Dorohoi–Iaşi–Dângeni–Constanţa–Haifa:
aceasta e traiectoria vieţii sale, o călătorie în timp şi spaţiu de-a lungul căreia
şi-a creionat destinul profesional şi şi-a regăsit rădăcinile. Originară din
Dorohoi, dr. Francisca Stoleru a absolvit Facultatea de Medicină Generală a
Institutului de Medicină din Iaşi în 1960. După un stagiu de trei ani în satul
Dângeni, raionul Săveni, a lucrat la Spitalul Unificat Constanţa, iar din 1971
s-a stabilit în Israel, la Haifa, unde a profesat ca medic de familie într-o
policlinică. Pe tărâmul literaturii a debutat în 2001, cu o carte de proză
scurtă, „Cuibul de viespi“, apărută la Tel Aviv, urmată, un an mai târziu, de
„Vioara cu arcuş fermecat“; ele au fost reeditate într-un singur volum,
intitulat „Poveşti de adormit părinţii“, în 2009, la Editura 24:ORE din Iaşi.
Au urmat romanele „Bulevardul Tomis“ (2005), „Migdalul a înflorit a doua oară“
(2009), „Karin mon amour“ (2012). Este membră a Asociaţiei Scriitorilor de Limbă
Română din Israel, a Uniunii Scriitorilor din România şi a Societăţii Medicilor
Scriitori şi Publicişti din România.
Iată că săptămâna trecută, autoarea a
revenit în ţară pentru o dublă lansare, a celui mai recent roman al său,
„Dansatoarea de flamenco“, apărut la Editura 24:ORE. Prima a fost în oraşul
studenţiei, în cadrul celei de-a doua ediţii a Festivalului Internaţional al
Educaţiei Iaşi. A doua lansare s-a petrecut în rotonda Muzeului Naţional al
Literaturii Române din Capitală. La eveniment au participat directorul
editurii „24:ORE“, Adi Cristi, criticii literari Răzvan Voncu şi Ioan Adam.
Vorbitorii au remarcat calităţile scriiturii; în comparaţie cu celelalte trei
romane, acesta are o cuminţenie dată de o anume înţelepciune şi siguranţă. Acţiunea
nu este urmată rigid, ci are o libertate voită, iar tensiunea e riguros dozată.
Autoarea se foloseşte de iubire, care devine cheia succeselor eroilor, salvează
aparenţele şi profunzimile, constituie soluţia situaţiilor aparent fără ieşire.
Romanul nu este localizat, de aceea se adresează tuturor. El abordează o
problemă universală, căutarea de sine, pe mai multe fire narative care se întreţes
ingenios. Cartea, ce pare scrisă de unul din personaje, este în esenţă o
poveste despre iubirile unei femei aflate în căutarea de sine, ca individ şi ca
parte a unei etnii.
Deşi autoarea a mărturisit că scrierea sa e
ficţiune, a recunoscut că au inspirat-o câteva persoane din viaţa reală.
Romanul ne poartă într-o călătorie pe multe meridiane, dintr-un sat maramureşean
la Barcelona, Sevilla şi până la Tel Aviv – călătorie care, chiar dacă e doar
rodul imaginaţiei Franciscăi Stoleru, poate, într-o oarecare măsură, seamănă cu
a sa. Dar mai bine vă las să descoperiţi singuri aventurile iniţiatice ale
dansatoarei de flamenco...
