Ca
de fiecare dată în ultimii nouă ani, în miez de vară, institutele și
reprezentanțele culturale din București și-au unit eforturile pentru a oferi un
eveniment de neuitat, în care abundă atracțiile de tot felul: Noaptea
institutelor culturale. Manifestarea a fost coordonată anul
acesta de Institutul Francez, căruia i s-au alăturat, spre bucuria publicului,
alte treisprezece organizații: British Council, Centrul Ceh, Centrul Cultural
Turc „Yunus Emre“, Delegația Valonia-Bruxelles, Forumul Cultural Austriac,
Fundația Culturală Greacă, Goethe-Institut, Institutul Balassi – Institutul
Maghiar din București, Institutul Cervantes, Institutul Cultural Român,
Institutul Italian de Cultură, Institutul Polonez și Reprezentanța Comisiei
Europene în România.
Programul
serii a fost deschis de Institutul Balassi. Trecându-i pragul ajungeam,
instantaneu, în inima Ungariei, în zona etnografică Kalocsa, ale cărei
caracteristici sunt abundența de flori și culori, cu motive pe care le regăsim
pe suporturi din cele mai diferite: piese vestimentare, obiecte de podoabă,
ceramică, pictură pe sticlă, 
alte obiecte decorative. Și dacă în interior ne
aștepta expoziția cu piese specifice, realizate manual, întregite de o colecție
de fotografii menite să ilustreze și mai bine obiceiurile și viața acestei
comunități în care tradiția nu este ceva învechit, ci chiar modul de viață, în
curte aveam ocazia să devenim noi înșine creatori de frumos, participând la
atelierele de broderie, pictură și încondeiat ouă, sub atenta îndrumare a
câtorva localnice sosite din Kalocsa special pentru acest eveniment.
Tot
un atelier, și tot de pictură, a fost principalul punct de interes și la
Centrul Cultural Turc „Yunus Emre“, acolo unde am găsit în plină desfășurare
demonstrația de ebru – pictura pe apă specific turcească. Deși aparent
instabilă și menită să fie efemeră, această modalitate de reprezentare grafică,
însușită temeinic, poate ajunge să creeze lucrări de o mare finețe și
delicatețe, care odată transpuse pe hârtie, ajung să bucure ochii multor
privitori. În vizită aici se aflau și reprezentanții Forumului Cultural
Austriac, care au pregătit pentru această ediție, sub genericul „Austria
turcă“, lecții de limba germană (alături de cele de limba turcă ale gazdelor),
concursuri cu premii, dar și un film premiat, menit să ilustreze tocmai viața
unei familii de turci la Viena.
Colaborările
între institute fiind ceva deja obișnuit, nu ne-a surprins să regăsim la
Spațiul Public European, devenit o prezență constantă a evenimentului,
expoziția „Monumente paleocreștine și bizantine din Thessalonic“, organizată de
Fundația Culturală Greacă, și care ne-a purtat cu ajutorul imaginilor înapoi în
timp, pentru a descoperi o serie de monumente din patrimoniul UNESCO ce au
cunoscut înflorirea și gloria între secolele IV și XIII. Conexiunea cu
realitățile secolului XXI se făcea printr-un concurs cu premii (de altfel
aproape că nu a fost institut care să nu răsplătească în acest mod cunoștințele
vizitatorilor săi) cu întrebări legate de Uniunea Europeană, simbolurile și
activitățile sale curente.
O
temă culturală importantă este și alimentația, privită sub o multitudine de
fațete: obiceiurile culinare ale popoarelor, recomandările nutriționale ale
medicilor, producție, consum și profit – din perspectiva agricultorilor și
distribuitorilor, și câte și mai câte. De multe nici nu suntem conștienți,
fiind prinși într-un carusel de „așa se face“, la care nu mai ajungem să ne
gândim în mod critic. Pentru a ne ridica niște semne de întrebare și a ne face
mai conștienți cu privire la aceste aspecte, Institutul Goethe și-a deschis
larg porțile și ne-a lăsat, pentru prima oară, să pătrundem în tainele sale la
Noaptea institutelor, cu scopul de a reflecta puțin la cultura culinară
contemporană, la ce și cât mâncăm, cât aruncăm, și ce probleme de sănătate ne
poate provoca o alimentație dezorganizată. Prin ateliere, minispectacole,
degustări, 
dar și teste, publicul a pătruns în profunzimea subiectului propus
și poate că a plecat acasă cu dorința de a încerca să mănânce și să se comporte
diferit pe mai departe.
Unite
prin folosirea și promovarea aceleiași limbi, Institutul Francez și Delegația
Valonia-Bruxelles au organizat un program comun pentru francofonii și
francofilii de toate vârstele. În timp ce, pe scena sălii „Elvire Popesco“,
actorul Mihai Gruia Sandu recrea atmosfera din amurgul vieții lui Napoleon
Bonaparte, în piesa „Singur la Waterloo, singur la Sfânta-Elena“, semnată de
dramaturgul belgian francofon Paul Emond, menită să comemoreze bicentenarul
bătăliei de la Waterloo. În Atrium, iubitorii cărților se bucurau de expoziția
„Cele mai frumoase cărți“, care punea în valoare frumusețea acestora nu doar
prin conținutul lor de cuvinte potrivite, dar și prin particularitățile
aspectului lor fizic, calitatea hârtiei, felul în care sunt legate, designul
copertei, modul de tipărire, și atâtea alte detalii care la o privire fugară ne
scapă. Copiii au avut parte și de un atelier dedicat tocmai acestor aspecte
practice ale fabricării cărților.
Am
poposit mai departe într-un loc care, deși în acea seară era profund polonez,
avea și o ambianță de bistro franțuzesc. Pe Bulevardul Aviatorilor cei
interesați așteptau răbdători să se elibereze vreuna din mesele la care să
poată savura, la propriu, programul Institutului Polonez, anul acesta exclusiv
culinar. Din dorința de a promova mărul polonez, a fost adus un tânăr chef
din Polonia, care să pregătească un meniu complet, cu trei feluri, având ca
ingredient principal acest fruct. Neavând suficient timp pentru a poposi mai
mult, m-am mulțumit să simt doar puțin pulsul locului, înainte de a porni spre
vecinii polonezilor, cehii, care și-au
întâmpinat oaspeții într-o tendință
retro, cu filme de animație, atelier de fotografie si 
discotecă, toate datând
din prima jumătate a secolului XX, sau cel mult din perioada comunistă. Singura
în pas cu actualitatea era berea, oferită ca de obicei cu generozitate în
grădina de beton a Centrului Ceh.
Institutul
Cervantes a avut un program cu proiecții de filme foarte noi, realizate în
ultimii doi ani, iar între proiecții a putut fi vizitată expoziția
graficianului și ilustratorului Isidro Ferrer, cu lucrări din perioada
2005–2012. Filme se puteau vedea în nocturnă și la British Council, în curtea
căruia se încinsese între timp o petrecere scoțiană pe cinste. Interpreții le
ofereau dansatorilor instrucțiuni foarte clare cu privire la pașii care
trebuiau făcuți pentru o bună executare a dansului, iar cei care priveau de pe
margine se alăturau în număr din ce în ce mai mare celor care se prinseseră
deja în „horă“. O dovadă în plus că muzica și dansul transcend timpul și spațiul,
depășesc diferențele culturale, și ne fac să ne înțelegem și să ne simțim bine
împreună chiar dacă nu trăim în același loc și nu vorbim aceeași limbă.
