Newsflash
Cultură

Cum să te sperii cu talent

de Candid STOICA - mai 7 2014
Cum să te sperii cu talent
   O aspiraţie veche a oamenilor de teatru din ţară s-a realizat în urmă cu ceva timp. Teatrele din provincie au acum un loc al lor în Capitală, în care îşi pot prezenta nestingherite producţiile: Teatrul Teatrelor. De la bun început trebuie felicitat directorul Teatrului de Comedie, George Mihăiţă, pentru râvna pe care a depus-o ca acest proiect să se materializeze. 
   Teatrul Teatrelor este amenajat la Romexpo, într-o sală de lângă celebra Rotondă, străjuită de două siluete caracteris­tice ale României de azi: fosta Casă a Scânteii, simbolul statului comunist ceauşist, şi clădirea hotelului Pullman, simbol al noilor realităţi obţinute după revoluţia din Decembrie ‘89. Scena aşteaptă spectacolele teatrelor din ţară, dar, spre surprinderea mea, de la inaugurarea spaţiului de cultură, în 2011, n-am aflat ca măcar un teatru de provincie să-l fi folo­sit. E adevărat că este relativ departe de centru, se ajunge foarte greu, dar iubitorii de teatru pot veni aici cu maşinile personale, pentru care există spaţii de parcare amenajate. De altfel, aici se joacă încă din 2011 producţia Teatrului de Comedie: Femeia care şi-a pierdut jartierele.
   Despre autorul piesei, prolificul dramaturg francez Eugen-Marin Labiche (1815–1889), scriu invariabil mai toate istoriile literaturii franceze. Autor a peste o sută de piese, comedii, vodeviluri (unele compuse în colaborare cu alţi scriitori), este un fin şi lucid observator al moravurilor micii burghezii din vremea celui de-al doilea imperiu şi de la începutul celei de-a treia republici. Celebru în epocă pentru arta sa de a încâlci şi de a descâlci iţele şi intriga pieselor sale, Labiche a creat adevărate capodopere sau mici bijuterii de tehnică şi artă teatrală, care au prilejuit multor teatre şi multor actori enorme succese de public. Piesele lui s-au aflat permanent în repertoriul celor mai multe teatre din lume, inclusiv cele din România. O pălărie de pai din Italia (Un chapeau de paille din I.) a devenit în româneşte Pălăria florentină. Spectacolul lui Lucian Giurchescu, cu Cornel Vulpe în rolul principal, montat în 1965 la fostul teatru din Giuleşti, a făcut mii de reprezentaţii. Ulterior, a fost refăcut de Tudor Mărăscu cu altă distribuţie, mai tânără, jucându-se în continuare cu acelaşi mare succes. Cu titlul scurtat, doar Pălăria, şi cu G. Mihăiţă în rolul principal, Horaţiu Mălăele a dat o interpretare originală piesei. Trunchiată, „măcelărită“, după un obicei patentat de regizor, s-a jucat doar câteva stagiuni. În prezent, pe scena Teatrului Bulandra se joacă Voiajul domnului Perichon, care va face obiectul unei viitoare cronici.
   Femeia care şi-a pierdut jartierele e doar o comedioară inocentă, pe care Silviu Purcărete o transformă într-un excelent spectacol modern, insolit sub toate aspectele. Marele regizor este autorul unor grandioase, uneori sângeroase, spectacole în ţară şi în străinătate (Piaţeta, Danaidele, Richard III, Ubu Roi cu scene din Macbeth, Titus Andronicus, Faust). De această dată, eforturile sale sunt susţinute de doi actori foarte talentaţi: George Mihăiţă şi Horaţiu Mălăele, secondaţi de două actriţe pe măsură (joacă alternativ Mihaela Teleoacă şi Dorina Chiriac). Cu personalităţile lor debordante, actorii din distribuţie au reuşit să umple până la refuz scena, care taie sala în două, fiind amplasată chiar în mijloc, paralel cu rândurile de scaune.
    Deşi evoluţiile actoriceşti au făcut o veritabilă concurenţă clovnilor de la Circul Globus, mai tot timpul spectacolului se simte că marele regizor s-a simţit oarecum stânjenit, neavând la dispoziţie pe scenă decât trei actori, în locul cohortelor de actori din unele dintre spectacolele sale (Danaidele). Dacă ai trei actori, cu ei este obligatoriu să defilezi! Şi, într-adevăr, a defilat spectaculos. N-a lipsit niciunul din ingredientele comediei bufe: nici bastonada, nici dulapul în care eroinele îşi ascund iubiţii, nici omniprezentele tarte cu frişcă aruncate şi încasate din abundenţă, nici alunecările pe un parchet bine lustruit şi, desigur, nici necesarele sperieturi, pentru care există o anumită artă. Aparent o sperietură e cel mai uşor lucru din lume de realizat. Doar aparent. Pentru o sperietură bufă care să pară adevărată îţi trebuie, după părerea specialiştilor, adică a criticologilor, masteranzilor şi doctoranzilor în teatrologie, multă imaginaţie. Există sperieturi simple, duble, triple, în cascade, cu vorbe sau mute şi încununarea lor: sperietura… mortală!
    Există, în folclorul teatral, o glumă cu un bătrân actor care învăţase într-un conservator particular de pe vremuri doar câteva trucuri, cum ar fi: cum să intri şi să ieşi din scenă, cum să nu te loveşti de mobile şi, mai ales, cum să te sperii. Aşa că, într-o zi, la repetiţia pentru o piesă modernă, ascultând indicaţiile savante pe care i le dădea un tânăr regizor supraşcolit despre trama şi supratema piesei, despre conflict şi catharsis, l-a întrerupt spunându-i: „Lasă chestiile astea, mie să-mi spui de cine să mă sperii în piesa asta!“.
    Adaug doar că şi G. Mihăiţă, dar şi H. Mălăele s-au speriat bine, chiar excelent, cu mult talent, la vederea jartierelor Mihaelei Teleoacă (scenă pe care am văzut-o) sau ale Dorinei Chiriac (scenă pe care n-am văzut-o, dar pe care presupun că au executat-o la fel de conştiincios).
    Mărturisesc că am avut o seară de teatru de cea mai bună calitate, un regal de haz debordant, în care deseori am râs cu lacrimi privindu-mi colegii cu simpatie nedisimulată, mândru că sunt contemporani cu ei. Mă întreb necontenit dacă eu aş putea să mă sperii tot atât de bine ca ei. Dar trebuie să încetez cu laudele, ca să nu fiu bănuit că vreau să mă pun bine cu directorul Teatrului de Comedie, deoarece, ca orice român onest, sunt şi eu autorul unor piese de teatru, tipărite în volumul „Şase piese în căutarea unui teatru!“. Dacă vreţi să râdeţi în cascade, mergeţi să vedeţi Femeia care şi-a pierdut jartierele. Nu veţi regreta. Iar mie, uraţi-mi succes!

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe