Când
avem nevoie de un refugiu, de o oază de linişte, de bine, de un loc ferit de
rele şi de urât, nu trebuie să căutăm întotdeauna un loc fizic, material,
tangibil. De multe ori, ne regăsim în propriile noastre amintiri din vremurile
lipsite de griji ale copilăriei, sau o facem alături de cei care abia acum îşi
fac debutul în viaţă, cu inocenţă, cu încredere nemărginită, cu multe visuri şi
speranţe, lipsiţi de orice frică de a da greş. Şi pentru că este o lume în care
ne simţim bine şi unde, deşi adulţi, parcă suntem despovăraţi de toate câte ni
s-au adunat în urmă pe anevoiosul drum al vieţii, ne folosim de copilărie
pentru a spune unele lucruri pe care altfel am avea, poate, reţineri să o
facem. Ne îmbrăcăm cuvintele în haina ei luminoasă şi puţin naivă, şi dăm glas
gândurilor care ne frământă şi pe care dorim cu tot dinadinsul să le afle şi alţii.
O facem ca oameni obişnuiţi, şi au făcut-o înaintea noastră, cu mult har, câţiva
scriitori de referinţă în istoria literaturii universale. Ne-au lăsat opere
care par cărţi cu poveşti pentru copii, sub faţada cărora se ascunde o întreagă
filozofie de viaţă pe care numai un adult poate să o înţeleagă pe deplin.
Exemplul cel mai cunoscut este „Micul prinţ“ al lui Antoine de Saint-Exupéry, dar cu aproape trei decenii mai devreme spaniolul Juan Ramón
Jiménez (câştigător al premiului Nobel pentru literatură în 1956) înfăţişase
poezia vieţii rurale andaluze într-un roman care părea, la o primă răsfoire, o
colecţie de povestioare infantile, cum a şi fost publicat de altfel, pentru
prima oară, în 1914.
Astăzi,
la aniversarea centenarului primei apariţii a romanului „Platero şi cu mine.
Elegie andaluză“ (Platero y yo. Elejía
andaluza), ştim că e o carte pentru cei mici, plină de simboluri, înţelesuri
şi mesaje pentru cei mari, un punct de reper al literaturii spaniole care,
pornind de la istorisirea unor momente ale vieţii şi sfârşitului blândului măgăruş
Platero, surprinde în mod melancolic, episoade ale copilăriei andaluze a
scriitorului, menite să imortalizeze astfel un mod de existenţă şi locuri ce
aveau să se schimbe definitiv odată cu trecerea timpului.
O asemenea aniversare memorabilă nu putea să fie
trecută cu vederea şi, de aceea, Institutul Cervantes din Bucureşti a organizat
un eveniment cultural care are în plus meritul de a fi împletit două arte,
literatura şi pictura, pentru a aduce astfel omagiu unui mare scriitor şi creaţiei
sale. Aşa am ajuns să ne bucurăm de expoziţia de pictură a Mirunei Budişteanu,
care ne oferă propria interpretare a operei literare pe care o sărbătorim.
Având deja în spate o activitate impresionantă, atât legată de teme abordate,
cât şi de întâlnirile cu publicul iubitor de frumos, precum şi o adevărată
tradiţie a colaborărilor cu instituţiile culturale străine (Institutul italian şi
pe atunci Centrul cultural maghiar găzduindu-i în trecut alte expoziţii
personale), artista ni se dezvăluie de această dată, desigur în sens metaforic,
pe „meleaguri“ iberice, cu aceeaşi sensibilitate pe care i-o cunoaştem deja şi
care o defineşte. După ce s-a apropiat în lucrările sale de subiecte religioase
sau introspective, se îndreaptă de această dată către universul aparent copilăresc,
dar nu mai puţin filosofic, conturat de Juan Ramón Jiménez. Pentru ea lumea lui
Platero este în primul rând una plină de culoare şi de vitalitate, căreia însă
nu îi lipsesc umbrele şi zonele obscure, asemenea cumpenelor vieţii care ne
obligă să reflectăm profund înainte de a ne hotărî care este cel mai bun drum
de urmat. Este în acelaşi timp o lume cu forme şi dimensiuni felurite, la fel
ca personajele pe care Platero le întâlneşte în lungile sale peregrinări pe
drumurile prăfuite şi arse de soare ale Andaluziei. De altfel, însăşi picturile
Mirunei Budişteanu au de fiecare dată această diversitate a formelor şi
dimensiunilor, ceea ce face ca vizitarea expoziţiilor sale să nu fie niciodată
un parcurs monoton, ci dimpotrivă, să reprezinte o continuă surpriză şi o
provocare pentru a descoperi ceea ce urmează. Cuvintele sunt mai departe de
prisos, imaginile dând naştere pentru fiecare dintre noi unor emoţii diferite, şi
unor reîntoarceri către acea lume originară, pură, despre care vorbeam la
început, în consonanţă cu renaşterea de care vom avea parte în curând cu toţii,
o dată cu marele praznic al Învierii Mântuitorului.