Iar implicaţiile disfuncţiei sexuale depăşesc adesea ceea ce, cutumier, i se cere medicului să rezolve, prescriind un medicament sau altul ori intervenind chirurgical. Suferă calitatea vieţii pacientului şi relaţiile „de cuplu“, care se pot deteriora, uneori, irevocabil. Divorţul, adulterul/concubinajul, părăsirea familiei sunt, de asemenea, consecinţe în plan social – mă gândesc la copii –, ale unei sexualităţi deficiente, iar aceasta cu cât vârsta celor afectaţi e mai tânără. Într-o carte apărută în 1972, într-o primă ediţie şi, în 1975, în a doua, autorul nota în prefaţă: „A iubi este o artă, care necesită un fizic şi psihic normal, o oarecare experienţă, personalitate, un minimum de noţiuni de educaţie sexuală şi o concepţie etico-morală sănătoasă. Armonia vieţii sexuale este una din garanţiile stabilităţii unui cuplu, a unei familii. Comportamentul sexual uman se manifestă într-un anumit context, social-cultural. Factorii socialieconomici influenţează din plin acest comportament. Normele estetice şi etice în care se încadrează relaţiile sexuale sunt caracteristice fiecărei societăţi. Dorinţa de împlinire a individului şi printr-o viaţă sexuală satisfăcătoare o găsim la orice cuplu.“ Surprinzătoare pentru această carte (Tudor Stoica, „Sexologie“, Ed. Medicală, Bucureşti) nu sunt afirmaţiile citate („A iubi este o artă…“), cât mai ales perioada apariţiei, cea a „Epocii de Aur“, când relaţiile în cuplu trebuiau să aibă o singură finalitate: creşterea demografică.

   O abordare modernă şi complexă a acestei problematici ne este oferită de o excepţională lucrare apărută sub redacţia preşedintelui Asociaţiei de Medicina Sexualităţii din România, dl dr. Nicolae Calomfirescu, dar restrânsă tematic la DISFUNCŢIA ERECTILĂ şi scrisă sub forma unui „Ghid clinic de abordare multidisciplinară“ (Ed. Medicală, 2009). Este a doua ediţie (precedenta, 2002), iar apariţia ei a fost necesară deoarece: •abordarea disfuncţiei erectile (D.E.) s-a modificat în aceşti şapte ani • terapia medicamentoasă a D.E. s-a îmbogăţit, alături de sildenafil apărând tadalafil şi vardenafil • terapia cu testosteron nu mai este privită cu „spaima“ îmbolnăvirii prostatei • iar dialogul pacient–medic a continuat să se îmbunătăţească, bărbatul, mult mai „timid“ decât femeia, confesându-se acum frecvent urologului/medicului în legătură cu scăderile sale (reale sau doar închipuite) din punct de vedere sexual. Împărţirea pe capitole a lucrării dlui dr. N. Calomfirescu este cum nu se poate mai logică: Anatomia şi fiziologia erecţiei (Nicolae Calomfirescu); Epidemiologia D.E. (Nicolae Calomfirescu); Managementul D.E. (Nicolae Calomfirescu, Cătălin Belinski); Ultrasonografia Doppler în diagnosticul D.E. (Zeno Spârchez, Daniel Porav-Hodade, Ioan Coman); Tratamentul medical (Nicolae Calomfirescu, Dana Mirela Lengyel); Diagnostic şi siguranţă cardiovasculară în D.E. (Dan Gaiţă, Claudiu Avram); Bolile metabolice şi D.E. (Romulus Timar, Laura Diaconu, Mircea Neagu); Hipogonadism – D.E. (Dana Bucuraş, Viorel Bucuraş); Psihosexualitatea (Augustin Cambosie, Anca Donţu, Cătălina Drăgulănescu, Carmen Popescu, Virgil Rîncu, Genoveva Teleki); D.E. în psihiatrie (Florin Tudose); Interrelaţia Luts/HBP – D.E. (Nicolae Calomfirescu, Andrei Valentin Manu-Marin); D.E. indusă medicamentos (Simona Negreş).

