Bogată în tentații muzicale pentru toate gusturile, Vara
magică a continuat seria concertelor camerale printr-un program oferit
de ansamblul Raro, alcătuit din instrumentiști în mare parte cunoscuți
publicului bucureștean, fie din Festivalul Enescu, fie din trecutele ediții ale
Festivalului SoNoRo. Violistul Răzvan Popovici i-a avut alături, de această
dată, pe violonistul Alexander Sitkovetsky, pe pianista Diana Ketler și pe
violoncelistul Julian Arp. O parte au evoluat și în toamna anului 2014 la
Ateneu, dar într-o formulă mai complexă, iar melomanii au remarcat și atunci
rafinamentul pianistei sau al violistului. Aceste aspecte au fost reliefate și
la final de iulie, în compania colegilor cu care au abordat superbe cvartete cu
pian, cu încărcătură romantică.
O sală aproape plină a ascultat opusuri de Beethoven, Dvořák și
Brahms, artiștii cucerind nu doar prin frumusețea lucrărilor, ci mai ales prin
maniera în care au fost tălmăcite. Sonoritatea densă, omogenitatea și
relaționarea suplă și perfect echilibrată a muzicienilor în dialoguri alerte
sau în secvențe dramatice, contrastând cu cele lirice, au adus explozii pline
de strălucire și momente de mare sensibilitate. Fiecare dintre cei patru
muzicieni este, în sine, un excelent solist, aspect remarcat în scurtele
intervenții sau reliefări de prim-plan, pregnante, dar fără a ieși din „linia
mare“ a scriiturii de ansamblu.
Cu totul speciale au fost construcțiile desenate cu finețe,
bogăția paletei coloristice și expresive, anvergura și incisivitatea ritmică
debordantă (uimitoare ultima parte din Cvartetul cu pian op. 25 de Brahms),
frazarea și încadrarea stilistică impecabilă, totul derulându-se firesc,
departe de intenția de a epata, de a-și demonstra virtuozitatea sau știința
interpretativă. Pentru că cei patru sunt cu adevărat muzicieni de clasă, care
cântă cu o bucurie evidentă, care pur și simplu „fac muzică“ în cel mai
autentic sens al cuvântului. Din fericire, în sală erau doar spectatori
avizați, așa încât s-a simțit atenția cu care urmăreau fiecare moment, desigur
fără a aplauda unde nu trebuie. În acea seară au avut privilegiul
(re)întâlnirii cu un excepțional violonist, Alexander Sitkovetsky, dăruit și
pasionat, parcă învăluit de muzică, cu violistul Răzvan Popovici, cu sunetul
său rotund, discret și totuși foarte prezent, cu violoncelistul Julian Arp,
etalând o căldură și o amploare specială în cânt și minunata pianistă Diana
Ketler, cu o fluență și o manieră de a se încadra în ansamblu ce trădează
atracția sa pentru muzica de cameră.
A fost, cu adevărat, un regal de mare muzică, în versiuni
interpretative de referință, îndelung și entuziast aplaudate de cei care,
înfruntând cu eroism canicula insuportabilă, au dorit să asculte un cvartet
redutabil. Iar efortul de a suporta cele 40 de grade le-a fost răsplătit din
plin, chiar dacă au regretat că nu s-a acordat și un bis, poate și pentru că
după acel program consistent și unitar, după spectaculosul Rondo alla
zingarese, nu mai era nimic de adăugat.
