Newsflash
Cultură

De la zvonuri la dovezi

de Prof. dr. Gabriel M. GURMAN - iun. 18 2015
De la zvonuri la dovezi
    Senzaţia care m-a cuprins după parcurgerea primelor pagini ale cărţii Medicina şi asasinatul politic (Editura Viaţa Medicală Românească, 2015), recent lansate de Dora Petrilă, şi care nu m-a părăsit nici acum, când, aşezat la masa de lucru, încerc să-mi cristalizez gândurile provocate de acest important volum, e că de fapt ştiam, auzisem câte ceva, mi se făcuseră unele aluzii, dar de fapt nu ştiam nimic şi nu aveam dovezi de­spre ceea ce se întâmpla chiar sub nasul meu până la părăsirea României, acum aproape 45 de ani (şi mult după aceea). Interesul meu pentru istoria comunismului est-european mi-a oferit o îndeletnicire timpurie, practic imediat după ce am avut acces (nelimitat) la izvoarele documentării acelei sumbre perioade de împilare comunistă a unei mari părţi a bătrânului continent, ce încerca – şi, în multe părţi ale sale, chiar reuşise – să se refacă după dezastruosul război mondial de la mijlocul secolului trecut. Citisem mult despre ororile regimului totalitar al acelei lumi ce se dorea ştiută ca avansată şi prosperă, dar care de fapt se reducea la o totală înapoiere din punctul de vedere al civilizaţiei, al bunăstării, dar mai ales al libertăţii individuale.
    Ştiam de grozăviile sistemului stalinist, copiat aproape în întregime şi cu mult patos în mai toate ţările comuniste. Ştiam de milioanele de nevinovaţi care plătiseră cu viaţa preţul unei ideologii dovedite ineptă, incapabilă de a rezolva problemele umanităţii şi transformată într-una din cele mai mari minciuni ale istoriei rasei umane. Auzisem de abuzurile comise peste tot asupra libertăţii individului, iar ştiri despre contribuţia colegilor mei de breaslă la împilarea celor care încercau să prezinte realitatea de fapt pătrunseseră în lumea ştirilor şi în comentariile mediei în aceste decenii de după căderea imperiului sovietic. Dar volumul Dorei Petrilă vine să dovedească, fără nici cea mai mică umbră de îndoială, contribuţia unei anumite părţi a medicinii est-europene postbelice la împilarea dizidenţilor şi la pedepsirea celor chinuiţi şi ucişi nevinovaţi.
    Departe, geografic şi temporal, de calamităţile descrise cu un deosebit talent în acest volum, am avut îndoieli dacă eu sunt acela care trebuie să se refere la miriada de fapte incluse în acest volum şi care, în marea lor parte, reprezintă pentru mine doar date istorice de interes – da, uman, şi totuşi oarecum teoretic. Sunt însă convins că, datorită felului în care e concepută şi scrisă această lucrare de mare interes istoric, personal mă pot transpune, cel puţin parţial, în situaţia celui care a simţit pe propria sa piele sau a trăit acea atmosferă lugubră care apare ca un fir roşu în cartea Dorei Petrilă.
    Ideea de a porni cu fărădelegile sistemului în Rusia comunistă, apoi în Uniunea Sovietică şi doar după aceea de a continua cu descrierea realităţii româneşti din acele timpuri mi se pare corectă, în primul rând din punct de vedere didactic. Pentru că nimeni nu va putea înţelege cumplita îmbinare a sistemului de orori comuniste cu aşa-zisa practică medicală curentă în România postbelică fără a cunoaşte fondul pe care s-a creat această monstruoasă coaliţie, în fapt o copie fidelă a celor petrecute în marea Uniune Sovietică.
    Un sistem care-şi sacrifică cei mai buni fii ai săi de dragul menţinerii puterii în mâinile unei tagme de criminali mincinoşi nu poate găsi înţelegere sau milă sau condescendenţă pentru nişte străini, e drept aflaţi în slujba ideii, dar nicidecum mai puţin suspecţi decât proprii tăi conaţionali. Aşa se face că un sistem care ucide în serie capi ai revoluţiei comuniste ruseşti găseşte de cuviinţă, fără ezitare, să emită sentinţe la fel de grave împotriva unui Dimitrov bulgar, unui Gottwald ceh sau unui Bierut polonez (din lunga listă de personaje politice asasinate cu ajutorul medicilor dar din inspiraţia autorităţilor sovietice lipseşte Cioibalsan, liderul comunist mongol, omorât de Moscova în 1952). Iar un sistem eminamente patologic, care îşi permite să amâne cu bună ştiinţă, de-a lungul unor extrem de preţioase ore, un minim tratament medical ce se cerea oferit celei mai importante personalităţi a imperiului comunist, „părintele şi soarele popoarelor“, nu se va da în lături să-şi găsească zeloşi ucenici în rândurile membrilor marcanţi ai protipendadei comuniste româneşti.
    Un vechi truc intelectual reuşeşte să dovedească, după o mică eroare iniţială, că 1+1=3. Odată ce criminalitatea se aşază la cârma unei ţări sau a unui imperiu, eroarea de început e consumată şi tot ce urmează pare verosimil, explicabil, aproape normal. De aceea, nimic nu e de mirare în epopeea comunismului mondial care-şi omoară soldaţii, acoliţii şi părtaşii cu aceeaşi nonşalanţă cu care îşi anihilează duşmanii, pentru că omorurile stau de fapt la temelia existenţei sistemului, bazat pe frică, groază şi teroare.
    Şi atunci, unde e elementul stupefiant, cel care apare aproape în fiecare pagină a volumului de care ne ocupăm aici? Stupefacţia provine din uşurinţa cu care medicina acelor ani şi acelor ţări a putut da mâna cu criminalul ridicat la rang de împărat!
    De când e lumea, homo homini lupus. De la Abel şi Cain, fiinţa umană e dispusă (aproape doritoare) la a-şi anihila aproapele. Civilizaţia nu drămuieşte niciun sfanţ şi niciun efort pentru a crea arme de distrugere, instrumente de ucidere şi de prea multe ori o face cu perspicacitate şi tenacitate. Pentru asta există cuţitul, glonţul, obuzul, bomba, arma chimică sau cea nucleară. Propovăduirea morţii şi folosirea ei în slujba celor mai abjecte scopuri e parte integrantă din istoria ultimelor zeci de milenii.
    Dar apariţia medicinii şi a medicilor a reprezentat reversul medaliei. De la Hipocrate (şi probabil cu mult înainte), în paralel cu instinctul de distrugere, instinctul de conservare a creat ştiinţa şi arta vindecării. Medicul nu ucide, nu otrăveşte, nu chinuieşte, nu-şi foloseşte ştiinţa de carte, prestigiul şi rolul în societate pentru a face rău. Primum non nocere. Cât de mari sunt eforturile zilnice pe care le face oricare dintre noi în teribila confruntare dintre risc şi beneficiu, pentru a ajunge la concluzia dorită, după care tratamentul propus în primul rând nu va dăuna pacientului? Şi câte tomuri de ştiinţă nu sunt parcurse de fiecare dintre noi pentru a ajunge în situaţia în care să reuşim a limita la minimum greşelile ce ar putea hotărî în mod nefast soarta unui pacient incorect diagnosticat? Şi cât de mândri suntem noi, medicii, care ştim să dozăm un drog în aşa fel încât pacientul să poată profita de efectele pozitive ale acestuia fără a fi ameninţat de pericolul unei supradoze?