   Dacă pentru practician, racursiul la cele învăţate la anatomie îl ajută să-şi amintească structura organului copulator masculin, pentru fiziologia erecţiei (un fenomen complex psiho-neuro-endocrino-vascular, aflat sub controlul sistemului neurovegetativ) sunt discutate în carte lucruri relativ noi, precum cele legate de mediatorul principal al erecţiei, NO, şi de secvenţele ulterioare declanşate de acesta. Cunoştinţele asupra NO, de dată relativ recentă, sunt cele care au permis crearea sildenafilului. Mecanismul atât de complex al erecţiei – nu uită să amintească autorul – „are loc şînsăţ numai în urma stimulării sexuale adecvate“… În capitolul de epidemiologie (date obţinute prin anchete, chestionare etc.), aflăm că vârsta medie de apariţie a D.E. în România ar fi de 48 de ani şi „creşte semnificativ după 50 de ani“. Factori de risc semnificativi sunt: fumatul, alcoolul, stresul, dar şi patologia metabolică şi/sau cea vasculară. Un alt capitol analizează în detaliu tratamentul D.E., bazat pe următoarele principii: „• managementul condiţiilor asociate este extrem de important • este obligatorie investigarea de rutină a tuturor pacienţilor, chiar şi când cauza pare «evidentă» • terapia de primă intenţie este cea orală cu inhibitori de PDE5; este eficientă în 75% din cazuri • testosteronul este vital atât pentru o funcţie sexuală normală, cât şi pentru creşterea eficienţei inhibitorilor de PDE5 • atenţie deosebită trebuie acordată partenerei şi relaţiei de cuplu a pacientului“. Prima linie de tratament constă în terapia orală: sildenafil, tadalafil, vardenafil cu indicaţiile, reacţiile secundare, contraindicaţiile acestora. Pentru non-respondenţi, autorii dezvoltă o întreagă strategie, între care – important! – tratamentul hipogonadismului concomitent. O a doua linie de tratament ar fi alcătuită din: injecţia intracavernoasă, tratamentul intrauretral (diverse dispozitive: „Medicated Urethral Suppository for Erection“) şi dispozitivele cu vacuum. A treia linie, protezele peniene şi procedeele chirurgicale de revascularizaţie peniană. Amplu este capitolul consacrat diagnosticului D.E. prin ultrasonografie: „Ecografia Doppler este tehnica ideală minim invazivă de explorare a sistemului vascular penian“. Dar, în concluziile la acest capitol, autorii afirmă: „Explorarea vasculară Doppler a fost considerată mult timp ca fiind «standardul de aur» în evaluarea funcţionării arterelor cavernoase într-un mod minim invaziv. Există însă şi autori care consideră că metoda are o valoare limitată ca explorare iniţială la pacienţii cu D.E., subliniind în acelaşi timp valoarea unei anamneze corecte şi complete“. Cauzele hipogonadismului şi tratamentul extrem de nuanţat al acestuia ocupă numeroase pagini, ca şi capitolul, nu mai puţin important al psihosexualităţii. Oricum ar sta lucrurile, următoarea aserţiune a autorilor este încurajatoare pentru pacient, dar şi pentru medicul acestuia altădată lipsit de soluţii eficace: „La ora actuală este unanim acceptată ideea că orice D.E. este potenţial tratabilă, indiferent de cauzele care concură la instalarea ei. Acest lucru este posibil numai printr-o abordare complexă, multidisciplinară a pacientului, centrată pe consiliere psihologică adecvată individuală/de cuplu“.

   Opinez că lucrarea apărută sub redacţia dlui dr. N. Calomfirescu poate fi considerată în momentul de faţă ca furnizând cititorului un summum de informaţii şi date (bibliografia de ultimă oră citată fiind un argument în sprijinul acestei afirmaţii), iar utilitatea noului „ghid clinic“ este motivată de faptul că D.E. a devenit, în condiţiile îmbătrânirii populaţiei, dar mai ales ale stresului şi comorbidităţilor, o problemă de sănătate publică.