Newsflash
Cultură

Deloc comod, dar responsabil

de Demostene ŞOFRON - feb. 6 2015
Deloc comod, dar responsabil
Peliculă ce abordează o problematică foarte actuală, Mommy/Mami (Canada, Franţa, 2014), în regia lui Xavier Dolan (un regizor tânăr, de numai 25 de ani) este drama unei femei de 46 de ani, care rămâne văduvă şi trebuie să crească singură un adolescent de 15 ani suferind de sindromul ADHD.
Filmul a obţinut până în prezent şapte premii (inclusiv Premiul juriului la Cannes 2014), precum şi alte 31 de nominalizări. În plus, a fost nominalizat la premiile Oscar 2015, la categoria film străin.
Avem parte de interpretări de mare clasă din partea actorilor Anne Dorval (Diane), Suzanne Clement (Kayla) şi Antoine-Olivier Pilon (Steve). Toţi trei fac o echipă admirabilă într-un film deloc comod.
Ştim ce este ADHD, cunoaştem părerile specialiştilor (pro sau contra diagnosticării manifestărilor drept boală). Dincolo de ele, cert este că „Mami“ este povestea unei femei luptătoare şi a unui copil al cărui comportament se transformă într-un veritabil coşmar pentru toţi cei din jur. Un copil greu de controlat şi, mai ales, greu de stăpânit, medicamentaţia părând să nu ajute deloc.
Surprinzător este altceva: că, în ciuda vârstei sale, regizorul Xavier Dolan se apropie de boală cu responsabilitate, ştiind exact ce să ceară actorilor, comportamental înainte de orice. El pune astfel pe tapet binomul oedipian: relaţia mamă–fiu (şi, printr-o extindere naturală, relaţiile soră–frate sau chiar soţ–soţie). O relaţie când plăcută, când tensionată, credibilă în fiecare fotogramă în parte. Acestea sunt marile câştiguri  ale peliculei lui Xavier Dolan: o poveste credibilă şi personaje puternice într-un film deopotrivă emoţionant şi devastator. Traume subliniate şi de piesele muzicale inspirat alese, de la „Childhood“ (Craig Armstrong), la „On ne change“ (Céline Dion), „Wonderwall“ (Oasis), „Vivo per lei“ (Andrea Bocelli) sau „Born to Die“ (Lana Del Rey).

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe