Care îndeletnicire nu constituie, cum greşit s-ar putea crede, un hobby pentru ocuparea timpului liber. Astfel, în 1991, a debutat cu versuri („Dulce revoltă“, Ed. Burnas), apoi a „comis“ excelentul volum de proză scurtă „Maica Genica şi «Epoca de Aur»“ (Ed. Teleormanul liber, 1997), iar din 2000 vede lumina tiparului „serialul“ de eseuri/jurnale, inaugurat la Ed. Teleormanul („Blasfemii la gura sobei“, 2000) şi continuat la Editura Viaţa Medicală Românească („Cultul
sufertaşului“, 2001; „Despotismul inocenţei“, 2004; „Dumnezeu şi praful de puşcă“, 2009).
În 2010, ne surprinde cu „romanul-eseu“: DIALOGURILE ANONIMILOR, subintitulat „Mic tratat de lehamite“ (Ed. Euro-Vida M), carte original concepută, stilistic – fără reproş, o scriere însă greu încadrabilă într-o specie/gen, „ceva“ între text de proză scurtă, memorialistică, însemnări ţinând de literatura subiectivă, eseu şi mai puţin, poate, „roman“. Un soi de „jurnal“ (nedatat, dar situându-se temporal în anii postcedembrişti), fără exhibarea encomiastică a propriei persoane şi, într-o bună măsură, un documentar de etică a cotidianului. (...)
Articolul integral îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.