    Ei bine, toate cele de mai sus par a fi fost nu ignorate, ci complet necunoscute de acei medici care şi-au dat mâna cu ticăloşii, care şi-au pus ştiinţa şi experienţa nu în slujba salvării pacientului, ci a dispariţiei sale din societate sau chiar din existenţă. Pentru că nimic din ororile descrise în volumul Dorei Petrilă nu ar fi fost posibil fără ajutorul, intervenţia şi chiar iniţiativa unor aşa-zişi „confraţi“, cu care medicina nu are nimic în comun în afara faptului că fiecare din ei a obţinut o diplomă de absolvire a unei instituţii superioare de învăţământ, unde a învăţat cum să ajute pacientul şi nicidecum să-l suprime.
    Într-o lume diversă, în aceeaşi comunitate medicală servesc medici de diverse naţionalităţi, religii, concepţii filozofice şi – de ce nu? – păreri politice. Ceea ce îi uneşte pe toţi e dorinţa de a ajuta pe cel suferind, de a preveni agravarea situaţiei pacientului şi de a evita complicaţiile. O frază banală? Nu! Pentru că Medicina şi asasinatul politic cuprinde mărturii ale cârdăşiei medicului cu criminalul politic, amănunte despre intoxicaţii letale provocate, iradieri nucleare responsabile de neoplazii ucigătoare, greşeli terapeutice intenţionate, neglijenţe şi amânări voite în aplicarea tratamentului adecvat. Iar deasupra tuturor acestor crime tronează crima psihiatrică, etichetarea dizidentului ca pacient psihic, a cărui „afecţiune“ impune internarea într-un spital de boli mintale şi aplicarea unor proceduri cu scopul de a distruge integritatea spirituală a victimei şi transformarea răzvrătitului într-un individ fără personalitate şi complet lipsit de posibilitatea de a acţiona şi de a se orienta, indiferent de direcţie.
    Meritul Dorei Petrilă constă în imensul efort depus pentru a realiza o documentare adecvată, punând sub semnul întrebării orice informaţie până la confirmarea ei finală, capacitatea de a lăsa în discuţie acele amănunte ce nu au putut fi dovedite deasupra oricărui dubiu, investigaţii performate în diverse direcţii (vezi cazul Gheorghiu-Dej, pentru care Dora Petrilă a intervievat toţi medicii încă în viaţă care au participat la tratamentul dictatorului, reuşind în felul acesta să îndepărteze aproape în întregime teoria conspiraţiei după care liderul comunist român ar fi fost iradiat de „prietenii“ săi sovietici).
    Cartea conţine zeci, dacă nu sute de eroi, mai toţi tragici, majoritatea victime inocente ale unui sistem inuman, pentru care asasinatul nu era un instrument, ci un scop în sine. Şi, cu toate acestea, în ochii mei, adevăraţii eroi ai volumului sunt cei care apar spre sfârşit, dizidenţii români, anonimi pentru imensa majoritate a populaţiei României, posesori ai unui curaj aproape suprauman, care le-a permis să deschidă gura şi chiar să acţioneze în mod pacifist, împotriva regimului odios, în ciuda imensului pericol pentru ei şi propriile lor familii. Vasile Paraschiv, Gh. Ursu, Marin Truşcă, Ion Bugan şi mulţi alţii, aceştia sunt cei ale căror nume nu trebuie uitate, în veci.
    Şi mai e ceva. Cine cunoaşte şi a citit şi celelalte producţii literare ale Dorei (beletristică, interviuri etc.) nu poate să nu remarce încă o dată superbul condei scriitoricesc mânuit de o talentată povestitoare, posesoarea unui talent dublat de seriozitate, curiozitate, un fin simţ al ironiei şi, mai ales, o profundă înţelegere şi cunoaştere a temei de care se ocupă.
    Recomandarea de a citi cartea Dorei Petrilă devine obligaţie pentru toţi aceia dintre noi, medicii, care parcurgând paginile cărţii vom înţelege cât de maiestuoasă şi puternică e profesia noastră şi câte pericole stau în calea medicului şi în dorinţa (legitimă) de a face bine şi numai bine pacientului aflat în îngrijirea sa.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe