Newsflash
Cultură

Deschiderea stagiunii la Teatrul Naţional

de Candid STOICA - sept. 30 2022
Deschiderea stagiunii la Teatrul Naţional

Spectacolul „Exil” de Alexandra Badea a stârnit deja discuţii și controverse, unii cronicari catalogându-l drept detestabil, iar alţii găsindu-i calităţi cu totul deosebite.

scena din exil foto Florin Ghioca Spre mirarea iubitorilor de teatru scris de autori români, Teatrul Naţional din București își deschide stagiunea cu o piesă a unui dramaturg român (care declară că trăiește la Paris), ceea ce nu s-a mai întâmplat de mult timp. Exil, scrisă de Alexandra Badea, a generat un spectacol de trei ore, regizat tot de ea.

Piesa este, de fapt, o reconstituire, într-o cronologie neregulată, a vieţii unei familii alcătuite din trei generaţii, rememorând, fragment cu fragment, experienţele care i-au marcat existenţa: comunismul, post-comunismul și, mai ales, exilul. Dar evenimentele relatate sunt un pretext pentru a cugeta asupra unor subiecte dintre cele mai diverse, precum căutarea identităţii, istoria, adaptarea etc.

Trădare, dar să știm și noi

Personajele Alexandrei Badea, indiferent că sunt stabilite în Franţa sau rămase în ţară, descoperă în ele o neliniște ascunsă, o bănuială a unei trădări în trecutul familiei. Încep să caute punctul de unde a început totul și astfel pornesc pe un drum de înţelegere a trecutului și reconstruire a unei noi vieţi.

S-au mai văzut piese cu o acţiune complicată, care să dureze trei ore, dar în cazul de faţă, supără și enervează multele lungimi inutile, care nu aduc nimic nou acţiunii, care lâncezește. Cine va căuta în ea o soluţie privind exilul nu o va găsi, autoarea ferindu-se să se exprime în acest sens. Pentru ea, exilul există în fiecare dintre noi.

Cu acest spectacol, Alexandra Badea încearcă o combinaţie pe care o consideră ingenioasă între teatrul reportaj și bildungs­roman și explorează mai puţin viaţa de exilat din Franţa (așa cum probabil mulţi spectatori au așteptat să vadă și poate au fost dezamăgiţi).

Exilul ei sondează doar rădăcinile sufletești ale emigranţilor Ema și Vlad (interpretaţi de Ada Galeș și Emilian Oprea), dar fără adevăruri revelatoare, Ema fiind mai mult preocupată să înregistreze filmic reacţiile interpreţilor și ale publicului.

Ceea ce totuși face spectacolul atractiv este, până la urmă, calitatea interpretării actorilor, majoritatea tineri din echipa Teatrului Naţional, dar și scenele extrem de emoţionante produse de Ana Ciontea și
Diana Dumbravă.

Citiți și: Distinse doamne ale artei românești

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe