Newsflash
Cultură

Cu vaporul în jurul lumii

de Dr. Raluca BULEA - apr. 23 2021
Cu vaporul în jurul lumii

Farmecul călătoriilor cu vaporul este redat în cadrul a două expoziţii organizate recent la București. Una dintre ele îi este dedicată lui Emil Racoviţă și expediţiei sale în Antarctica.

Institutul Cultural Maghiar din București găzduiește până la 29 aprilie interesanta expoziţie „Navigaţia cu aburi de la Viena la Constantinopol. Istoria navigaţiei pe Dunăre”. Expoziţia este organizată împreună cu Muzeul Tehnic și al Transporturilor din Ungaria, în cadrul unui proiect european, iniţiat de filiala din Istanbul a Institutului. Prin ample panouri bogat ilustrate cu reproduceri din fotografiile și presa vremii, cărora li se alătură explicaţii în maghiară, engleză și română, parcurgem istoria de peste un veac, de la începutul secolului al XIX-lea și până în 1914, a unui traseu fluvial și maritim care ducea de la Viena la Istanbul.

Expo navigatia pe Dunare 2

Un punct special este reprezentat de descrierea dificultăţilor pe care le presupunea trecerea prin zona Porţile de Fier, reamenajată începând cu 1833 prin lucrări de regularizare a albiei. Intervenţiile inginerești au creat posibilitatea organizării unor curse regulate, nu doar în scop comercial ori diplomatic, ci și pentru agrement, cu vapoare cu aburi, care ofereau pasagerilor bucuria descoperirii unor me­leaguri necunoscute.

        Farmecul călătoriilor de odinioară este surprins și prin includerea în expoziţie a unor hărţi de navigaţie, dar și a unor machete ale vaselor care au asigurat de-a lungul timpului legătura între cele două puncte, unele dintre acestea având o vechime de peste un secol. După încheierea prezentării de la București, expoziţia va fi prezentă și în alte locuri din România: la Muzeul Regiunii Porţilor de Fier - Drobeta-Turnu Severin (15 mai-30 iunie), la Muzeul de Istorie Galaţi (5 iulie-20 august) și la Casa Avramide Tulcea (23 august-5 septembrie).

Incursiune în Antarctica

        La Muzeul Naţional al Hărţilor și Cărţii Vechi avem ocazia de a călători încă și mai departe, tot cu vaporul de secol XIX, însoţindu-i pe Emil Racoviţă și camarazii săi în îndrăzneaţa aventură care i-a purtat în Antarctica. Pretextul expoziţiei „Călătorie spre Sud”, deschisă până la 9 mai, este reprezentat de două volume pentru copii dedicate savantului român, „Spre Polul Sud” de Emil Racoviţă și „Străbunicul meu, Emil Racoviţă” de Andreia Petcu, ambele ilustrate de artistul Eugen Berlo.

Calatoria reala Racovita
Călătoria reală a lui Emil Racoviță

        Spaţiul a fost organizat în două dimensiuni. În cea reală, a expediţiei știinţifice cu nava Belgica (1897-1899), vedem fotografii din regiunea australă extremă și harta din cartea de însemnări ale lui Racoviţă, precum și câteva obiecte ce i-au aparţinut. În plus, vizitatorul ce nu e în grabă poate viziona și documentarul „Exploratorul”, prezentat la festivalul TIFF 2013, care oferă amănunte interesante despre destinul unui om deosebit și despre spiritul știinţific al epocii în care acesta a trăit.

Dimensiunea imaginară este reinterpretarea călătoriei spre Antarctica în limbaj infantil, pentru a-i apropia și pe copii de povestea acestuia. Pe simeze sunt prezentate linogravuri, xilogravuri, acuarele și pasteluri cu care Eugen Berlo a dat viaţă și culoare traseului imaginar al presupusei strănepoate a lui Emil Racoviţă.

Calatoria imaginara Racovita
Călătoria imaginară a lui Racoviță

 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe