Teatrul Nottara deschide stagiunea în toamna anului 2018 cu piesa „Hamlet în bucătărie” („Amleto in salsa picante”), de Aldo Nicolai. În mod normal, așa cum prevede legea, ar fi trebuit ca piesa să aparțină unui autor român. Dar oare ce teatru stipendiat din fondurile primăriei și tutelat de Ministerul Culturii mai ține cont de acest deziderat?
    Aldo Nicolai, dramaturg prolific jucat în mai toate marile orașe europene, a scris nenumărate piese și monologuri, care au fost puse în scenă de teatrele din orașele lumii, implicit din România. „Soldatul Piccico” și „Emilia în timp de pace și război”, poate cele mai cunoscute piese al dramaturgului italian, au ținut afișul multor teatre din țară. Împreună cu Iarina Demian, am înregistrat pentru televiziune piesa „Plaja” (Belvedere).
    Versatilul și prolificul dramaturg a zugrăvit în piesele sale evoluția istorică și socială a celei de-a doua jumătăți a secolului XX, observând realitatea cu ironie subtilă și pesimism moderat, în cheie uneori neorealistă, alteori mergând de la un surrealism intim la teatru al cruzimii, chiar absurd, perfect adaptat la diferitele tendințe care s-au manifestat în lumea teatrală.
    Zeci de piese și de monologuri. Un maestru al monologurilor. În ultima dintre ele, n-a scăpat de demistificare nici Hamlet. S-a întâmplat ceea de ce se temeau marii comentatori ai lui Shakespeare. Tragedia lui Hamlet, unul dintre marile semne de întrebare puse omenirii, n-a scăpat de parodiere. În bucătăria castelului Elsinore, în timp ce se prepară găina faraonă à la Sfinx, ficat à la prometeu, limbă à la Plutarch, în sos verde, momițe de taur à la bellavista, sufleu de fasole à la trompeta judecății de apoi, biftec în sânge de fiord foccacia cu piper à la Medeea, se perindă cu treabă sau fără, cu motiv sau doar ca să ilustreze o scenă sau o replică, mai toate personajele dramei shakesperiene: Hamlet și Horațiu, Ofelia și Regina, Laertes și Polonius, stafia tatălui și chiar un tânăr actor travestit (Elios) care interpretează rolul reginei în scena cu actori.
    Spectacolul realizat de actorul Alexandru Jitea în cadrul programului „Actor și regizor” încearcă să pună în pagină corect nebunaticul și incomodul text al dramaturgului italian plin de atâtea asperități de limbaj și de o privire insolită a textului shakesperian. În timp ce echipa de bucătari (Gabriel Răuță, Isabela Neamțu, Anca Dinicu sau Oana Cârmaciu, Vlad Bălan) se străduiește să fie cât mai autentică, trebăluind asiduu cu vasele, oalele, tingirile, tăvile, linguroaiele, sosurile și mirodeniile specifice, recitând din când în când, în timp ce pregătesc savuroasele și apetisantele bucate destinate familiei regale, câteva din replicile celebre ale piesei asezonate îndeletnicirilor bucătărești: „–Neapărat ghimbir și piper, restul e tăcere!; – A fi sau a nu fi un sos savuros dacă îi pui neapărat muștar!; – Mamă, mamă, ce friptură de purcel vom prepara! – Hamlet, taci, altfel nu pot termina rântașul!; – Încetați, m-ați făcut să mă privesc în suflet și n-o să mai termin niciodată sufleul ăsta nenorocit!”.
    Gabriel Răuță (Froggy, bucătarul-șef) e un actor redutabil, reușind în ultima vreme la Teatrul Nottara multe roluri de forță, iar Isabela Neamțu (Cathy, asistenta bucătarului) este deja o vedetă care joacă în spectacolul din aer liber „Vlaicu Vodă”, de Alexandru Davila, din Piața Constituției, rolul doamnei Clara. Despre Oana Cârmaciu și Vlad Bălan, marele public al rețelelor de socializare a aflat că sunt actori tineri cu un viitor deschis. Dacă Dan Costea a ales opțiunea că Hamlet e un băiat capricios, năzuros, cu care se luptă din răsputeri să arate că a înțeles ceva din fabulosul personaj, Luminița Erga a ales formula că regina Gertrude e un rol mai complex, deși autorul o arată ca pe o alcoolică înveterată, încercând sporadic să ne arate totuși ceva din complexitatea rolului, dar neputând mai mult, pentru că, orice ar face, ea joacă într-o parodie. Mai trece prin bucătărie cu totul accidental Filip Ristovski (Laertes), care are greaua sarcină de a arăta că știe cât de cât să dueleze, și Corina Dragomir (Ofelia), care și ea se străduiește să arate câte ceva din tragicul destin al personajului. Gabriel Răuță în rolul fantomei caută să fie cât mai vizibil și mai audibil, cheltuind în acest scop multă energie.
    Costumele sunt vesele și utile, iar unicul decor al reprezentației, bucătăria castelului Elsinore, pare destul de meschin, semănând mai mult cu a unor ciobani mai înstăriți decât regatul Danemarcei. De fapt, alegerea repertorială a fost amendată de la bun început (premiera a avut loc stagiunea trecută) de o parte din critica teatrală, catalogată pe drept vulgară și fără suport dramatic. Asta pe bună dreptate. Sala în care am vizionat spectacolul era plină cu tineri școlari și mă întreb dacă în memoria lor vor rămâne scene din spectacolul respectiv, cum se vor despărți ulterior de ele pentru că înscrierea în repertoriul unui teatru de prestigiu cândva, a unui astfel de text, dovedește nu numai lipsă de comprehensiune pentru faptul artistic, dar și un management defectuos în zilele noastre, când educația culturală a tinerei generații se află în totală degringoladă. Să oferi spectatorilor tineri un astfel de text arată lipsă de cunoaștere a menirii teatrului, ca un avanpost cultural și educativ.
    De reținut că în 1974, tot în acea sală, pe atunci Studio, a Teatrului „Nottara”, care poartă acum numele marelui actor George Constantin, s-a jucat „Hamlet”, de Shakespeare, în regia lui Dinu Cernescu, având în rolul titular pe Ștefan Iordache (Alexandru Repan – Claudius, Gertrude – Gilda Marinescu, Polonius – Ștefan Radof), un spectacol remarcabil rămas în arhiva unor valori ale teatrului nostru și în amintirea multor spectatori care actualmente au o vârstă înaintată.