaţiei sale umaniste clasice, pentru care valoarea este o calitate esenţială. Figurile emblematice ale acestor magiştri ilustrează capitolul pe care autorul îl intitulează „Cea mai frumoasă meserie“. Aici, purtând „halate literare“, trece prin sălile de disecţie şi laboratoare însoţit de comentarii care sunt acceptate spontan de cunoscători. Studiile lui Ion Vianu, tratate ştiinţifice şi opere literare, reflectă argumentele pentru care medicul este numit doctor. Cursul evenimentelor paşnice ale studenţiei este întrerupt de două evenimente majore, unul romantic şi altul tragic. Cel romantic este relaţia de dragoste cu Tsila, o tânără aparţinând unei familii pitoreşti în care autorul are prilejul să schimbe idei convingătoare. Cel tragic este reprezentat de celebra, prin groaza pe care a stârnit-o în rândul mediciniştilor, şi malefica şedinţă din Sala Floreasca, condusă de Dănălache, în perioada care a urmat revoltei antisovietice din Ungaria. Secvenţa impresionează prin diabolica rea-credinţă a celor care o conduceau. Memoria autorului nu omite nimic semnificativ în descrierea atmosferei infernale care otrăvea minţile participanţilor, dar lasă să se simtă în surdină tristeţea celui care se miră cum este posibil ca integritatea axiologică să fie cariată în acest fel. Perioada externatului şi internatului petrecută în cea mai mare parte pe sălile pavilioanelor Spitalului lui Alexandru Obregia este marcată de câteva pagini de filosofie bio-medicală unică, referitoare la libertate, determinism şi întâmplare, scrise în amintirea unor discuţii cu capetele luminate ale neurologiei şi psihiatriei româneşti. Opoziţia dintre neurologic şi psihiatric pe tema obiectului de studiu este redată mai mult prin prisma primilor, beneficiind, printre altele, de suportul celebrului pozitivist al creierului, profesorul Vlad Voiculescu.
    În stilul reflecţiilor despre medicină, dar conduse cu un discernământ singular, este pasajul privitor la alegerea specialităţii. Ion Vianu are întru totul dreptate: medicina era în acele vremuri o insulă de libertate. Dar pentru cei ce aspirau la accesul în sferele umaniste, atracţia opţională era reprezentată de trei specialităţi „regine“: Endocrinologia, Neurologia şi Psihiatria. Prima, permiţând mai puţine speculaţii, era alimentată de prestigiul unui Parhon care, datorită poziţiei sale politice, furnizase fostului Sanatoriu Saint Vincent-de-Paul o bază de cercetare de invidiat. Neurologia, adusă la glorie medicală autohtonă prin emulii maeştrilor francezi, era, aşa cum foarte bine remarcă autorul, „rece“ şi fiind înlănţuită de „glie“, nu permitea, ba chiar dispreţuia elanurile speculative, ceea ce era nesatisfăcător pentru educaţia umanistă a lui Ion Vianu. Psihiatria îndemna la un zbor icaric spre orizonturile Binelui repede pedepsit prin prăbuşirea în inanitate. Dar viitorul psihiatru a mai descoperit un domeniu în care speculaţia este împinsă la limită: psihanaliza. Aici nu mai este vorba de un encefal complicat, nici de o minte alienată, ci de un creier virtual, cu care se poate modela orice vis.
    Bine ancorat în umanism este şi unghiul din care el priveşte credinţa. „Dacă a fi credincios înseamnă a-ţi pune întrebări despre Divinitate fără să ajungi la vreo concluzie, atunci eram un om religios“, mărturiseşte Vianu. Mergând mai departe în această direcţie, putem aproxima că a-ţi pune întrebări despre Divinitate presupune o alcătuire a minţii care cuprinde şi un simţ sacru, acesta fiind, cum spun gnosticii, fărâma de lumină însămânţată de creaţie. Dacă determinismul autorului, care înglobează hazardul şi iluzia alegerii, acel: „Aşa trebuia să fie“ nu exclude, ci chiar presupune într-o anumită măsură credinţa, fanatismul o înlătură cu desăvârşire, născând acel monstruos ateism al activiştilor de partid.
    A face din amintiri un instrument romanesc nu este un lucru uşor. Tentaţia multora de a-şi scrie memoriile este uneori mare, dar devine fără interes când individualitatea experienţei nu interesează decât pe autor. Ion Vianu resuscitează însă o mnemo-cronică, pentru că înlăturarea huselor care acoperă mobilele încăperilor inimii în care pulsează talentul său descoperă o epocă tragică ce a ruinat ambianţe fără de care nici literatura, nici medicina nu ar fi în aşa mare măsură gazde ale umanismul clasic.
    Mă simt obligat să recunosc unilateralitatea discutării cărţii lui Ion Vianu, mai ales că ea conţine în egală măsură o lume tot aşa de largă precum cea medicală, şi anume cea literară. Cititorului i se oferă un tezaur de tablouri din lumea culturală a acelor ani, aşa cum a cunoscut-o autorul în preajma tatălui său, celebrul critic, profesor universitar şi istoric literar Tudor Vianu. Dar mi-am stabilit un principiu, acela de a scrie doar despre ceea ce ştiu. Or, desigur, „cea mai frumoasă meserie“ îmi este cunoscută începând tocmai din anii studenţiei, externatului şi internatului, ani pe care i-am parcurs alături de Ion Vianu în cel mai strict sens al cuvântului.
    Cartea, născută din reminiscenţe ale unor adevăruri nespuse, drapată simplu într-un talent sigur şi fără ezitări, în sfârşit construită pe pilonii indestructibili ai unei educaţii în stare să identifice înţelesul stării de a fi în lume are, la sfârşit, un pasaj elegiac. Acesta, deşi se referă explicit la apusul lumii culturale înnoptată în „obsedantul deceniu“ al secolului trecut, poate fi receptat implicit cu adresă şi de generaţiile de medicinişti de atunci şi de acum. Dar să-l cităm pe autor: „Mai sunt şi alte lucruri de povestit despre acei frumoşi şi virtuoşi tineri (…) aparţinători ai culturii în vremuri de restrişte. Mulţi au fost prinşi în menghinele maşinii de zdrobit oameni. Au rămas întregi, aparent. Au rodit, fiecare pe măsura şi după stilul lui (…) amor intellectualis în care au crezut T. şi mai tinerii săi amici (împreună, am adăuga noi, cu o generaţie în extincţie, cea educată nemarxist în preţuirea Binelui, Adevărului şi Frumosului) s-a dovedit o esenţă mult prea subtilă, prea fragilă pentru acea vreme a ruinei cetăţilor“.
     Cu acest volum, Ion Vianu se instalează definitiv în nişa romanescă pe care şi-a tăiat-o în jungla prozei actuale. Autorul nu poate fi ajuns din urmă în înaintarea sa pe cărarea eposului sincer şi analitic, bătătorită de o afecţiune deliberată pentru miracolul sufletului omenesc.
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe